Taina vorbirii

TAINA VORBIRII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Eram copil pe vatra cu cenuşă
Şi mă jucam la noi în sat, la ţară,
Şi auzeam cum cloşca după uşă,
Îşi cheamă puişorii toţi afară.

Ea murmură doar câteva silabe,
Dar ce mirare! - puii-au înţeles.
Cu-a lor aripi şi picioruşe slabe,
Ei o urmau cu pasul lor cel des.

Şi prin grădină toţi se-mprăştiară
Dar iată, cloşca prinse-un viermişor,
Şi a-nceput să le vorbească iară,
Să vină iute toţi la prânzişor.

Şi-au înţeles, cel ce-a fost mai aproape
S-a repezit şi n-a mai aşteptat,
Şi ciugulind nu mai putea să-i scape,
Micuţa pradă ce l-a săturat.

Dar vai, deodată un semnal vuieşte
Iar puii sub aripi s-au repezit,
Căci mama cloşcă puilor vorbeşte,
Că un duşman cu-aripi a fost zărit.

Eu mă mirai de unde ştiură oare
Toate acestea? - doar ei sunt de ieri.
Cum s-au trezit cerură de mâncare,
Şi-ncep să fugă sprinteni şi stingheri.

Şi mă uitai, pădurea-i înverzită
Iar sus pe deal, o turmă-mprăştiată
Şi-o biată oaie plânge necăjită
Că mielul ei s-a rătăcit prin ceată.

El se juca cu multă bucurie,
Cu ceilalţi sărind în sus şi-n jos,
Şi m-am mirat: "oare de unde ştie
Care e glasul mamei lui, duios?"

El n-a greşit, deşi atâtea mame
Le behăiau copiii adormiţi.
Ce înzestrări prin sunete diname,
Să ştii că-i mama celora iubiţi.

Şi m-am mirat: de ce e oaia mută
Când măcelarul gâtul i-l străpunge?
Pentru răbdare parcă-a fost născută
Ea tace şi-atunci când e în sânge.

Pe casa noastră zbură porumbiţa
Iar un porumb cu gâtul lui cel gros,
Parcă-i spunea şi rudele şi viţa,
Şi îi cânta atâta de frumos!

N-am înţeles vorbirea lor înaltă,
Ce prin cântat atunci se logodiră,
Dar am văzut în ziua cealaltă,
Cum cară-ntr-una fire după fire.

Ei şi-au zidit căminul pe iubire,
Şi prin iubire au adus şi rod,
Căci cuibul lor avea câteva fire,
La noi la grajd, deasupra, peste pod.

Iar mai târziu eu am crescut mai mare
Şi am plecat de-acasă la oraş,
Aici în lumea plină de mirare,
Prin câte nu străbate-un copilaş!

Am părăsit şi dealul şi pădurea,
Şi-n faţă marea mi s-a-ntrezărit,
Şi-am zis: "aici e gata cu securea,
Căci peştele e greu de pescuit"

Şi când privii spre adâncimea mării,
O lume nouă, câte mari şi mici,
Pe drept cuvânt, o lume a tăcerii
Ce străluceau ca nişte licurici.

Ce fiinţe drăgălaşe, colorate,
Cu cerculeţe roşii ca de foc,
Cu aripioare galbene pe spate
Şi brâuleţe negre la mijloc.

Puteai să spui: "aceştia-s îngeraşi
În curăţia apei străvezii."
Iar cei mai mari ziceai că-s uriaşi,
Arhanghelii cei sfinţi din veşnicii.

Şi fiecare-n strânsă turmişoară,
Dădeau ocoluri mării dedesubt,
Ca porumbeii ce pe boltă zboară,
Pe după stânci, ca valul neîntrerupt.

Şi-n mersul lor păreau că-s nişte armate
C-o instruire de neconceput
Având semnale vii, teleghidate,
Dar fără vorbă, totul mergea mut.

Ce sâmbure, ce soiuri, ce modele,
Ce-mpletituri, ce fiinţe înzestrate!
Să se-nţeleagă toate între ele,
Din ziua ceea când au fost create.

Ele vorbesc - aicea e sclipirea
Şi mărturia unui Creator
Ce-a dăruit şi omului vorbirea,
Mult mai bogată decât e a lor.

