Lucruri alese și plăcute Ție Doamne!!...

Lucruri alese și plăcute Ție Doamne! ! ...


Lucrurile, ce-Ți plac Ție:
-Viață, pace, armonie
Și-a, iubirii-nvățătură,
Le-ai pus, Doamne, în natură
Bogate peste măsură! ...


În toată zidirea Ta,
Sunt comori de frumusețe,
Iar nouă Tu Yah, ne-ai da
Și toată iubirea Ta,
Viața, ca să, ne-o răsfețe.

Și ne-ai dat de la-nceput
Pân nu exista, vre-o lege
Un lucru bine știut,
Libertatea de-a alege! ! ...

Însă ne-ai avertizat
Să nu-ți eludăm voința,
Din fructele de mâncat
Să nu ne poarte dorința,
De-a gusta, ce nu ni-e dat! ! ...

De Tine, , a n-asculta
Și curioși, a mânca,
Am ajunge muritori,
S-ascultăm, de vorba Ta
Să rămânem, două flori! ! ...

Care veșnic vor fi-acol,
În grădina cea aleasă
Fiii, lângă tatăl lor,
Mulți, s-ajungă un popor! ...

Când la prima încercare,
Un Luceafăr mândru foarte,
Năzuia, cu-a lui trădare,
Să-Ți fie egal în toate! ? ! ...

Noi am făcut dup-un, sfat
Dat în lipsa Ta de Cel
Răzvrătit și alungat,
Luceafărul, cel ingrat.

Bine-ori rău gustând din fructul
Ce-aducea, moartea cu el
Celor ce, n-au ascultat,
Doi oameni, cu gând rebel,

Prin păcat de ne-ascultare,
Din greșeala, noastră mare
Am ajuns după dreptate
Să fim, condamnați la moarte! ! ...

A omului cunoștință,
L-a dezis de-a lui credință,

Încredere, cu putință
Dup-a omului cerință,
Și prin Duhul biruință
Ea, venind în consecință! ...

Ascultând Doamne de altul,
Pe când păcat omul n-avea! ...
Am ales Doamne păcatul
În loc de iubirea Ta! ! ...

Pentru c-am ales se știe,
Nu doar bine, ci și rău
Pomul vieții ne îmbie,
Gustând, fructu-am vrut să fie,
Om căzut atât de greu! ! ... ,
”Veșnic, cum E Dumnezeu! ! ! ... ”

Evitând a lor greșeală,
Tu I-ai izgonit afară
Departe de-acea grădină,
Ce le-a fost, , la îndemână,

Când de ei se bucura
Creatorul ce-i iubea! ! ...

Pe cei ce-s ascultători
Crezând în Cuvântul Tău,
Făcând voia Ta mereu,
Ce nu stau, nepăsători,
Ci-ascultă de Dumnezeu! ... ,

I-ai luat Doamne-ndărăt
Ca să le redai viața,
Prin jertfirea Celui Drept.
Căruia-i vazusem, Fața! ! ...

Pe-atunci de îmbrăcăminte,
Nu aveam nevoie, iată
Că ne încălzea, Părinte,
Iubirea, Ta, minunată...

În moarte ajuns-au ei,
Și nu numai primii doi,
Care-au fost, la început,
Ci urmașii, ș după ei
Care serii, s-au născut! ...

Ne-ai făcut,
Drept de-a alege,
După ce ne-ai dat o Lege
Am căzut, ca la-nceput,
După, ce ne-ai conceput,

Ca Nimrod conducător,
Marelui unic popor,
Ce voia s-ajungă-n cer,
Înălțând un turn spre el! ! ...
Să-l facă nemuritor! ! ! ...

Supărat de omenire,
Fiind plină de ne-ascultare
Răutate, ne-ndreptare,
Surdă la vorbele Tale! ...

Și, fiindcă, Te-au mâniat
Limbile, le-ai încurcat,
Să nu se mai priceapă,
C-a lor limbă n-o-nțeleg

Turnul, l-au abandonat,
N-a fost dat să-l facă-ntreg! ...


Printr-o ploaie necurmată
Ai îngropat lumea toată,
În mormânt de nor și apă,
Să-i păstrezi, spre judecată.

Regretând c-ai făcut oameni.
Ce cu Tine să-i asameni! .


Mânios mare nevoie,
Ai lăsat o rămășiță,
Doar familia lui Noe,
Și din toate o sămânță,
Că-i-nnecai, cu bună stiință...

