text Poezii crestine

O, deșertăciune* a deșertăciunilor

de Toma Coca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Coca
O, deșertăciune* a deșertăciunilor

"O, deșertăciune* a deșertăciunilor!"
Scria cândva Eclesiastul.
Un neam trece, altul vine,
Pământul veșnic rămâne.
Ziuă, lună, noapte, soare,
Totul apune, totul răsare.
Vântul suflă, râul curge,
Marea însă nu se umple.
Totul este-o frământare.
Tot se-aude, se vede-n zare,
Nimica nu-i nou sub soare.
Tot ce-a fost şi-acuma este,
Sau de nu, va fi de mâine.

Genereții, generații,
S-au perindat sub constelații;
Venit-au, rămas-au în trecut,
Noi generații s-au născut.
Și noi vom trece la fel ca ei,
Ștearsă urma ne va fi sub cer,
Așa cum soarele răsare-n zori,
Și se ascunde-n apusul serii,
Ca în ziua următoare - zorii,
Să o ia de la-nceput și norii.
Așa se-ntâmplă și cu noi,
Venim, plecăm, alții vin la rând,
Predăm ștafeta vieții,
Și a călătoriei pe pământ.


Suntem vântul care umblă,
Ocolind pământul întreg.
Se întoarce, se ascunde,
Apoi, o ia de la-nceput
Întocmai ca peștii-n mare,
Prinși în nimicitoarea mreajă;
Așa ca păsările cerului,
Prinse-n lațul vânătorilor.
Așa este-n lume omul
De nimic nu este sigur.
Fără credința-n Domnul
Nu-i stăpân pe a sa suflare.
Ziua morții n-o cunoaște,
Nu știe cum s-o oprească.

Om păcătos, fără de minte,
Ce folos ai din ce-agonisești
Obosit, de cât trudești?
Și aduni mereu, mereu,
Zii, cu tine ce-ai să iei,
Din tot ce strângi aici,
Atunci când ai să pleci?
Ai văzut cum se nasc toți:
Goi, cu nimic în pumni;
Ai văzut cum pleacă toți,
Nimic nu duc cu ei.
Căci în slavă totu-i ceresc,
Acolo nimic nu va intra,
Din ceea ce-i pământesc.

Nu fii om fără de minte,
Nu alerga s-aduni averi,
Ce molia le distruge.
Nu te lăsa prins în mreji,
Nu aduna ce e lumesc,
Încrede-te-n Dumnezeu.
Adună tot ce-i ceresc,
Multe- multe bogății,
Pentru slăvile cerești.
Atuci când mărețul Mire,
Va veni pe nori cu fală,
Să fii și tu printre acei,
Aleși ca să plece-n slavă.

Nu uita creștine dragă,
Azi, de Făcătorul tău,
Acum, cât ești tânăr,
Mâine fi-va prea-târziu...
Un bătrân neputincios,
Și-ai să spui că nu mai poți.
Pentru că așa e-n lume,
Funia de argint se rupe,
Vasul de aur se va sparge,
Când totul se-ntunecă,
Mâinile, paznicii casei,
Încep ca să tremure,
Picioarele, acum tari,
Mai târziu, se-ncovoaie;
Dinții, buni măcinători,
Vor începe ca să cadă;
Ochii, azi buni vegheatori,
Vor începe să nu vadă;
Iară buzele și gura,
Curând se vor închide,
Petru totdeauna...

O, deșertăciune*a deșertăciunilor,
Tot ce vezi, ce te-nconjoară,
Totul e nimic sub soare,
Toți avem un început,
Toți avem și un sfârșit.
Dacă vrei ca să câștigi
Viața fără de apus,
Teme-te de Cel de sus,
Păzește-I poruncile,
Urmărește-I urmele.
Iată, vine judecata!
Poartă-n suflet dragostea,
Faptele bune în toate,
Pocăiește-te creștine,
Pregătit să fii mereu
Pentru Acela care vine,
Pentru Dumnezeu.

ALGHERO/31/11/2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Slava lui Hristos în jertfe. Necesitatea jertfelor"
 Categorie:  Cartile Bibliei Observaţii introductive asupra necesităţii jertfelor, potrivit Genezei.„Iată cartea generaţiilor din Adam. În ziua când Dumnezeu a creat pe om, l-a făcut du...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Levitic"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Aceasta este ceea ce a spus Domnul, zicând: «Voi fi sfinţit în cei care se apropie de Mine şi voi fi glorificat în faţa întregului popor»”  10:3Cartea...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Leviticul. Închinare falsă"
Categorie:  Cartile Bibliei  Levitic 10:1-11Atunci când medităm la rânduielile ritualurilor mozaice ne atrage atenția în mod izbitor remarcabila gelozie cu care Dumnezeu S-a împrejmuit...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Leviticul. Cele șapte sărbători ale Domnului"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereGeorges André   PrefaţăSărbătorile Domnului, aşa cum ne sunt prezentate în Levitic 23 , erau „zile solemne“, adică timpuri stabili...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lasă pe poporul Meu să plece!"
Categorie:  Cartile Bibliei  În cartea Exod putem să vedem patru obiecţii subtile ale lui faraon în calea eliberării şi a separării complete a poporului lui Dumnezeu faţă de ţara Egiptu...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Exodul"
Categorie:  Cartile Bibliei  1. Autorul şi data scrierii2. Scopul scrierii3. Particularităţi4. Privire de ansamblu asupra conţinutului1. Autorul şi data scrieriiCe s-a spus privitor la...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Exod"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Şi Domnul a zis: Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu care este în Egipt … Şi am coborât ca să-i scap.” Exod 3:7,8Exod înseamnă „ieşire”. Tema pr...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ultimele cuvinte ale lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei  RubenHugo Bouter    Introducere„În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!“ (Geneza 49:18 )Geneza 49 relatează voia patriarhului Iacov. Aceast...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Geneza"
Categorie:  Cartile Bibliei  „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Geneza 1:1Geneza înseamnă „început”. Această carte se ocupă cu creaţia şi cu viaţa, fiindu-ne prezentat...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Geneza"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Jean Koechlin   Înainte să fi existat vreun lucru din creaţie, Dumnezeu, Cel fără început, era prezent. Şi El ne permite să fim ma...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise