După psalmul 17

Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea mea
Rostită în cinstitele cuvinte
Că tot ce gura mea va pronunța
Îmi este și în suflet și în minte.

Cum mi-ai sădit în inimă scântei
Crescură într-o flacără-nălțată,
M-am depărtat de la mărețe căi
Pe care curg mentalități de gloată.

Unde-s acei din gură mincinoși
Cu inima-ncuiată în grăsime
Care se-nalță lăcomoși și groși
Peste o biată, jalnică mulțime.

Ei cugetele-n umbre și-au pitit
Chemând ca-n dânșii suflete să creadă,
Apoi cu un sălbatec mârâit
Să se arunce ca să prindă-o pradă.

Câți oameni au lipsit de viitor
Cu-otrava de la basme ticluite
Ca să-și hrănească puișorii lor
Cu plata pentru suflete-amăgite.

Cu paloșul lovește-i, Doamne Sfânt,
Arată lumii cete mincinoase
Și ocrotește-Ți fiii pe pământ
Ce viețuiri trăiesc evlavioase.

Ferește-ne, Isuse, de stricați,
Sub largele aripi ne ocrotește,
Pe cine sunt în Dragostea de frați
Prin clipele de ani călăuzește-i.

La înălțimea viselor cerești
Zidește-ne o inimă senină,
Îndepărtați de zisele lumești
Să creștem din lumină în lumină.

Isuse,-Ți mulțumim că ne-ai salvat
De la vorbirea gândului fățarnic
Și ne păstrezi cu sufletul curat
În bucurie și în timp amarnic.