text Poezii crestine

Vine Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Vine Domnul, iată vine, El nu este-n depărtare,
Se va umple de mărire, în curând întreaga zare.

Peste munți și peste vale, vocea Lui va răsuna,
Iar pământu-n acea clipă, slava Lui o va vedea.

Nu mai este multă vreme, ceasul este la hotar,
Să veghem în rugăciune, îmbrăcați în sfântu-I har.

Candela să ardă vie, untdelemnul să nu piară,
Mirele îndată vine, să aducă primăvară.

Haina albă, curățită, să ne fie pregătită,
Pentru nunta minunată, care este mult dorită.

Nu va mai fi nici-o noapte, nici suspin și nici durere,
Ci o veșnică lumină, și o sfântă mângâiere.

Să răsune marea, cerul, într-un glas de bucurie,
Căci Cel Sfânt își ia în mână, sceptrul de Împărăție.

Iată, vine Împăratul, cu armate de lumină,
Să așeze peste lume, pacea Lui în veci deplină.

Sfinții toți, din orice neamuri, vor cânta noua cântare,
Când îl vor vedea pe Rege, stând pe tronu-i de splendoare.

Își va apleca genunchii, orice limbă va rosti:
„Sfânt e Domnul, Împăratul, Cel ce este și va fi!”

Vor cădea ziduri înalte, lanțurile se vor frânge,
Mâna Lui plină de aur, lacrimile le va stinge.

Va rămâne fără ghimpe, moartea... și fără putere-n,
Fața Celui care este, dragoste și înviere.

Și din tronul slavei sfinte, va revărsa apa vie,
Peste cei rămași statornici, în iubire prin pustie.

Nu va mai domni păcatul, nici amarul pe pământ,
Căci Isus ne va conduce, către locul cel mai sfânt.

Stele-și vor pleca lumina, înaintea slavei Sale,
Iar cetatea cea cerească, va fi-n strălucire mare.

Porți de aur s-or deschide, coruri sfinte vor cânta,
Când Mireasa pregătită, Mirele va-ntâmpina.

Fericiți vor fi aceia, ce-au vegheat necontenit,
Și cu inima curată, numele Lui au slăvit.

Căci sfârșitul tuturora, este început de viață,
Pentru cei ce-au pus credința, în Hristos — și-a lor povață.

Vino, Doamne, fără teamă te așteaptă-ai Tăi copii,
Cu făclii aprinse-n noapte, și cu dor de veșnicii.

Iar când trâmbița va spune, că pământul s-a sfârșit,
Vom intra în bucuria, cerului nemărginit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În Smerenie să trăiți
În Smerenie Trăiți,Plini de Har ca să fiți.Domnului fiți Predați,La cer ca să fiți înălțați.Dacă-n viața ta primești,Toate Cuvintele Dumnezeiești,În mână, Domnul te va ține,Și durerile vor fi puține.P... Citeste mai mult >>
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne!!...
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne! ! ...Lucrurile, ce-Ți plac Ție:-Viață, pace, armonieȘi-a, iubirii-nvățătură,Le-ai pus, Doamne, în naturăBogate peste măsură! ...În toată zidirea Ta,Sunt comori de... Citeste mai mult >>
Tu le-ai făcut sunt toate ale Tale!!
Tu le-ai făcut sunt ale Tale! !Făcut-ai Doamne pe pământ,Și multe lucruri și ființe,Și omul cu discernământ,Ce are multe cunoștințe...Pe el stăpân pe toate cele,Create de puterea-Ți, mare,Cu gând, să... Citeste mai mult >>
Fiu al Celui Atotputernic!!...
Fiu al Celui Atotputernic! ! ...Plinitor al legilorȘi Domnul puterilor,Înmulțirea pâinilorȘi mierea albinelor,Cuvânt creator,Tată, al orfanilor,Regele regilor,Păstor bun al oilor,Domnul, nostruCe revi... Citeste mai mult >>
Pe palma Lui
Iubirea divină, ce face minuni,Te ține pe tine, să nu cazi în lumi.Te are pe palmă, în ochii frumoși,Și nu este altul decât însuși Hristos.Când cade dorința de-a merge înainte,Tu cântă mai tare cu mul... Citeste mai mult >>
Când ție greu
Când ție greu și amară îți este viața,Tu să alergi la Dumnezeu.Cere-I Lui să vegheze,Să te binecuvânteze.Când toți te părăsescȘi sprijin nu mai ai,Tu nu uita căci în cerTu totul ai.Când simți durere î... Citeste mai mult >>
Toate au un timp
Toate au un timp,Toate au un sfârșit,Căci nimic nu este etern sub soare,Nici pământul, nici marea.Toate au un timpȘi, în curând, se va sfârșiTot ce de la început era,Chiar și viața mea și a ta.Toate a... Citeste mai mult >>
Itinerar al vieții
Itinerar al viețiiNe-ai îndulcit, DOAMNECu mierea albinelor,Gustul nepieritor al pâiniiCu mireasma și floarea grădinii,Cu apă, din al Stâncii izvorȘi mai ales, cu Harul Luminii,Gândirii noastre, n-ai... Citeste mai mult >>
De crezi că toți îți vor bine
De crezi că toți îți vor bine,Tu amarnic te înșeli,Căci nimeni nu vreaSă ai mai mult ca el.De crezi că îți urează de bineCând vine pe la tine,Amarnic tu te înșeli,El vrea să vadă că nu ai mai mult ca... Citeste mai mult >>
Te aștept cu dor Isuse Hristoase
Te aștept cu dor Isuse HristoaseTe aștept cu dorSă revii pe-un nor,Cuvânt creator,Domn, al domnilor,Nefiind perfectDe la tine-așteptSă îmi ierți păcate,Să mă pui de-o parte,Fiindcă Te-așteptSă mă fac... Citeste mai mult >>