text Poezii crestine

Psalmul 141

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Psalmul 141

O Doamne, eu Te chem din nou fierbinte
Să vii acum degrabă pân’la mine
La glasul meu Te rog să iei aminte
Când eu Te chem din inimă pe Tine

Să-mi fie rugăciunea o tămâie
‘Naintea Ta, o Domnul meu cel mare
Ca jertfa cea de seară-aș vrea să fie
Spre Tine-a mâinii mele ridicare

‘Naintea gurii mele-o strajă pune
Și ușa s-o păzești buzelor mele
Ca inima să-mi scoată lucruri bune
Și s-o abați din lucrurile rele

Să nu mă lași la fapte vinovate
Cu-aceia ce fac răul, împreună
De la a lor ospețe blestemate
Să nici nu gust mâncarea. . că nu-i bună

Acel neprihănit să mă lovească. .
Lovirea lui e totdeauna bună
Și când va fi ca să mă pedepsească
Pedeapsa, undelemn pe cap îmi pune

Aș vrea să rabd smerit întotdeauna
De loc să nu-ntorc capul de la ea
Dar contra răutății lor întruna
A mele rugăciuni se vor ‘nălța

Iar când de-a lungul stâncilor ‘nainte
Judecătorii se vor prăvăli
Vor asculta a mele vechi cuvinte
Și-atunci vedea-vor ce plăcute-or fi

Cum brazdele se fac adânc lucrate
Și spintecat rămâne-acel pământ
Așa se risipesc oasele toate
Când am intrat în gura de mormânt

De-aceea către Tine, Doamne Sfinte
Ochii-mi îndrept din lumea celor vii
La Tine caut adăpost, Părinte
Sufletul meu, Te rog, nu-L părăsi

Păzește-mă de cursa pentru pradă
Ce-aceia răi mi-o'ntind să cad în cap
Fă Doamne-n lațul lor ca ei să cadă
În timp ce eu nevătămat să scap.


11/30/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>