Am făcut tot ce-am putut...

Spune-mi, Doamne, ce să fac...
Spune-mi cum să mai vâslesc
Căci e rupt al meu catarg
Și-n derivă tot plutesc...

Văd puțin în jurul meu,
Este noapte și e vânt,
Valuri grele vin mereu
Tot asupra mea, urlând!

Ele cred că sunt pierdut,
Și-mi zic că-n zadar mai lupt;
Văd și eu că nu e mult
Și mă vor trage-n adânc!

M-am zbătut cât am putut
Însă nu mai am puteri...
Doamne, eu mă simt pierdut,
Fără Tine am să pier! ...

Sunt atât de obosit...
Am luptat cu pumnu-n vânt
Iar furtuna m-a lovit
Și mă va duce-n adânc!

Căci de nu-mi vii-n ajutor,
Tu, din cer, prea bine știi
Că nu am alt Salvator
Și că sigur voi muri! . .

Spune-mi, cum să mai vâslesc...
Spune-mi, cum să mă mai rog
Căci talazurile cresc
Ca să mă ducă-n prăpăd! ...

Doamne, dacă voi pieri
În al mării mormânt mut,
Doar atâta vreau să știi:
C-am făcut tot ce-am putut!

Am vâslit și m-am luptat
Cu marea din răsputeri,
Necurmat m-am tot rugat
Însă m-ai lăsat să pier! ...

Sunt pierdut, căci se unesc
Valuri împotriva mea,
În vârtej mă încolțesc,
Ca-ntr-o groapă să mă ia! . .

Să mă ducă în adânc,
Să mă lege printre stânci,
Ca într-un veșnic mormânt,
Sub ape negre și-adânci! . .

Am făcut tot ce-am putut! ...
Omenește sunt sfârșit,
Nu pot mai mult de atât:
Voi fi în curând zdrobit! ...

Dar poate că Tu, din cer,
Totuși, vei interveni;
Nelăsându-mă să pier,
De mine-Ți vei aminti! ...

Doar Tu poți face minuni
Chiar și când totu-i pierdut,
Viață în uscați tăciuni
Poți sufla cu un cuvânt! . .

Poți mării să poruncești
Să se-oprească de îndat'
Iar din slăvile cerești
Să-mi întinzi un nou uscat! ...

Doar de vrei, căci negreșit,
Pentru Tine nu-i prea greu;
Tu rămâi pân' la sfârșit,
Peste ape, Dumnezeu!