Dorință

Înţeleptul înfrânării a grăit odată-aşa:
- Nu tu vrei!
Ci este-n tine un păcat. Acela vrea!
Dar tu nu eşti numai trupul,
sau nu trup în primul rând
ci în primul rând eşti suflet,
- nu uita ce-ţi spun nicicând:
Sufletul mereu să-ţi ţină trupul strâns în frâul său
ca acesta să nu-l tragă în prăpastie şi-n rău,
să nu-l ducă la păcate de-unde nu mai e salvat
sau şi dacă e,
rămâne cu o rană necurmat...

Un păcat făcut din suflet, sufleteşte-i şi plătit,
cel făcut unit cu trupul, de-amândouă-i ispăşit
de-amândouă împreună,
ori în moarte
ori aici,
căci nimica nu se pierde nici din mari
şi nici din mici.

Dumnezeul meu Puternic, dă-mi Te rog puteri să-mi rup
şi să-mi smulg oricând din suflet
pofte izvorând din trup
şi dorinţa de-a m-atinge de ce nu mi-e-ngăduit,
dar de care cu putere sunt atras şi-nlănţuit...
Căci numai dorinţa care sper s-o pot înfăptui
poate chinui-al meu suflet şi viaţa a-mi zdrobi
şi numai aceasta-mpinge la păcat
spre-a o avea.
Cele nenădăjduite, nu te chinuiesc aşa!

Să renunţ la bucuria care Tu nu vrei s-o iau
şi să nu cârtesc în mine când văd pe-alţii că o au;
fă să nu se nască-n mine gelozii şi duşmănie
către-acei ce Tu mai darnic şi mai bun pari
decât mie.
Ci să ştiu că totdeauna Tu eşti Drept şi Bun, Părinte
şi-ai să-mi dai mai bun la urmă
ce-am avut mai rău, ʼnainte.

Du-mă Doamne pân-la starea să pot renunţa-mpăcat,
nici regret şi nici mândrie neavând c-am renunţat.
Mai ales când e-n folosul celor care nu vor fi
nici cu vorba, nici cu fapta
în măsură-a-mi răsplăti.
Şi să pot primi-n linişte orice casă şi-aşternut
chiar şi-atunci când sunt acelea care
nu eu mi le-am vrut.
Dă-mi dorinţa cea stăpână peste orişice dorinţi
căci atunci avea-voi numai calea fiilor cuminţi!