Rugăciunea e tămâia

Rugăciunea e tămâia din al inimii altar,
Care arde şi se-ntinde pân' la celălalt hotar.

E mişcarea dinlăuntru, focul jarului ascuns,
Când Preasfântul Duh ascultă şi ne dă deja răspuns.

E fiorul de viaţă când în piept se împletesc
Respirația şi dorul după aerul ceresc.

Rugăciunea e dorinţa spusă uneori cu grai
Şi-alteori doar cu suspine când cuvinte nu mai ai.

Rugăciunea-i mulțumirea când ai numai puţintel,
Ca şi-atunci când ai paharul plin de curge peste el.

E privirea prin zăbrele înspre zorii luminaţi,
Ce se văd doar prin lentila ochilor înlăcrimaţi.

E un tremur din adâncuri tăinuit şi ne-nţeles,
Când scânteile iubirii haina visului o ţes.

E cântarea-n care nota e de undeva de sus
Din tărâmul unde cântă sfinții Domnului Isus.

Rugăciunea este pulsul vieții Duhului în noi,
Semnul că ne pregătește pentru veacul de apoi.