Dă-mi izvoarele de sus

Azi, Isuse, vin la Tine, și-ndrăznesc să-Ţi spun dorinţa,
Căci la Tine mi-e nădejdea, şi în Tine mi-e credinţa:
Mi-ai dat țarină frumoasă, dar pământul e uscat;
O, Te rog, dă-mi și izvoare, de la Tronu-Ţi înălţat!

Dă-mi izvoarele sublime ale păcii și-nfrăţirii,
Să ajungă apa vieţii până-n valea umilirii;
De pe culmea însorită a iubirii de nespus,
O, Te rog, Isuse Doamne, dă-mi izvoarele de sus!

Dă-mi izvoarele de munte, proaspete, răcoritoare,
Ce nu seacă niciodată, și aduc înviorare;
De la Muntele-ndurării, de la Muntele Calvar,
Dă-mi şi mie, o Isuse, dă-mi izvoarele de har!

Dă-mi izvoarele cântării, din a Cerului psaltire,
Pe meleagurile-acestea de necaz şi tânguire!
Dă-mi balsamul mângăierii, ca un râu din Duhul Sfânt,
Apa vie şi curată din al Tău slăvit Cuvânt.

Dă-mi izvoarele nădejdii, să Te simt în vânt, în soare,
În a norilor dantelă, în parfumul dintr-o floare,
Într-o dulce adiere răcoroasă la-nserat
Când îngrijorarea zilei ca-ntr-un vis s-a spulberat...

Fă-mi Te rog, Isuse, parte de izvoarele blândeţii,
Şi-ale bunătăţii Tale, cu înţelepciunea vieţii...
Nicăieri izvoare sfinte ca la Tine, Doamne, nu-s,
O, Te rog, Te rog, Isuse, dă-mi izvoarele de sus!