text Poezii crestine

Ruga unui rob nevrednic

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Dumnezeu Atotputernic,
Bun, măreț, milos şi blând,
Robul Tău mic şi nevrednic,
Stă 'naintea Ta să-ți ceară
Peste inima-i amară
Să mai torni balsamul sfânt.

Să-mi aduci înviorarea,
Din seninul Tău înalt
Ca să capăt alinarea;
Şi-n oceanul bucuriei,
Al iubirii şi-al frăției,
Pe de-a-ntregul să mă scald.

Mângăierea Ta întrece
Tot necazul dureros,
Iar Cuvântul Tău de Rege,
Toţi dușmanii mi-i înfruntă,
Ca să-mi dai veşmânt de nuntă,
Și sărutul Tău duios.

O, ades în lumea noastră,
Cu păcate şi venin,
Stau cu ochii la fereastră,
Și tânjesc după lumină,
Din lucirea Ta divină,
Ca să uit de-amar şi chin.

Nu-i dușmanu-atât de tare,
Ca să-ntreacă ce mi-ai dat:
Duhul Tău de apărare,
Care-n luptele din lume,
Prin a valurilor spume,
M-a condus și m-a purtat.

Mai pășeşte peste ape,
Ca-n atâtea Galilei,
Să Te simt cum vii aproape,
Şi pe valuri de pierzare
Pui cu Mâna-Ți salvatoare,
Ale Cerului alei.

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Fă-ne Tu mai roditori
Fă-ne Tu mai roditoriPentru-a Ta împărăție.Fă-ne Tu mai râvnitoriCa-n cereștile splendoriSă fim cu Tine-n veșnicie.Plin de râvnă spre mai mult,Plin de râvnă spre mai bine,Să fiu smerit și să ascult,Pe... Citeste mai mult >>
Ajută-mă să stau lipit de Tine
Ajută-mă să stau lipit de Tine,Pe calea Ta îngustă Domnul meu,Și plin de râvnă pentru fapte bune,Să împlinesc Cuvântul Tău mereu.Vreau să fiu vas de cinste, nu de-ocară,Candela să o am mereu arzând,Ul... Citeste mai mult >>
Cu Tine e ușor
Cu Tine e ușor pe caleSă merg, Isus, cum m-ai chemat,Pe urmele lăsate-n lumeDe către cei ce Te-au urmat.Cu Tine e ușor iubirea,Chiar pe vrăjmași să-i iubesc,Când văd la cruce cum jertfireaFu prețul ma... Citeste mai mult >>
Aș vrea, Isuse, Domnul meu
Aș vrea, Isuse, Domnul meu, să Te descriu,Să pot s-arăt în râuri de cuvinteLumina bogăției slavei sfinteȘi în solemne rânduri să transcriu,Să pun în slove chipul Tău, și eu ca el să fiu.Aș vrea, Isuse... Citeste mai mult >>
Avuție
Să strâng, să adun, să frământ și să-mi punNopți albe deoparte, pentru zile negre, deșarte...Cu sârg! Dar e scrum, le știu rostul acum:Că tot ce clădesc pe Pământ va fi pulbere-n drum,Va fi zero etern... Citeste mai mult >>
Voinic, viteaz, voios și vrednic
Voinic, viteaz, voios și vrednic...Vreau, Părinte, să devinPentru tot ce-i bun, destoinic,Și prin harul Tău divinViața-ntreagă să-Ți închin.Voluntar, versatil,Vizionar, vigilent și abil,Volitiv, valor... Citeste mai mult >>
Vindecarea apelor de la Ierihon
"Iată: cetatea este bună.Noi locuim în așezareÎn pace, fără strâmtorare.Și clipocit limped răsunăDin cursul doldora de apă...Dar, vai! E rea, și țara-i stearpă!"Așa i-au spus lui EliseiCând se afla la... Citeste mai mult >>
Depresie spirituală
Umil, smerit și răstignit;Și totuși, nicidecum ferit.Tăcut, absent și prigonit;Real, strident, introvertit;Bătut, uitat și hărțuit;Palid și lânced, și lovit;Egou scuipat și schilodit.Un om deschis, ne... Citeste mai mult >>
Ascultă-mi ruga
Pleacă-ți urechea spre mine,Și ascultă ruga mea,Îmi înalț glasul spre Tine,Devreme... Dimineața.Ție mă rog cu credință,Căci ești Dumnezeul meu,Vin smerit cu pocăință,Vreau să fiu pe placul Tău.Te rog... Citeste mai mult >>
Doamne Dumnezeu, al nostru Tată sfânt
[Matei 6:9-13]---Doamne Dumnezeu, al nostru Tată SfântCare în ceruri ești, și chiar mult mai presus,O rugă înălțăm, de-aici de pe Pământ,Venim să ne-nchinăm, Te lăudăm nespus!Căci Tu ești Dumnezeu ete... Citeste mai mult >>