text Poezii crestine

Rugăciune din temniță

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
M-ai ridicat, Părinte, m-ai ridicat din groapă
Când hohoteau dușmanii de râs: hah, nu mai scapă!
Din cer, m-ai prins de mână și-afară Tu m-ai scos,
Nu am văzut pieirea, căci Tu ai fost milos!
Iar lunga mea robie nu m-a îndepărtat
De ceruri și de Tine, de tot ce am visat!
Și chiar de în tăcere încă sufăr amarnic
Trădat de frați, de oameni, uitat și de paharnic,
Eu cred, cred cu tărie că ceasul va veni
Când din temnița rece Tu mă vei izbăvi!
La glasul Tău cad ziduri și-orice lacăt închis
Și-mi amintesc prea bine ceea ce mi-ai promis;
Mi-ai spus: "o, nu te teme, te umple de credință
Purtat vei fi din ceruri, în car de biruință!
Să vadă orișicine că Eu sunt Dumnezeu,
Etern, Atotputernic și că tu ești al Meu!"
Nu-i chip de îndoială, eu cred Cuvântul Tău,
Dar pân-atunci mă ține departe de-orice rău!
Credință-n mine toarnă să pot smerit s-aștept,
Și sfântă-nțelepciune ca să fiu înțelept!
Să înțeleg în ceasul de Tine pregătit
Cum pot lăsa în urmă tot ce am suferit;
Dar să nu uit vreodată că doar Tu m-ai scăpat,
Să nu uit să-Ți dau slavă când mă vei fi 'nălțat!

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Fă-ne Tu mai roditori
Fă-ne Tu mai roditoriPentru-a Ta împărăție.Fă-ne Tu mai râvnitoriCa-n cereștile splendoriSă fim cu Tine-n veșnicie.Plin de râvnă spre mai mult,Plin de râvnă spre mai bine,Să fiu smerit și să ascult,Pe... Citeste mai mult >>
Ajută-mă să stau lipit de Tine
Ajută-mă să stau lipit de Tine,Pe calea Ta îngustă Domnul meu,Și plin de râvnă pentru fapte bune,Să împlinesc Cuvântul Tău mereu.Vreau să fiu vas de cinste, nu de-ocară,Candela să o am mereu arzând,Ul... Citeste mai mult >>
Cu Tine e ușor
Cu Tine e ușor pe caleSă merg, Isus, cum m-ai chemat,Pe urmele lăsate-n lumeDe către cei ce Te-au urmat.Cu Tine e ușor iubirea,Chiar pe vrăjmași să-i iubesc,Când văd la cruce cum jertfireaFu prețul ma... Citeste mai mult >>
Aș vrea, Isuse, Domnul meu
Aș vrea, Isuse, Domnul meu, să Te descriu,Să pot s-arăt în râuri de cuvinteLumina bogăției slavei sfinteȘi în solemne rânduri să transcriu,Să pun în slove chipul Tău, și eu ca el să fiu.Aș vrea, Isuse... Citeste mai mult >>
Avuție
Să strâng, să adun, să frământ și să-mi punNopți albe deoparte, pentru zile negre, deșarte...Cu sârg! Dar e scrum, le știu rostul acum:Că tot ce clădesc pe Pământ va fi pulbere-n drum,Va fi zero etern... Citeste mai mult >>
Voinic, viteaz, voios și vrednic
Voinic, viteaz, voios și vrednic...Vreau, Părinte, să devinPentru tot ce-i bun, destoinic,Și prin harul Tău divinViața-ntreagă să-Ți închin.Voluntar, versatil,Vizionar, vigilent și abil,Volitiv, valor... Citeste mai mult >>
Vindecarea apelor de la Ierihon
"Iată: cetatea este bună.Noi locuim în așezareÎn pace, fără strâmtorare.Și clipocit limped răsunăDin cursul doldora de apă...Dar, vai! E rea, și țara-i stearpă!"Așa i-au spus lui EliseiCând se afla la... Citeste mai mult >>
Depresie spirituală
Umil, smerit și răstignit;Și totuși, nicidecum ferit.Tăcut, absent și prigonit;Real, strident, introvertit;Bătut, uitat și hărțuit;Palid și lânced, și lovit;Egou scuipat și schilodit.Un om deschis, ne... Citeste mai mult >>
Ascultă-mi ruga
Pleacă-ți urechea spre mine,Și ascultă ruga mea,Îmi înalț glasul spre Tine,Devreme... Dimineața.Ție mă rog cu credință,Căci ești Dumnezeul meu,Vin smerit cu pocăință,Vreau să fiu pe placul Tău.Te rog... Citeste mai mult >>
Doamne Dumnezeu, al nostru Tată sfânt
[Matei 6:9-13]---Doamne Dumnezeu, al nostru Tată SfântCare în ceruri ești, și chiar mult mai presus,O rugă înălțăm, de-aici de pe Pământ,Venim să ne-nchinăm, Te lăudăm nespus!Căci Tu ești Dumnezeu ete... Citeste mai mult >>