Rugăciune (O, Tată Sfânt...)

O, Tată Sfânt, cu umilinţă Te rog să iei în stăpânire
Fiinţa mea în întregime şi să mă umpli de iubire...
Tu mă cunoşti atât de bine căci sunt creat de Tine, Tată,
De-aceea-Ți dau controlul minţii căci vreau să mi-o păstrez curată.

Sunt gata să îmi plec genunchiul în faţa milei şi-a dreptăţii
De teamă să nu cad vreodată rob sub pedeapsa judecății...
Să 'nalţ în cinste adevărul iar firea mea să se smerească
Şi-n orice-mprejurare Doamne, doar voia Ta să se-mplinească.

Eu să fiu dat oricând deoparte, zdrobit de Dragostea Divină
Când eul meu încearcă Doamne, de partea lui rob să mă ţină...
Când vreau să-mi dau mie dreptate crezând că tot ce fac e bine,
Îngenuncheat sub Voia-Ţi sfântă, să mă las luminat de Tine.

Tu ştii că eu sunt plin de râvnă pentru lucrarea minunată
Ce chamă oameni la sfințire şi o trăire ne-ntinată...
Eu lupt pentru nepărtinire, dar sunt doar om şi ştiu că poate,
Chiar dacă cred cu siguranţă, nu-ntotdeauna am dreptate.

Ambiţiile vreau să-mi moară şi doar Iubirea să învingă,
Iar firea mea îngenuncheată pe-al ei altar vreau să se frângă.
Să-mi fie dragi şi cei ce încă lucrează-n duhul de mânie
Căci va veni o zi în care se vor trezi din agonie.

Ai rânduit cu-nţelepciune un timp şi-o vreme pentru toate,
Va fi un ceas când Tu, Stăpâne, vei face tuturor dreptate.
Eu vreau să am multă răbdare şi-ncredere deplină-n Tine,
Să stau mai mult în rugăciune, veghind la firea rea din mine.

Să am urechea aplecată doar la Cuvântul Tău ce-mi spune
Prin gasul Lui cum pot cunoaşte adevărata-nţelepciune.
Ea este paşnică şi blândă, uşor de-nduplecat spre bine,
Nu-i nici făţarnică, nici strâmbă, căci ea coboară din-nălţime

Acelor ce cu umilinţă, o cer Părinte de la Tine,
Cu scopul de-a-și trăi viaţa în faţa Ta cum se cuvine.
Tu dai, şi dai cu mână largă înţelepciunea adevărată,
Ce oamenii fără lumină n-o vor pricepe niciodată...