text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu
ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus eu, iată, am venit,
În zorii dimineții, Tu, Doamne, m-ai trezit,
Îți mulțumesc din suflet că astăzi mai trăiesc,
În camera de sus eu pot să te întâlnesc.

Prin harul Tău puternic eu am ajuns aici,
Trăiesc doar cu speranța ca Tu să mă ridici,
Să mă ridici în slavă, pe nori să te întâlnesc,
În dimineața-n care chiar norii se topesc.

Sunt zorii dimineții și soarele e sus,
Eu nu am nici un merit, nimic bun n-am adus,
Doar murdărie multă și o inimă zdrobită,
În camera de sus eu sunt mai fericită.

E locul minunat, e locul de întâlnire,
Vorbesc cu Tine, Doamne, caut a Ta privire,
Dar simt o mână caldă, îmi spui să mă opresc,
E timpul rugăciunii, eu vreau să îți vorbesc.

Tu vrei să-mi dai odihnă în alergarea mea,
Cunoști ce am nevoie, Tu ști cât sunt de rea,
Doar bunătatea Ta, mereu mă liniștește,
Privesc spre cruce, Tată, căci crucea mă împlinește.

Eu vin la rugăciune și vreau să-ți mulțumesc,
În camera de sus eu pot să te întâlnesc,
Nu-s singură aici, în camera de sus,
Sunt frații mei în Domnul, sunt frații lui Isus.

Am fost orfani cu toții, dar Tu ne-ai înfiat,
Eram ai nimănui, Tu un statut ne-ai dat,
Sunt fiu de Rege acum, sunt fiică de Împărat,
Suntem din neam de soi, i-atât de minunat.

Îți mulțumesc din suflet, Tu ne-ai adus aici,
Din groapa suferinței ai vrut să ne ridici,
Ne-ai scuturat de colb și ne-ai spălat pe tină,
Și ai murit pe cruce, fără să ai vreo vină.

Noi suntem vinovați, căci noi te-am răstignit,
Prin faptele murdare, prin tot ce am greșit,
Tu ai înviat demult, te răstignim mereu,
Deși cunoaștem totul, păcatul este greu.

Miroase greu în juru-mi, a hoit și stricăciune,
Eu sunt murdară, Tată, am multă întinăciune,
Dar vin la poala crucii, vreau să mă curățești,
Sunt cea mai păcătoasă, dar știu că mă primești.

N-avem haina curată, la nuntă cum venim,
Te rog, ne curățește, căci vrem să te întâlnim,
Să te întâlnesc și eu, cu frații mei, doresc,
Doresc cu ardoare cerul, eu vreau să te întâlnesc.

E timpul rugăciunii în camera de sus,
Eu stau acum de vorbă cu Domnul meu, Isus,
Ștafeta rugăciunii eu, iată, am preluat,
E timpul meu de rugă, e timpul minunat.

Cu listele ce-s scrise eu vin lângă altar,
Mă rog fierbinte, Tată, căci astăzi este har,
Dar mâine nu se știe, ce va fi, cum va fi,
Dar știu, cu siguranță, curând Tu vei veni.

De aceea vin la Tine cu listele în mână,
Le pun la poala crucii și-n astă săptămână,
Sunt nume multe, Tată, copii ce au rătăcit,
Au rătăcit cărarea, demult ei te-au iubit.

Și lista este lungă, bolnavi sunt mulți, sunt grav,
Poporul Tău azi plânge, poporul e bolnav,
Sunt boli fără de leac, durerea este mare,
Tu ești al nostru Medic, a noastră alinare.

În camera de sus strigăm toți împreună,
În rugăciune sfântă poporul se adună,
Îți cerem harul Tău și ploaia Ta târzie,
Curând se închide harul, noi știm ce o să fie.

Avem Cuvântul Tău prin care ne-ai vorbit,
Cunoaștem din Scriptură și știm ce ai profețit,
S-a împlinit mereu, exact cum este scris,
Și azi se împlinește, exact cum e descris.

Ne-ai dat Cuvântul scris, să nu fim în neștiință,
E timpul de pe urmă, e timp de pocăință,
Prorocii ne-au vorbit în vechiul testament,
Ca să înțeleagă omul, chiar astăzi, în prezent.

S-a împlinit mereu, exact ce a spus Scriptura,
E timpul de pe urmă și se înmulțește ura,
S-a înmulțit păcatul și nu mai e păcat,
Se spune peste tot că ne-am modernizat.

În modernizmul nostru să stăm la ce e scris,
Să profităm de toate, satana e învins,
Să răspândim Scriptura mai mult ca niciodată,
Să împrăștiem Cuvântul, Hristos vine îndată.

