text Poezii crestine

Rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu
RUGĂCIUNE
Îți mulțumesc, Părinte, pentru ce mi-ai dat,
Îți mulțumesc, Isuse, căci Tu nu m-ai uitat
Și chiar de eu greșit-am, Tu, tot, nu m-ai lăsat
Și greaua mea povară din suflet mi-ai luat,
Și ai luat coroana de spini în locul meu
Și ai murit pe cruce Tu, Fiu de Dumnezeu,
O cruce grea pe care era numele meu,
Tu ai luat-o, Doamne, Tu, Fiu de Dumnezeu,
Iar eu stam în mulțime și mă temeam să vin
Aproape lângă Tine să stau și să suspin,
Dar Tu privind la mine, cu ochii m-ai strigat
Și ai vrut să vin la Tine să știu că m-ai iertat,
Iar eu, oh, ticălosul, mi-a fost teamă să vin,
M-am depărtat de cruce și al Tău glas divin,
Fugit-am mult în lume și greu m-am depărtat
În ape tulburi care, mereu, m-au înecat,
Dar tot fugind, în urmă, o cruce eu vedeam,
Și biciul și coroana de spini ce o meritam
Și acuma, vin la cruce și vreau să-ți mulțumesc,
Și jertfa Ta, acuma, eu vreau să o primesc,
Nu vreau să fug în lume, nu vreau să fiu fugar,
Cu sfântă mulțumire primesc ce-mi dai în dar,
Primesc a Ta iubire, primesc al Tău cadou,
Tu-mi ești cel mai bun Frate, Tu ești al meu Erou.
Da, ai murit pe cruce, căci eu te-am răstignit
Și acum am înțeles ce mult Tu m-ai iubit,
De aceea, scump Isuse, mereu îți mulțumesc,
Și-n scurta-mi viață pământească, pe Tine te doresc.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>