Psalmul 18

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea
Că numai Tu m-ai izbăvit în ziua cea rea!
Tu-mi ești stânca și cetățuia,
Doar prin Tine eu am tăria.

Tu îmi ești izbăvitor și scut,
Doar în Tine eu pot să m-ascund.
Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!”
Și sunt izbăvit în tot locul.

Legăturile morții m-au înconjurat
Și râurile pieirii m-au îngrijorat,
Legăturile mormântului mă înfășuraseră
Și lanțurile morții greu mă prinseră.

Eu L-am chemat pe Domnu-n strâmtorare
Și El mi-a răspuns în marea-I îndurare.
Dumnezeu din locașul Lui cel sfânt
Și-a plecat urechea spre pământ.

Domnul strigătul meu l-a ascultat,
A zguduit pământul ce s-a cutremurat.
Temeliile munților s-au mișcat
Atuncea când Dumnezeu s-a mâniat.

Din nările Lui se ridica un fum
Și-un foc mistuitor ieșea pe drum.
Din gura Lui țâșneau cărbuni aprinși
Și toți vrăjmași-au fost atunci învinși.

Cerurile cele înalte s-au plecat
Și norul sub picioarele Lui s-a așezat.
Călărea pe un heruvim zburând
Și venea pe aripile vântului plutind.

Întunericul și l-a făcut învelitoare,
Ape și nori negri la picioare.
Din strălucirea-I înainte ieșeau nori
Și din flăcări de foc își făcea slujitori.

Norii aruncă grindină și cărbuni,
Fiindcă oamenii sunt răi și nu-s buni.
Domnul tună din cerul preaînalt
Că omul creat glasu-I n-a ascultat.

Aruncă săgeți vrăjmași s-ajungă,
Înmulțind loviturile îi pune pe fugă.
Atunci albiile apelor s-au văzut
Și temeliile lumii s-au descoperit.

Totul tremură de mustrările Tale,
De vuietul suflării nărilor în vale.
Tu ți-ai întins mâna și m-ai apucat
Și din apele cele mari m-ai salvat.

M-ai izbăvit de potrivnicul puternic,
De vrăjmașul meu tare, dar nemernic.
El a năvălit în ziua strâmtorării,
Dar m-a scăpat Dumnezeul îndurării.

Domnul m-a sprijinit cu drag
Și m-a scos la un loc larg.
M-a scăpat, fiindcă mă iubește.
Dragostea Lui în veci dăinuiește.

Domnul mă întărește în neprihănire.
Eu îmi feresc sufletul de cârtire,
Îmi păstrez mâinile curate
Și caut să păzesc poruncile toate.

Căile Domnului vreau să le păzesc
Și mă silesc să nu păcătuiesc.
Cuget la toate poruncile Domnului
Și nu mă-n depărtez de legile Lui.

Caut să mă păstrez fără de vină,
Îndurarea Lui peste mine să vină.
Când omul sincer se silește,
Domnul cu drag îl răsplătește.

Cu cel bun Tu ești la fel,
Dar ești drept cu cel mișel?
Omul cel neprihănit
La Dumnezeu e bine primit.

Pe cel ce trăiește curat
Domnul totdeauna l-a salvat.
Dar acel care-i stricat
Nu e binecuvântat.

Tu mântuiești poporul care se smerește,
Dar smerești pe-acela care se fălește.
Tu-mi aprinzi lumină bună
Când e noapte și furtună.

Cu Tine pot să-nfrunt oștiri înarmate,
Numai Tu de biruință-mi faci parte,
Cu Tine sar peste-un zid întărit
Că Tu Doamne ești desăvârșit.

Cuvântul Domnului este încercat
Prin El eu sunt de legături eliberat.
Este un scut pentru cei ce vin la El,
Domnul Dumnezeul lui Israel.

Nimeni nu-i Dumnezeu afară de Domnul
S-o știe poporul, s-o știe tot omul!
Nu-i altă stâncă mai tare ca El!
Rămânând în El și noi vom fi la fel.

Domnul mă-ncinge cu putere
Și îmi alină orice durere.
El mă povățuiește pe calea cea dreaptă,
M-ajută să răspândesc lumină prin faptă.

Ca a cerboaicelor îmi face picioarele
Și mă așază pe înălțimile mele.
Mâinile-mi deprinde să lupt
Cu sistemul lumesc și corupt.

Tu-mi dai scutul neprihănirii Tale
Și mă sprijini cu îndurarea Ta cea mare.
Tu-mi lărgești drumul sub pași
Și pot să scap astfel de vrăjmași.

Eu Ți-aduc Ție jertfa și prinosul
Vrăjmașii mei atunci vor da dosul.
Cei răi strigă, dar nimeni nu-i scapă,
Fiindcă ei cu nelegiuire se-adapă.

Numai Tu, Doamne, îmi dai pricepere
Să scap din orice neînțelegere.
Cei răi nu mă mai asupresc,
Chiar și vrăjmașii mă lingușesc.

Trăiască Domnul și fie binecuvântat
El, Stânca Mântuirii, care m-a salvat!
Dumnezeu este platoșa și scutul meu.
El m-a izbăvit din tot ce era rău.

Tu mă-nalți mai presus de potrivnici
Și mă izbăvești de toți cei nemernici.
De aceea, Te voi lăuda printre popoare
Și voi cânta Numele Tău în adunare.
Amin.
(Sâmbătă, 11 iulie 2020)