Psalmul 090

¹ Doamne, Tu-ai fost locul nostru de-adăpost din neam în neam.
² Mai 'nainte de-a fi munții, când noi Doamne nici eram,
mai 'nainte de-a fi lumea și pământul zămislit,
din vecii pe veșnicie - Tu ești Dumnezeu Slăvit.

³ Tu-ntorci oamenii-n țărână, zici: "Întoarceți în pământ!"
⁴ Căci o mie de-ani la Tine ca o zi trecută sunt,
ca o strajă dintr-o noapte...
⁵ Tu îi mături ca un vis,
dimineața sunt ca iarba ce-a-nflorit și s-a deschis.

⁶ Înflorește dimineața, seara e uscată iar.
⁷ Noi pierim de-a Ta mânie, ne-ngrozim de-al Tău amar,
⁸ pui 'naintea Ta tot răul care l-am făcut de-ajuns
și-n lumina Feței Tale scoți păcatul nostru-ascuns.

⁹ Ale noastre zile toate pier de-a Ta urgie-acum,
iată anii noștri zboară, ca un sunet, ca un fum.
¹⁰ Iată, anii vieții noastre sunt până la șaptezeci,
doar a celor mai puternici se ridică la optzeci,

și tot lucrul lor cu care, bieți de noi, ne lăudăm,
nu-i decât dureri și trudă, trece iute, noi zburăm.
¹¹ Dar cine ia seama bine Doamne la tăria Ta,
cine-i oare cum se cere temător a Te-asculta?

¹² Doamne-nvață-ne mai bine zilele să numărăm,
ca o inimă-nțeleaptă cum vrei Tu să căpătăm.
¹² Doamne-ntoarce-ne cu milă, până când mai zăbovești?
Și de robii Tăi Te-ndură să-i ajuți și izbăvești.

¹⁴ Satură-ne zilnic Doamne Tu de bunătatea Ta
și viața noastră-ntreagă veseli ne vom bucura.
¹⁵ Bucură-ne tot atâtea zile câte-am fost smeriți,
tot atâția ani, o Doamne, câți am fost nedreptățiți.

¹⁶ Robii Tăi să-Ți vadă slava - și lumina fiii lor.
¹⁷ Fie-a Ta bunăvoință Doamne, peste-al Tău popor
și a mâinilor lucrare Doamne Tu să ne-o-ntărești.
Amin! Doamne lucrul nostru până-n veci să-l întărești.