text Poezii crestine

Te aștept cu dor Isuse Hristoase

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Despescu
Te aștept cu dor Isuse Hristoase


Te aștept cu dor
Să revii pe-un nor,
Cuvânt creator,
Domn, al domnilor,

Nefiind perfect
De la tine-aștept
Să îmi ierți păcate,
Să mă pui de-o parte,

Fiindcă Te-aștept
Să mă faci, Tu, drept,
Pe-aproapele meu
Să îl iert și eu,

Zicând împreună
Avva, sfinte, Tată,
Domn, mare-al puterii,
Dumnezeu, Cuvânt,
Întrupat, OM, Sfânt,

Duh al Mângâierii,
Cu, Hristos, în parte,
Dătător de viață,
Drept și milostiv,

Sfânta Trinitate,
Dând definitiv
Viață, după moarte,
Uitând orice motiv
De culpabilitate,

Ai venit, Isuse,
De foarte departe,
Să ne ierți păcate,
Să ne scapi de moarte,

Astfel, readuci omului tărie,
Și la cer îl urci, unde-i bucurie,
Îl faci mângâindu-l nou ca la zidire,
Anulând păcatu-acela de mărire,

L-ai dat pe diavol, pradă focului,
Unde să-și cunoască toată roada lui,
Pedeapsă meritată, la dor de mărire,
Cădere mascată, dată-n omenire,
Stăpânind s-o poată duce-n rătăcire,
Acuzator și mare vrăjmaș al zidirii,
Prietenul morții și al putrezirii.

Înălțarea-i mare, în limbi și popoare,
Cel ce se dorea lumii împărat
Veșnic va plăti, sângele vărsat.

Maria Despescu
05.04. 2008.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>