Psalmul 101

Cânta-voi mereu bunătatea, dreptatea,
Doar Ție cânta-voi, Stăpân din vecii,
Să fiu înțelept voi avea fermitatea;
Dar, Doamne, la mine Tu când vei veni?

Și fără prihană doresc ca să umblu
În mijlocul casei, cu-ai mei dragi copii;
De tot ce e rău voi păzi al meu templu,
Și-ntreb doar: la mine, Isuse, când vii?

Urăsc păcătoasa purtare din lume,
Nicicând ea de mine nu se va lipi;
Al Tău Nume sfânt nu-L voi pune în glume.
Oftând, Te întreb iar: la mine, când vii?

Nu vreau să cunosc pe cel rău îndeaproape,
Cu cel ce-i stricat, nu mă voi înfrăți,
Nimic ce-i murdar n-or privi-a mele pleoape,
Căci, Doamne, doresc ca la mine să vii.

Pe cel ce vorbește de rău pe-al lui semen,
Eu știu că odată îl vei nimici,
Nu-l sufăr pe cel cu-al mândriei rău germen...
Dar, Doamne, la mine, când poți ca să vii?

Cu ochii-ndreptați spre cei buni de prin țară,
Doresc lângă dânșii să pot locui.
Slujind cu acei ce-a lor căi curățară,
Tânjesc ca degrabă la mine să vii.

Nu vreau, înșelând, să trăiesc printre oameni,
Pe cel mincinos să-l evit aș dori
Și orice e rău, ca să piară din semeni...
Atuncea eu cred că la min vei veni.

Așa Te aștept... îmi tânjește ființa,
Doresc sfânta Față să pot a-Ți privi. .
Mă rog cu suspine: mărește-mi credința
Și-n veci să nu pleci de la mine, când vii.

Căci știu: ce-i păcat, mă desparte de Tine,
De-aceea în lupte nu pot birui.
Dar scumpul Tău sânge mă spală pe mine
Și-mi dai izbăvire, Isuse, când vii.