Lumea veche, după viță
Rea, lipsită de credință,
Ai trecut-o-n neființă,
Să ia naștere, sub soare
Altă lume-ascultătoare! ! ...

După ce-ai scos, pe evrei
Din robie, din Egipt,
Aveai să-i îi pierzi, pe cei
Ce Ți s-au împotrivit...

Patruzeci de ani, la rând
Vrerea Ta nesocotind,
Amintind și dând în vorbă
De-acea, strachină, cu ciorbă

Unde carne mult-având
Cuvântu-Ți nesocotind,
Pentru-o lingură, de ciorbă,
Te-njoseau sătui, de mană

Că-și doreau carne ca hrană
Le-ai dat strat, de prepelițe
Numai să nu mai guițe! !

Nu cârteau măcar cu-o vorbă! ! ...
Celor care sclavi i-a vrut! ...
Și le-au mai mărit, supliciul
Când le poruncea cu biciul! ! ...

Lucruri mari, nu le-ai cerut,
Dar trădarea Te-a durut! ! ...

De-ai ales o rămășiță,
S-o treci Marea Roșie,
Să se bucure sub viță,
Sub smochin, sau rodie... ,

Oameni de încredere,
Și-ascultători de cuvânt,
Cărora a Ta putere,
În Canaan, le-a dat, pământ...

În locu-n care, pe-Abraham,
L-ai trimis, de la-nceput,
Prin credință-acest bun ram
S-a dus în necunoscut,

Și-unde oasele lui Iosif
Aveau să stea-n mare, tihnă
Pământul, în care-ai, dat
La poporu-ales, odihnă,

Apoi în vremea lui Ilie,
Cănd poporul îi jertfea,
Lui Baal dar nu tămâie,
Ca cei drepți, Lui Yehova! ! ...

Supărat tare prorocul
S-a rugat, a nu fi ploaie,
Și nici rouă, ce să-nmoaie
Cum rugase pe Prea-Sfântul,

Nici un dram, din tot pământul,
De trei ani și jumătate,
N-a plouat pe-a lor cetate
N-a căzut strop pe pământ,

Pân, l-al său, ales cuvânt.
Când, în pesteră, adâncă
Apărată de o stîncă
Se-ascundea, de-Ahab, să scape

Departe, de-orice cetate,
Corbii hrană să-i aducă,
Carne și pâine, mâncare
Dimineața pe răcoare,

Seara până, la culcare,
Iar când soarele răsare,
Bând, apă, dintr-un pârâu
Ce silențios, curgea,

Pe lâng-ascunzătoarea, sa
Trimis fiind, de Yehova...
Pârâiașul nesecat
Setea lui a alinat,

Câtva timp și-apoi plecase,
Când și apa lui secase.
Cu-al său slujitor, fidel,
La îndemnul, Domnului,

Au pornit, la drumu-acel
La porunca Domnului
Spre Sarepta Sidonului.

Supărat pe Iezabela
Și pe regele Ahab,
S-a pornit, să facă, ceva
Ucigând proroci, lui Baal.

N-a lăsat unul cu viață
Dovedind, cu-a lui, credință
Foarte, foarte, îndrăzneață
Că era cu neputință,
Domnului, să-i stea în Față.

Dar-nainte el s-a plâns
C-a rămas singurul ins,
Proroc al Lui Yehova,
Și vor viața a-i lua! ! ...

Dar Domnul i-a arătat
Că șapte mii, și-a păstrat,
Ca ai Săi închinători,
De credință, păstrători.

Pe la anul, șase sute,
Înainte de venirea Lui Hristos,
Israel, s-a abătut
De la Dumnezeul lor,

Și-a ajuns de-au cunoscut
Idolii popoarelor! ! ! ... ,
Pe care Domnul i-a vrut,
Departe de-al Său popor...

Dup-atâția împărați,
Care făceau nedreptate,
Aducând, cetății toate
Credințele, desănțate... ,

Din popoare, destrămate
De-a Asiriei armate,
Toate fiind, adunate.
În Samaria-n cetate...

Israel, la rândul său,
Se-nchina la, ce-i străin
Uitând, tot trecutul, greu
Când uita pe Dumnezeu! ...

”(Aș putea adăuga:
Partea doua va urma
Prin credință-n Yehova
Și-n înțelepciunea Sa! ! ! ... )”.
27.05. 2022.
Moldovan Pavel