E timpul de pe urmă și ne rugăm fierbinte,
Ascultă ruga noastră, căci Tu ne ești Părinte,
Din amorțirea morții poporul îl trezește,
Curând va veni Domnul, Cuvântul se împlinește.

Trimite Duhul sfânt, să ne rugăm mai mult,
Învață-mă în rugă să stau și să ascult,
Să înțeleg ce-mi spui, și apoi să împlinesc,
Prin fapte și cuvinte eu vreau să te slăvesc.

E timpul de pe urmă, curând plecăm acasă,
Suntem poporul Tău, suntem a Ta mireasă,
Trimite Duhul sfânt, pe noi ne pregătește,
Să stăm în așteptare, poporul ațipește.

Să acceptăm ce vine, e spre trezirea noastră,
Să stăm în priveghere, cu ochii pe fereastră,
S-avem candela plină, căci Mirele-i la ușă,
Trimite Duhul sfânt, păcatul fă-l cenușă.

E timpul de pe urmă, e timpul pocăinței,
E timpul încercării, să dăm lupta credinței,
Să stăm în rugăciune, uniți ca azi, mereu,
Ne-om întâlni în ceruri apoi cu Dumnezeu.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Ca și Betesda
Ca şi Betesda e pământul,Durerea lui la fel de mare;Cât încă nu plânge cuvântulUn slăbănog e fiecare.Se zice, înger de luminăCă tulbură-ale nopții ape,Dar cine-i cel ce vine primulDin moarte sufletul... Citeste mai mult >>
Rogu-Te, Părinte, nu mă lepăda!...
Cerul mi-e din nou astăzi închis,Nici o rază nu zăresc din Paradis...Am avut speranțe dar s-au năruitȘi mă simt abandonat și prăbușit...Doar pe-nchise căi am pribegitCăci așijderi m-ai călăuzitIar cân... Citeste mai mult >>
În mâna Olarului
În mâna OlaruluiMai frământă-mă, Isuse, și mai trece-mă prin sită,Ca să pot de Tine, Doamne, să fiu în cerul Tău răpită.Și mai fărâmă-mă-n bucăți ca pe-un lut nemodelat,Ca să pot ajunge, Doamne, un va... Citeste mai mult >>
Suflet îndurerat
Suflet îndureratDoamne, Tu mă privești cu bunătate,Râuri de lacrimi îmi curg pe față.Inima mea, vrea să fie pansată,Nu mă lăsa, al meu drag Tată.De acum, vreau să am inima curată,O, iartă-mi păcatul... Citeste mai mult >>
Dor de veșnicie
Dor de veșnicieDoamne Dumnezeule Atotputernic,Tu ne-ai izbăvit din lanțurile grele,Te rugăm acum, cu inima fierbinteSă ne duci la Tine în veșnicie.Pe acest pământ trăim cu greuÎntre oameni ce nu cuno... Citeste mai mult >>
În camera de sus
ÎN CAMERA DE SUSÎn camera de sus ne adunăm mereu,Căci pe pământ nu-i bine, da, pe pământ e greu,În camera de sus suntem chiar fericiți,Noi știm în cine credem și suntem mântuiți.Ce dacă este greu, e t... Citeste mai mult >>
Rugăciune
RUGĂCIUNEVenim uniți în rugă și cerem îndurare,Să nu ne părăsești în crunta încercare,Să nu cădem pe cale, orice ar fi să vină,Tu ne ești călăuză, doar Tu ne ești lumină.E timpul de pe urmă și cernere... Citeste mai mult >>
Rugăciune pentru copiii mei
RUGĂCIUNE PENTRU COPIII MEIAscultă ruga ce o înalț acum,Eu vin la Tine, știu că Tu ești bun,Ascultă ruga mea de mamă, împlinește,Te rog, copiii mei mi ocrotește.S-au avântat în lume și lumea i-a luat... Citeste mai mult >>
În camera de sus
ÎN CAMERA DE SUSÎn camera de sus mereu stăm împreună,Așa ne-am hotărât și-n astă săptămână,E început de lună, o lună specială,Să ne rugăm mai mult, doresc, fără îndoială.Suntem o grupă mică, chemați d... Citeste mai mult >>
Ajută- mă Isuse
Ajută-mă Isuse să port cu bucuriePovara suferinței ce Tu, ai rânduitȘi să mă las în brațul, Acelui care știe,S-aducă mângâiere, la timpul potrivitAjută-mă, o Tată, să sufăr cu răbdareCând valul de dur... Citeste mai mult >>