text Poezii crestine

La neprihănire - prin credință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Romani 3:21-30

Doamne, pune în noi dorul
De-a umbla-n neprihănire!
Ne umbrește Tu cu norul,
Fă să mai simțim fiorul
Duhului de înnoire!

Ajută-ne să trăim starea
Părtășiei sfințitoare.
Înviorează-Ți adunarea
Și îndreaptă-ne cărarea
Spre-o trăire roditoare.

Ne-ntărește Tu credința
Ca să trăim neprihănirea.
Doar prin ea avem putința
Și-n luptă cu firea, biruința
Ce ne-aduce mântuirea.

Prin Isus Biruitorul
Avem și noi biruință.
El ne este Salvatorul
Și prin har Mântuitorul,
El ne-ntărește-n credință.

El n-a făcut deosebire
Între slabi și cei ce-s tari.
Tuturora cu iubire
Le dă drept la mântuire
Și talanții necesari.

Toți am păcătuit din fire.
Însă bunul Dumnezeu
Ne-a pregătit izbăvire
Prin a lui Isus venire
De sub osânda celui rău.

Noi suntem astăzi socotiți
Prin harul Lui, fără de plată,
De tot păcatul curățiți,
În fața Lui neprihăniți:
El ne-a purtat osânda toată.

Prin El avem răscumpărarea
De tot trecutul păcătos.
Prin jertfa Lui avem iertarea
Și-n ceruri vom avea intrarea
Prin harul lui Isus Hristos.

Că Dumnezeu L-a rânduit
Cu mult mai înainte
Să fie Mielul de jertfit
El cu-al Său sânge a stropit
Altarul jertfei sfinte.

Ca să ne ierte tot trecutul
De dinainte de-a-L cunoaște
Și să ne-nfieze-n legământul
Ce L-a făcut cu noi Preasfântul,
Arătând cât ne iubește.

Pentru ca-n vremea de acum
Să trăim a Lui neprihănire,
Prin harul Său mergând pe drum
Să nu ne-abatem nicidecum,
Ca s-avem parte de răpire.
Amin.
(Miercuri, 6 iulie 2022)

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>