text Poezii crestine

Gânduri spre rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu
GÂNDURI SPRE RUGĂCIUNE
M-am gândit la ce-i viața... și am respirat,
Am închis ochii o clipă... și am oftat,
Căci viața poate fi un preaplin sau un eșec,
Depinde doar de mine... ce aleg.
De aș avea palate și aș avea averi,
Ce aș face eu cu ele, aș da, dacă îmi ceri?
Sau aș privi cu milă, m-aș închina la ele,
Le-aș ține pentru mine, n-aș sta eu fără ele? ! ...
Dar eu nu am palate și nici nu am averi,
Dar am destule, Doamne, și știu că Tu îmi ceri,
Să am credință-n toate, să dau din ce îmi dai,
Să dăruiesc din suflet, să fac un colț de rai.
Mi-ai dat două picioare cu care pot să merg,
Dar eu, doar pentru mine cu ele azi alerg,
Mi-ai dat și două brațe să mângâi, să alint,
Să-l iau mereu alături pe cel mai suferind,
Și o inimă ce bate în pieptu-mi pământesc
Și ai cerut anume, dușmanu-mi să iubesc,
M-ai înzestrat pe mine cu grai și cu auz,
Privind în urmă, Doamne, nu pot să mă mai scuz,
Căci am privirea clară și toate eu le văd,
De aceea strig la Tine, doar fă-mă ca să cred,
Căci dacă n-am credință, ce rost a mea durere
Și dacă n-am iubire, Tu nu găsești plăcere,
De aceea în rugăciune mă plec și te implor,
Să umpli a mea ființă de un năpraznic dor,
Să-mi fie dor de Tine și voia Ta să fac,
Să am pe buze miere și să nu pot să tac,
Să spun la oricine de jertfa lui Isus
Care a murit pe cruce și pace ne-a adus,
Care a înviat, anume, ca să înviem și noi
Și m-a spălat pe mine și v-a spălat pe voi,
Să fim fără păcat, să n-avem nici o pată
Și a pregătit din timpuri străvechi a mea răsplată,
Și a ta răsplată te așteaptă-n veșnicii,
Cu inima la Domnul doar trebuie să vii,
Căci altfel ce e viața... nu are nici un sens,
De aceea-n rugăciune eu fac un nou demers,
Căci viața poate fi un preaplin sau eșec,
Depinde doar de mine... ce aleg.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>