text Poezii crestine

Rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Beni Drădici
Rugăciune

Vreau să mă rog,
Când inima-i plină de îndoieli
Când ceața se-ntinde pe zece cărări
Și picurii reci mă stropesc cu păreri
Când grijile-apasă a zilei poveri
Și simt că mă clatin, slăbit de puteri.

Vreau să mă rog,
Credința-mi slăbește, închisă-n durere
Nădejdea-i ofilită, pierdută-n uitare
C-o dragoste mică și fără culoare
Hrănit deseori cu lacrimi amare
Și Ceru-i absent, închis în tăcere.

Vreau să mă rog,
Când slova mă-nvinge, mă ține legat
Și solii dreptății îmi spun apăsat
De tot ce-am greșit, că sunt vinovat
Atâtea acuze în Carte-am aflat
Mă simt copleșit, trudit de păcat.

Nu pot să mă rog,
Când văd nedreptatea, și-aud ce vorbesc
Când patimi aprinse din spate-i zoresc
Când fapte tăcute, prea tare grăiesc
Luminile vieții în noapte pălesc
Copiii credinței pe drum rătăcesc.

Cât să mă rog?
E Cerul atât de departe?
Sunt doar favoriți, aleși, puși deoparte?
Ori harul se dă doar la cei scriși în Carte...
Doar sfinților mari, îndurarea se-împarte?
Întreb și pășesc prin umbre deșarte.

Aș vrea să mă rog,
Să strig, să se rupă tăcerea
Cuvinte durute să umple vederea
Să vină vreun înger să-mi crească puterea
Cuvântul soliei să-întoarcă iubirea
Și jertfa-ndurării s-oprească jelirea.

O Doamne, și Tu te-ai rugat
Cuprins de-o tăcere ciudată
O rugă-n grădină cu sânge udată
Osânda durerii ce trebuia purtată
O lume întreagă prea mult vinovată
Când Tatăl cerea o jertfire curată.

Cum să mă rog?
Așa cum făcut-a Petru pe mare
Strigând ca să scape de-a ei scufundare?
Precum ucenicii la ceas de furtună
Și Domnul la cârmă, la ceas de odihnă?
Sau Saul din Tars, cu ochii de ceară
Când glasuri celeste pe nume-l strigară?

Doamne fii bun...
Când vântu-încercării își cere tribut
Și grâul cu pleavă e luat la cernut
Iar darul credinței aproape-i pierdut.
Ooo, Duhule Sfinte, să mă rog nu știu
Trimite ajutor în sufletu-mi pustiu
Cuvânt de mijlocire, spre Cerul azuriu
Și întoarce bucuria pe chipul pământiu!

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>