El fluieră, şi cântă, şi vorbeşte,
În clarinet sau trâmbiţă răsună,
Vedeţi prin câte el se deosebeşte?
Căci este rege, - tuturor cunună.

El depăşeşte foarte mult delfinii
Ce par a avea inteligenţă luce,
Dar ei nu ştiu nicicând ce ştiu creştinii,
De Golgota şi jertfa de pe cruce.

E admirabil, da, urangutanul,
Dar el scânceşte ca un căţelaş,
În marea junglă el îşi are hanul,
Se sperie şi fuge de oraş.

Şi de n-am vrea, dar este deosebire,
Căci Dumnezeu pe om l-a-mpodobit,
Cu-nţelepciune mare în vorbire,
Căci chipul Lui la om l-a dăruit.

I-a-ntipărit şi mersul şi gândirea,
E mai presus de fiare şi de vite,
Căci pentru om venise mântuirea,
Cerescul Tată Fiul şi-L trimite.

El te-a creat fiinţă minunată
Şi-a ta vorbire El ţi-a dăruit,
Prin raza vocii tale colorată,
De-ai tăi din casă tu eşti auzit.

Când noi vorbim, se-aprinde reactorul,
Din duhul nostru se aprind scântei,
Astfel se încălzeşte vorbitorul,
Făcând să cadă stropii căldicei.

E fantomatic cum se împleteşte
Prin şapte raze coardele vocale,
Căci duhul e scânteia ce porneşte
Şi coordonează a vorbirii cale.

Mai jos de Do, cu greu se mai coboară
Iar peste Si e greu să depăşeşti,
Prin note deci vorbirea se măsoară,
Să ştii în care gamă te găseşti.

Tu nu eşti cloşca noastră din grădină,
Nici peştele din adâncime mut,
Eşti omul, înţeleptul cu lumină,
Dar necredinţa fiară te-a făcut.

Din vremi adânci unde s-a-ntins tăcerea
Şi până-n vârful marelui apus,
Au fost străjeri care-au vestit puterea,
Şi vor mai fi urmaşii lui ISUS.

Chiar de-au urlat şi fiare învrăjbite
Lăsând impresia unui haos pierdut,
Dar s-au păstrat şi vorbe desluşite,
Pe suluri scrise, de la început.

Enoh prin ceaţa vremi lor străbate,
Zărind sfârşitul ultimului nor,
A lui cuvinte nouă ne-au fost date,
Că Domnul vine ca Judecător.

"Doamne Tu ştii, vorbirea mea-i ştirbită
Şi mă trimiţi să merg la Faraon."
Căci Moise-avea vorbirea încâlcită
Dar a vorbit în locul lui, Aaron.

Ştiţi Apolo, frumos a predicat
Şi ne-a rămas de-atunci apologie,
Căci duhul lui era înflăcărat,
Un orator de-naltă măiestrie.

Căci vârful limbii e ca o săgeată,
Ca sabia ce-n două părţi desface,
'Naintea ei doboară o armată
Şi tot prin ea se-ajunge şi la pace.

Ridică-ţi glasul omule şi cântă,
Şi roagă-te din moartea ta să-nvii,
Căci mărturia Domnului e sfântă
Şi mântuit chiar astăzi poţi să fii.

Şi vei primi din Duhul mângâierii
Ca să vorbeşti în limba îngerească,
Înelul sfânt al binecuvântării
De cetăţean în Patria Cerească.

Iar voi copii ai binecuvântării
Ce-aţi înţeles iubirea şi chemarea
Lăudaţi pe Domnul harul deşteptării,
Să-L preamărească toată adunarea.

Căci însuşi Domnul prin cuvânt vorbeşte:
"Poporul Meu, stai gata pregătit
De nuntă sfântă te împodobeşte,
Să poţi să fii la ceruri sus răpit."

Fă iarăşi Doamne muţii să vorbească,
Şi-alungă necredinţa din popor.
Cei ruşinoşi să Te mărturisească,
În orice loc le-ar fi serviciul lor.

Să nu rămână fără jertfă-altarul,
Proorocul, cântăreţul şi păstorul,
Cu bucurie să aducă darul,
Să simtă bucuria şi poporul.

Încredinţăm pe braţul Tău lucrarea,
Şi-avem ISUSE mai un singur dor,
În ziua ceea când va fi serbarea,
Să fie-acolo şi acest popor.

AMIN