text Poezii crestine

Căință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Miha Balta
Pentru c-am greșit Isuse
Prea de multe ori, îți spun,
Parcă nu mai am curajul
În genunchi să mă mai pun.

Deși inima mea plânge
Cu suspine negrăite,
Si tot trupul mi se frânge
Și-s prea plină de regrete...

Nu mai îndrăznesc, o Doamne
Să vin înaintea ta,
Să mă plec sa-ți las povara
Ce m-apasă. . 'i tare grea.

N-am putere căci vrăjmașul
După ce m-a înșelat,
Ma apasă cu rușinea
Si mă simt abandonat.

Totuși îndrăznesc la Tine
Fiindcă lumea ai biruit
Și prin jertfa Ta în lume
Mântuirea a venit.

Vin exact așa cum sunt
Să mă plec la a Ta cruce
Cu privirea in pământ
Și inima la răscruce.

Cer un strop de sânge sfânt
Să mă spele de pacate
Si sa-mi dai mai mult avânt
Ca să te urmez în toate.

Cer si mai multă putere
Ca să pot înainta,
Si credință și nădejde
Ca să merg pe calea ta.

Te rog dă-mi calauzire
În lume să fiu lumină
Să lucrez cu dăruire
Până voi intra-n odihnă.

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>