text Poezii crestine

A mele frământări le știe

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
A mele frământări le știe


Cu Domnul meu, astăzi vorbesc
Îi spun, necazul ce mă doare
Păcatele-mi mărturisesc,
Căci aștept de la El, iertare

A mele frământări le știe,
Dar Îi mai spun, Îi amintesc,
El îmi dă pace, bucurie,
Toiagu-n care mă proptesc.

El, sprijin bun îmi e în toate
Dacă-s cu El, sunt liniștit
De ajutor îmi e căci poate
El, este Domnul meu iubit!

În rugă sfântă îÎ vorbesc
Căci El ascultă oful meu
Plâng, cu amar, mă tânguiesc
El vede când îmi este greu,

El vede că sunt însetat
După Cuvântul Său divin,
Mă lupt cu cei din jur, mă zbat,
Căci mă privesc ca pe un străin

Cu ură chiar, pot bine spune
Disprețul lor, mereu și-arată
Însă când soarele apune
Mânia, îmi trece de îndată

Îi iert și vreau, pace să fie
Cum Tu m-ai învățat Isus
Căci vreau a Ta Împărăție
S-o văd, s-ajung la Tine, sus

Când răutatea omenească
O simt de mii și mii de ori
De la cel rău, e diavolească
Eu simt că mă cuprind fiori

Căci mă feresc de cel viclean
De planurile lui murdare
E vechi, e îmbătrânit de ani
Și multă experiență are

Căci mii de ani au tot trecut
De când tot caută să atragă
Pe omul slab ce e căzut
Și de-ar putea chiar lumea întreagă

Dar Domnul nu îngăduiește
Puterea Lui tare mă ține
El cerul tot îl pregătește
Acolo să ajung cu bine.

În glorie și măreție
Etern, cu El acolo să stau
În mândra Sa Împărăție
Și slavă-n veci de veci să-i dau.

Amin

Câmpia Turzii, 2 noiembrie 2025

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Fă-ne Tu mai roditori
Fă-ne Tu mai roditoriPentru-a Ta împărăție.Fă-ne Tu mai râvnitoriCa-n cereștile splendoriSă fim cu Tine-n veșnicie.Plin de râvnă spre mai mult,Plin de râvnă spre mai bine,Să fiu smerit și să ascult,Pe... Citeste mai mult >>
Ajută-mă să stau lipit de Tine
Ajută-mă să stau lipit de Tine,Pe calea Ta îngustă Domnul meu,Și plin de râvnă pentru fapte bune,Să împlinesc Cuvântul Tău mereu.Vreau să fiu vas de cinste, nu de-ocară,Candela să o am mereu arzând,Ul... Citeste mai mult >>
Cu Tine e ușor
Cu Tine e ușor pe caleSă merg, Isus, cum m-ai chemat,Pe urmele lăsate-n lumeDe către cei ce Te-au urmat.Cu Tine e ușor iubirea,Chiar pe vrăjmași să-i iubesc,Când văd la cruce cum jertfireaFu prețul ma... Citeste mai mult >>
Aș vrea, Isuse, Domnul meu
Aș vrea, Isuse, Domnul meu, să Te descriu,Să pot s-arăt în râuri de cuvinteLumina bogăției slavei sfinteȘi în solemne rânduri să transcriu,Să pun în slove chipul Tău, și eu ca el să fiu.Aș vrea, Isuse... Citeste mai mult >>
Avuție
Să strâng, să adun, să frământ și să-mi punNopți albe deoparte, pentru zile negre, deșarte...Cu sârg! Dar e scrum, le știu rostul acum:Că tot ce clădesc pe Pământ va fi pulbere-n drum,Va fi zero etern... Citeste mai mult >>
Voinic, viteaz, voios și vrednic
Voinic, viteaz, voios și vrednic...Vreau, Părinte, să devinPentru tot ce-i bun, destoinic,Și prin harul Tău divinViața-ntreagă să-Ți închin.Voluntar, versatil,Vizionar, vigilent și abil,Volitiv, valor... Citeste mai mult >>
Vindecarea apelor de la Ierihon
"Iată: cetatea este bună.Noi locuim în așezareÎn pace, fără strâmtorare.Și clipocit limped răsunăDin cursul doldora de apă...Dar, vai! E rea, și țara-i stearpă!"Așa i-au spus lui EliseiCând se afla la... Citeste mai mult >>
Depresie spirituală
Umil, smerit și răstignit;Și totuși, nicidecum ferit.Tăcut, absent și prigonit;Real, strident, introvertit;Bătut, uitat și hărțuit;Palid și lânced, și lovit;Egou scuipat și schilodit.Un om deschis, ne... Citeste mai mult >>
Ascultă-mi ruga
Pleacă-ți urechea spre mine,Și ascultă ruga mea,Îmi înalț glasul spre Tine,Devreme... Dimineața.Ție mă rog cu credință,Căci ești Dumnezeul meu,Vin smerit cu pocăință,Vreau să fiu pe placul Tău.Te rog... Citeste mai mult >>
Doamne Dumnezeu, al nostru Tată sfânt
[Matei 6:9-13]---Doamne Dumnezeu, al nostru Tată SfântCare în ceruri ești, și chiar mult mai presus,O rugă înălțăm, de-aici de pe Pământ,Venim să ne-nchinăm, Te lăudăm nespus!Căci Tu ești Dumnezeu ete... Citeste mai mult >>