Psalmul 017

¹ Doamne Bun, ascultă-mi Doamne pricina nevinovată
și strigarea rugăciunii din neprefăcuta gură.
² Să se facă-a mea dreptate înainte-Ți arătată,
ai Tăi Ochi preasfinți să vadă. De dreptatea mea Te-ndură.

³ Să mă-ncerci și zi și noapte, n-afli-n duhul meu minciună
că ce-mi iese de pe buze mi-e și-n gânduri ca-n cuvinte.
⁴ Iar în legătura cu-alții, după-a Ta povață bună,
mă feresc de-asupritoarea cale-a celor fără minte.

⁵ Pașii mei pe-a Ta cărare merg mereu cu neclintire,
⁶ Ție strig, ascultă Doamne, înspre glasul meu Te-apleacă
⁷ și-mi arată bunătate Cel ce dai adăpostire
celor asupriți când răii caută răul să li-l facă.

⁸ Mă păzește ca lumina ochilor cu-a Tale-aripe
⁹ de vrăjmașii mei de moarte și de ura lor cea mare.
¹⁰ Că li-e inima închisă și-s făloși în orice clipe
¹¹ mă pândesc și mă-nconjoară la pământ să mă doboare.

¹² Parcă-ar fi un leu ce-ntruna după pradă stă la pândă.
¹³ Scoală Doamne, - aține-i calea, îl doboară și mă scapă
scapă-mă de toți vrăjmașii și de-a urii lor osândă
cu-a Ta sabie-ascuțită de-al lor sânge Tu-i adapă.

¹⁴ Izbăvește-mă Tu Doamne, de-acești oameni care-n lume
parte au în viața asta de belșug și desfrânare
cărora le-ngădui Doamne bunătăți fără de număr
de-și îmbuibă și urmașii cu prisosul lor cel mare.

¹⁵ Iar eu Doamne, în curata, sfânta nevinovăție
voi vedea pe totdeauna Fața Ta cea Strălucită
când mă voi trezi din noaptea ce-a trecut pe veșnicie,
mă voi sătura de Chipul și de Fața Ta Slăvită.