Un glas sfânt striga-n pustie

Un glas sfânt striga-n pustie

Un glas sfânt striga-n pustie
Și îndemna la pocăință
Pregătind calea să vie
A Domnului Făgăduință...

Un glas sfânt striga-n pustie...
Dar puțini l-au cunoscut!
N-au crezut că e „Ilie”
Și-au făcut cu el ce-au vrut!

Dar el netezea cărarea
Celui fără de început
Ce ne-aducea mântuirea
Și lumii-I era necunoscut...

Au fost condamnați la moarte
De acei ce-n umbra morții
Zăceau plini de răutate,
Lepădați și-n voia sorții...

Fără a recunoaște vremea
Sfintei cercetări divine,
Ei au răstignit Iubirea
Care Se jertfea pe Sine...

Poate c-a venit odată
Și la tine un „Ilie„...
Dar mintea-ți era întunecată
Și i-ai zis să nu mai vie...

Poate nu l-ai cunoscut
Sau de pe căile-ți lumești
Nicidecum nu ai fi vrut
Să-ntorci, să te pocăiești...

Uite, acum încă-o chemare
Și un strigăt în pustie...
Nu merge orb spre pierzare!
Hai și-ascultă de „Ilie”...

Apucă drumul luminii
Până mai ai acest har!
Nu lăsa dorința firii
Să te țină-n chinu-amar...

Azi ai harul mântuirii
Și poți scăpa din robie;
De urâciunea pustiirii
Și Judecata ce-o să vie!

21/07/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)