text Poezii crestine

Clipe

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Stela Dan
CLIPE

Te-am întâlnit în clipa cea mai grea,
Când lacrimile durerii ochii umpleau.
Ai intrat cu iubire în viaţa mea,
Cu mâinile Tale ce alinare dădeau.

Au trecut anii peste mine repejor,
Cu nădejdea că într-o zi vor fi
Toți dragii mei în al Tău popor.
Ieși înaintea lor, Doamne, nu zăbovi.

Luminează-mă, sfințenia să trăiesc,
Să nu rătăcesc, să nu duc în rătăcire
Pe cei cărora de Tine am să-le vorbesc.
Dă-mi înţelepciune, călăuzire în slujire.

Măreşte-mi credinţa, deschide-mi ochii,
Aprinde iubirea altruistă în inima mea.
În rugăciune întărește-mi genunchii,
Să pot smerită veni înaintea Ta.

Trec clipele fugare cu provocare,
Concentrate pe zvârcolirile urii.
Omenirea varsă păcatul cu sfidare,
Nimicnicia poată ochelari fumurii.

Doamne vindecă ochii de orbire,
Să văd limpede a Tale porunci.
Să-nţeleg pe deplin adevărata iubire,
Să mă feresc de cei rău, pe veci.

Ochii vreau să-mi fie țintă la Tine,
Înviorează-mă, Doamne, luminează-mă.
Să merg pe urmele paşilor ce-ți aparține.
La Scriptură să iau bine seamă.

Timpul trece iute cu multă nepăsare,
Rugăciunile curg, zi de zi le întețesc.
Coboară Doamne în vale îndurare,
Mântuirea familiei mele e ce-mi doresc.

Timpu-i necruțător şi zboară rece,
Nu-i pasă şi nici nu așteaptă pe loc.
El nu are oprire, repede trece.
Doamne, mântuieşte copiii mei Te rog.

Pregătește-i pentru vremea hotărâtă,
Să se-închine mântuiți la altarul Tău.
Doamne, am obosit, dă-mi putere în luptă,
Mă clatin, îmi e din ce în ce mai greu.

Doamne fă în familie divină unitate,
Să trăim uniți cu toţii în dragostea Ta.
Nici unul să nu stea singur, deoparte,
Să fim împreună cu toţii pe calea Ta.

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Fă-ne Tu mai roditori
Fă-ne Tu mai roditoriPentru-a Ta împărăție.Fă-ne Tu mai râvnitoriCa-n cereștile splendoriSă fim cu Tine-n veșnicie.Plin de râvnă spre mai mult,Plin de râvnă spre mai bine,Să fiu smerit și să ascult,Pe... Citeste mai mult >>
Ajută-mă să stau lipit de Tine
Ajută-mă să stau lipit de Tine,Pe calea Ta îngustă Domnul meu,Și plin de râvnă pentru fapte bune,Să împlinesc Cuvântul Tău mereu.Vreau să fiu vas de cinste, nu de-ocară,Candela să o am mereu arzând,Ul... Citeste mai mult >>
Cu Tine e ușor
Cu Tine e ușor pe caleSă merg, Isus, cum m-ai chemat,Pe urmele lăsate-n lumeDe către cei ce Te-au urmat.Cu Tine e ușor iubirea,Chiar pe vrăjmași să-i iubesc,Când văd la cruce cum jertfireaFu prețul ma... Citeste mai mult >>
Aș vrea, Isuse, Domnul meu
Aș vrea, Isuse, Domnul meu, să Te descriu,Să pot s-arăt în râuri de cuvinteLumina bogăției slavei sfinteȘi în solemne rânduri să transcriu,Să pun în slove chipul Tău, și eu ca el să fiu.Aș vrea, Isuse... Citeste mai mult >>
Avuție
Să strâng, să adun, să frământ și să-mi punNopți albe deoparte, pentru zile negre, deșarte...Cu sârg! Dar e scrum, le știu rostul acum:Că tot ce clădesc pe Pământ va fi pulbere-n drum,Va fi zero etern... Citeste mai mult >>
Voinic, viteaz, voios și vrednic
Voinic, viteaz, voios și vrednic...Vreau, Părinte, să devinPentru tot ce-i bun, destoinic,Și prin harul Tău divinViața-ntreagă să-Ți închin.Voluntar, versatil,Vizionar, vigilent și abil,Volitiv, valor... Citeste mai mult >>
Vindecarea apelor de la Ierihon
"Iată: cetatea este bună.Noi locuim în așezareÎn pace, fără strâmtorare.Și clipocit limped răsunăDin cursul doldora de apă...Dar, vai! E rea, și țara-i stearpă!"Așa i-au spus lui EliseiCând se afla la... Citeste mai mult >>
Depresie spirituală
Umil, smerit și răstignit;Și totuși, nicidecum ferit.Tăcut, absent și prigonit;Real, strident, introvertit;Bătut, uitat și hărțuit;Palid și lânced, și lovit;Egou scuipat și schilodit.Un om deschis, ne... Citeste mai mult >>
Ascultă-mi ruga
Pleacă-ți urechea spre mine,Și ascultă ruga mea,Îmi înalț glasul spre Tine,Devreme... Dimineața.Ție mă rog cu credință,Căci ești Dumnezeul meu,Vin smerit cu pocăință,Vreau să fiu pe placul Tău.Te rog... Citeste mai mult >>
Doamne Dumnezeu, al nostru Tată sfânt
[Matei 6:9-13]---Doamne Dumnezeu, al nostru Tată SfântCare în ceruri ești, și chiar mult mai presus,O rugă înălțăm, de-aici de pe Pământ,Venim să ne-nchinăm, Te lăudăm nespus!Căci Tu ești Dumnezeu ete... Citeste mai mult >>