România, o țară închinată Domnului

Doamne, ți-aducem România ca prinos,
Ca o jertfă sfântă, de un bun miros.
Deși nu poți dedica ce-ai pierdut:
Tu ne-ai dat țara, o posedam în trecut.

Dorim s-o regăsim, ca pe-un Eden ratat,
Mulțumim pentru glie, când mulți au uitat.
Ne-ai așezat în cea mai mândră țară,
Incomparabilă cu tot ce-o-nconjoară.

Plină de râuri, ce curg din pur izvor,
Cu codrii adânci și un sol roditor.
Bogată în aur, în sare, petrol,
Cu lapte și miere, popor primitor.

Însă, fiind tranzit din vest spre-orient,
A fost jinduită, mai ales de-occident.
Au venit romanii, au furat Dacia,
Apoi migratorii ne-au călcat patria.

Turci și tătari ne-au jefuit moșia,
Acum, Europa pradă România!
Și grav o înșală să o pângărească,
Și justiția-Ți sfântă să o nimicească!

Doamne, -n Mâna-Ți sfântă lăsăm moșioara,
Numai mila Ta poate salva țara!
Căci suntem sătui de căderi și păcate,
Vrem să fim ai Tăi, în eternitate!

Poate că în Rai vom regăsi pădurea,
Ce ne-a fost tăiată și dusă aiurea;
Ne-om bucura de-acum de aurul credinței,
Și ne-om îmbogăți cu-argintul pocăinței.

Chiar de-n viața asta pierdem propășirea,
O, Isuse dulce, dă-ne Mântuirea!
Să sunăm trezirea, de la Prut la Tisa,
Să căutăm sfințirea și pacea, promisa.

Căci România nu-i a relicvelor sfinte,
Chiar de cinstim a moșilor morminte;
Nu-i a conducătorilor ce-o jefuiesc,
Poporul român îl mint, îl prostesc.

Țara nu-i a lui Ștefan, nici a lui Mihai,
Chiar de-au luptat pentru al nostru plai.
Ci e-a copiilor români, e a urmașilor,
Moștenire pe veci de la Domnul oștirilor!