Rugăciune (Dă-mi Doamne înțelepciune...)

Dă-mi Doamne-nţelepciune şi lumină
Pe calea-acestei zbucimate văi
Cât grâul va mai fi lângă neghină
Să mă feresc de sfatul celor răi.

Să ocolesc în drumul meu prin viaţă
Batjocura, dispreţul şi-nălţarea
Şi să ascult Divina Ta povaţă
Ce mă învaţă pacea şi răbdarea.

Să nu îngădui gândul răzbunării
Să-mi chinuiască fiinţa mea prin ură,
Ci să fiu bun şi devotat iertării
Urmând doar Sfânta Ta învăţătură.

Aş vrea să-mi stăpâneşti din plin vorbirea,
Cuvântul meu pe alţii să-i zidească,
Să mă smeresc mai mult zdrobindu-mi firea,
Lăsând în jurul meu alţii să crească.

Să pot trăi în sfântă curăţie
Căutând cu teamă să urmez dreptatea,
Fiinţa mea, Isuse, vreau să fie
Un loc unde domneşte bunătatea.

Dă-mi Doamne multă, multă umilinţă
Să pot smerit să Te slujesc pe Tine,
Iar când sunt încercat de necredinţă,
Revarsă Duhul Tău deplin în mine.

Vreau să privesc-nainte cu tărie
Când sunt lovit de servii nedreptăţii
Şi să fiu plin de sfânta bucurie
Căci numele mi-e scris în „Cartea Vieţii”.