Rugăciune din pustie

Fierbinte e nisipul în valea umbrei morții...
Departe e cetatea și strălucirea porții
Prin care intră sfinții răscumpărați de Cel
Ce-a stat întins pe cruce între pământ și cer!
Ei sunt în rai, acolo, iar eu, ici, pe pământ,
Târându-mi prin pustie, haina de lut, plângând...
Căci grea e 'naintarea, nisipul e încins
Iar soarele pe boltă e un cuptor aprins. .
Pe drumul care duce spre slavă înainte
Răzbat prin colb, pe cale, mici pietre ascuțite;
Ca praful la culoare, că nu se pot zări,
La pândă stând ascunse pentru a mă răni
Să cad fără de viață, ca să nu mai ajung
Să intru în cetate, în Canaanul sfânt!
-Îndură-Te, Isuse, Te rog, nu mă lăsa,
Tu știi cât de aproape este pierzarea mea! . .
E toată zdrențuită a mea haină de lut...
Mă simt fără de vlagă, uscat, mă simt pierdut! ...
Fă Doamne, în pustie, o minunată oază
Cu pomi și apă rece ce-n soare scânteiază!
Iar lângă oază, Doamne, mai fă și-o scăldătoare
În care pe de-a-ntregul să-mi aflu vindecare!
Căci sunt zdrobit și-n suflet dar și-n haina de lut
Care se contopește cu tina tot mai mult! ...
Și-atuncea oare cine Te va mai lăuda? ...
Îndură-Te, Stăpâne și de ființa mea! ...
Toarnă putere-n mine să pot merge 'nainte
Spre slava ce m-așteaptă pe plaiurile sfinte!
Căci Tu-mi știi bine țelul: să trec râul Iordan
Și să ajung acasă, în noul Canaan!
Să mă-ntâlnesc cu sfinții, cu frații, în splendori,
Să cânt în haine albe, cu îngerii, în cor!
Să uit de suferințe, de drumul prin pustie
Și să-mi găsesc repaus acasă-n veșnicie!
Cu mâna Ta străpunsă Tu să îmi dai cununa
Și-un colț de rai în care să fiu pe totdeauna! . .
Ascultă-mă, Divine, ascultă ruga mea:
Primește-mă în glorie, în cer, în casa Ta! . .