text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu
ÎN CAMERA DE SUS
Plouă mărunt, pământul e foarte însetat,
De secetă prea mare pe alocuri s-a crăpat,
Așa sunt însetată și apă eu doresc,
Dar nu vreau orice apă, doar apa Ta poftesc.

Vreau ploaia Ta târzie, o cer în rugăciune,
Vreau Duhul sfânt să fie, îl cer cu plecăciune,
Cu lacrimi mă rog, Tată, căci harul se sfârșește,
Trimite ploaia sfântă și ne înțelepțește.

Să alergăm cu Tine, să mergem spre lumină,
Să ne întărească Duhul, căci multe au să vină,
Prin noi nu reușim, de aceea ne rugăm,
În post și rugăciune acum cu toții stăm.

Suntem așteptători, te așteptăm să vii,
Dar candela e goală, cu Duhul să o umpli,
Noi stăm în așteptare, ne temem de ațipire,
De aceea cerem Duhul și a Ta întărire.

În așteptarea noastră nu vrem să adormim,
Căci haina cea curată, noi vrem să o primim,
Trimite Duhul Tău, fă curățirea sfântă,
Poporul azi se roagă, noi vrem să fim la nuntă.

În camera de sus ne adunăm mereu,
E timpul de pe urmă și este foarte greu,
Ne-am învățat comozi, căci am avut de toate,
Am profitat prea mult de a Ta bunătate.

Nu ducem nici o lipsă, și pâinea o alegem,
Să fie cât mai bună, cu plămădeală creștem,
Căci azima nu-i bună, nici turta la tigaie,
Doar pâine boierească, ce dacă e greoaie.

Cămările sunt pline, zacuscă și tocană,
Ne-am pregătit de toate, să avem zilnic hrană,
Și oalele sunt pline de linte, bob și bamă,
De carne afumată ca să avem de zeamă.

Compoturi și dulcețuri și must în damigene,
Și sticle cu nectaruri groase și omogene,
Am pregătit de toate, stomacul e îngrijit,
Dar să vedem de suflet, noi hrană am pregătit?

Suntem cu toții bine, nu este sărăcie,
Te rog, trimite, Doamne, mai multă omenie,
E timpul de pe urmă și inima e rece,
E timpul ca creștinul la rugă să se plece.

În rugăciune sfântă ne adunăm și noi,
Cât încă este pace și nu este război,
Sunt țări unde războiul a îngrozit poporul,
Creștinii strigă-n rugă, Tu ești Apărătorul.

Cutremurul distruge, orașe cad și pier,
Nimic nu mai rămâne, nu-i casă-n cartier,
Doar praf, moloz și moarte, e timpul la sfârșit,
Cuvântul se împlinește, a fost doar profețit.

Pământul astăzi arde, pe alocuri vâlvătaie,
În lupta lor cu focul, imploră după ploaie,
Rămâne fum în urmă și aer poluat,
Cine a trecut prin zonă, a fost înfricoșat.

Vin vești de vânt puternic, furtună, uragan,
Și bariere fac, deși nu au un plan,
Puhoiul apei vine, înghite tot în cale,
Se duce tot în apă, tot satul e în vale.

Și molima e mare, căci a cuprins pământul,
Sunt boli ce trec prin aer și le aduce vântul,
Rămâne doar durere și plânset, nu e leac,
Se caută soluții, dar e sfârșit de veac.

S-a înmulțit păcatul, și nu mai e păcat,
Lui Dumnezeu i-e scârbă, dar omul a acceptat,
Sunt vicii foarte rele, dar noi le practicăm,
Considerăm că-n lume așa ne mai distrăm.

Cam asta se întâmplă, Scriptura a prezis,
Găsim în multe locuri, căci în versete-i scris,
Avem mesaje clare, dar noi nu ne trezim,
Sfârșitul e aproape și nu ne pocăim.

Biserici azi sunt multe și tot se construiește,
Dar omul stă în lume și mult se rătăcește,
Nu mai doresc Cuvântul și predica n-aud,
Poporul e în lume și parcă este surd.

Bisericile-s goale, dar Dumnezeu păzește
Pe cel ce cu sudoare și râvnă păstorește,
Să ne rugăm fierbinte, e timpul de pe urmă,
Biserica e locul ce îndeamnă la reformă.

Bisericile-s mari, slujbașii nu mai vin,
Au mai rămas bătrânii în rugă și suspin,
Dar glasul lor se aude și ruga se împlinește,
De aceea în rugăciune doar Dumnezeu păzește.

Biserica sunt eu, biserica ești tu,
Avem și o clădire, avem deci un atu,
Să îi chemăm la Domnul cât poarta e deschisă,
Nu e lucrarea noastră și nu va fi învinsă.

În camera de sus ne-am adunat, strigăm,
În rugăciunea noastră de mână ne luăm,
Suntem înscriși pe liste, în lanțul ce ai format,
În lanțul rugăciunii la care ne-ai chemat.

Suntem doar păcătoși, dar am venit la Tine,
Și plângem, plânsul nostru e plin doar de suspine,
Avem durere-n inimi, și liste am făcut,
Am pus pe liste, Doamne, cam tot ce ne-a durut.

Am vrea să stăm de vorbă, am vrea să-ți mulțumim,
Noi știm, avem un Tată pe care îl iubim,
Iar Tatăl ne iubește și ruga ne ascultă,
De aceea ruga noastră nicicând nu va fi multă.

Venim uniți în rugă, ca unul noi strigăm,
Suntem poporul Tău, în rugăciune stăm,
Doar voia Ta să fie, în tot ce împlinești,
Căci știm că ești puternic și bine ne dorești.

Venim uniți în rugă și cerem pocăință,
Te rog să ne trezești și să ne dai voință,
Să alergăm pe cale, să nu ne rătăcim,
E timpul de pe urmă, să nu ne poticnim.

Dorim fierbinte cerul, nu vrem să alunecăm,
Căci calea e îngustă, ajută-ne să stăm,
Să stăm la ce e scris, la ce ne-ai învățat,
Să nu uităm credința de când ne-am botezat.

Vrem dragostea dintâi, cu care am venit,
Vrem zelul cel puternic, cu care te-am primit,
Vrem harul Tău măreț, acum să ne trezească,
Venirea Ta e aproape, în prag să ne găsească.

Suntem o grupă mică, dar nu a nimănui,
Suntem copiii Tăi, copiii cerului,
Ne-ai înfiat pe noi și noi îți mulțumim,
Suntem o grupă mică, dar nu ne îndoim.

Intrăm cu voioșie în camera de sus,
Suntem o grupă mică, aici Tu ne-ai adus,
Cu bucurie sfântă cântăm, îți mulțumim,
Suntem o grupă mică, uniți mereu venim.

Suntem o grupă mică, puterea e a Ta,
Ajută-ne, să stăm în rugă, nu uita,
Tu ești al nostru Tată, Tu ne-ai adus aici,
Noi stăm în rugăciune și știm, Tu ne ridici.

Suntem o grupă mică, prin harul Tău trăim,
De aceea în rugăciune mereu îți mulțumim,
Trăim ultima clipă de har împrumutat,
Suntem o grupă mică, dar știm că ne-ai salvat.

Suntem o grupă mică, suntem a Ta mireasă
Dorim în cerul sfânt, curând plecăm acasă,
Până atunci în rugă mereu ne-om aduna,
Suntem o grupă mică, suntem din turma Ta.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>