text Poezii crestine

Veghere și curăție

de Bandi Sebastian Alexandru
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bandi Sebastian Alexandru

Veghere si curăție

Cu flori mărețe-n inimi, cu bucurie mare
Gingașe petale, mireasmă-ncântatoare
Iubire nepătrunsă, fără asemănare
Chiuit și veselie, e Sfântă sărbătoare

Îngeri mii si mii, radiază în iubire
Trîmbițe mărețe, doar un singur cânt
Înconjurati de-a pururi în Sfântă fericire
Se contopesc în duh, cu cei de pe pământ

Curiozitate mare, veghere-n permanență
Așteptăm în taină, Mirele dorit
Mireasa, porumbița, cu mare reverență
Demult e-n pregătire, spre sărbătorit

Curată, fără pată, fără zbârcitură
Cu fața de fecioară, ființa tremurândă
Izvor de bunătate, fină picătură
Cu gând curat în inimi, e gata de izbândă

Doar momentul-n fine, asta ne desparte
Ne punem întrebări dacă, ce și cum?
Am vrea cu El în cer, suntem plăcuți în fapte?
Suntem găsiți în veghe, ne ia cu El la drum?

Avem tăria noastră, în ochi să Îl privim
Să stăm cu capul sus, știind c-am trăit pur
Sau ne scuzăm, ne plângem si bocim
Că n-am știut de toate, de vină-s cei din jur

O, sfințește-ne Isuse, curați să te-așteptăm
Să stăm în curăție și-atunci când Vei veni
Cu candele aprinse să te-ntâmpinăm
Să fim găsiți in slujbă, când Vei reveni.

Amin [email protected] com











Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cugetări asupra Evangheliei după Luca"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1F. B. Hole   În primele versete ale Evangheliei sale, Luca declară scopul pe care şi l-a propus scriind-o. El doreşte să aducă cer...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Am ceva să-ți spun"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Unul dintre farisei” (membru al unei foste secte religioase evreieşti, care a existat in Palestina in perioada 516 î.C -70 d.C şi care se opunea cu înverşu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Luca. Acum şi atunci / Timp şi veşnicie"
Categorie: Cartile Bibliei „Noi privind nu la cele văzute, ci la cele nevăzute: ştiind că cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne“ 2. Corinteni 4:18Principiile care ne sunt pus...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu asupra Evangheliei după Marcu"
Categorie: Cartile Bibliei IntroducereJ. G. Bellett   Această Evanghelie, care urmeză după aceea a lui Matei, ar părea la prima vedere, ca istorie a evenimentelor, că este doar o d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia după Marcu"
Categorie: Cartile Bibliei 1. Autorul şi data scrierii2. Scopul scrierii3. Particularităţi4. Privire de ansamblu asupra conţinutului1. Autorul şi data scrieriiUn singur om din Noul Testament poar...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia dupa Marcu"
Categorie: Cartile Bibliei Capitolul 1J. N. Darby   Caracterul specific al Evangheliei după Marcu; subiectul eiEvanghelia după Marcu are un caracter care diferă în anumite aspecte...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cugetări asupra Evangheliei după Marcu"
Categorie: Cartile Bibliei Capitolul 1F. B. Hole   Autorul acestei Evanghelii este acest Ioan, numit Marcu, de care ne vorbesc Faptele Apostolilor 15:37 , care eşuase în slujire câ...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sarea pământului"
Categorie: Invataturi biblice  Deja în predica de pe munte, Domnul introduce o serie de mici parabole în învăţăturile Sale. Imediat după fericirile din Matei 5 , găsim prima parabolă dublă d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Poarta cea strâmtă"
Categorie: Invataturi biblice  Parabola despre „poarta cea strâmtă“ este, la fel ca parabolele precedente, o parte componentă din predica de pe munte, aşa cum ni le prezintă Evanghelia după...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola despre duhul necurat"
Categorie: Invataturi biblice  Parabola despre „Duhul necurat“ pare să se refere, la fel ca parabola precedentă („Casa celui tare“), tot la vindecarea unui om posedat de un demon (Matei 12:2...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise