text Poezii crestine

Pași obosiți

de Aurelia Coman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Aurelia Coman
Pași obosiți

Trudit mi-e sufletul în mine,
Dar nu știu ce-nseamnă "a ceda",
Ținând chiar piept atâtor lupte,
Care se dau în viața mea.

Trudită inima mi-e tare,
De doruri ce-o cuprind arzând,
Înăbușind ce-mi iese-n cale,
La chipuri sfinte, cugetând.

Trudiți sunt ochii de tristeţe,
Văzând mereu lucruri ce dor,
Speranțe, visuri sfărâmate,
Și deznădejdi ce dau ocol.

Trudit și trupul mi-e adesea,
Și ostenit de vânturi reci,
Ce suflă rece, cu putere,
Pe drumul vieții înspre veci.

Trudită mintea-ngândurată,
De griji, idei ce năvălesc,
Realitatea fiind departe,
De ceea ce-n minte trăiesc.

Trudiți mi-s pașii pe poteca,
Ce-o urc mereu prin arșiți, ploi,
Dar port în inimă speranța,
Că o s-ajung dincol' de nori.

Acolo-n Cerul meu, la Domnul,
Să-i cad la pieptu-İ, ostenit,
Să-i las povara ce-am purtat-o,
Aicea jos, pe-acest pământ.

Iar El blajin cu ochi de soare,
Să-mi spună: " totul s-a sfârșit!",
La pieptul Meu găsești răcoarea,
Ce-n toată lumea n-ai găsit!

Amin
Aurelia Coman

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Adunările pentru evanghelizare"
Categorie: Biserica lui Hristos  Aceste adunări au un alt caracter decât strângerile laolaltă, pe care le-am explicat până aici. În cazul strângerii laolaltă pentru frângerea pâinii şi pentr...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>

"Adunarea lui Dumnezeu"
Categorie: Biserica lui Hristos  IntroducereÎntr-o vreme ca aceasta, când aproape fiecare învăţătură devine centrul unei noi întovărăşiri, simţim şi mai mult nevoia de a avea convingeri lucr...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului celui viu"
Categorie: Biserica lui Hristos  Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea (Efeseni 5:25 ). Iar noi? Dorim să ne preocupăm într-un mod egoist numai cu mântuirea noastră? O...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu"
Categorie: Biserica lui Hristos  I. Biserica potrivit gândului lui Dumnezeu Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou î...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea dintr-o localitate"
Categorie: Biserica lui Hristos  Până acum ne-am preocupat cu adevăruri care se referă la Adunarea lui Dumnezeu pe pământ văzută ca întreg. Ne-am amintit cum a luat fiinţă şi cine aparţine A...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea din Antiohia"
Categorie: Biserica lui Hristos  Noul Testament relatează despre diverse adunări locale. Cele mai cunoscute sunt cele care au primit o epistolă de inspiraţie divină, de exemplu adunarea din...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adorarea în comun"
Categorie: Biserica lui Hristos  La strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii, în faţa credincioşilor stau simboluri, care le amintesc într-un mod clar de realitatea minunată a dragostei l...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adorarea"
Categorie: Biserica lui Hristos  1. Ce este închinarea? Există adesea între credincioşi numai o noţiune vagă cu privire la ce însemnează adorarea sau închinarea. Motivele mai însemnate...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Acolo Îl veţi vedea"
Categorie: Biserica lui Hristos  Dar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le rânduise Isus. Şi, când L-au văzut, I s-au închinat...“ (Matei 28:16-17 ).În mesajul înger...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise