Poruncile încălcate(prima parte) (Blestemul de pe munteleEbal)

Poruncile încălcate(prima parte)
(Blestemul de pe muntele Ebal)


Motto
Din lipsă de ascultare,
Blestemul, de pe Ebal
Vine-acum, ca o vâltoare
Ultimă fără egal! ! ...


Domnul nostru,
A noastră, Lumină
Se pregătește
Intens să revină,

Cum ne găsește,
Depinde, de noi
Când lanț, de popoare,
Trec prin nevoi...

De-om fi, în pace
De-om fi în război,
Cunoaște, ce zace
De-o vreme în noi! ...

Când unii, zboară
Pe Lună și Marte,
Cei mulți, coboară
În Hades în moarte.

Vine, Isus, pe nori
În mare Lumină,
Răpind pe ai săi,
Pe bolta senină...

Se scutură munții,
Se umflă, oceane,
Vin, mari inundații,
De-ajung bogații,
Să plângă, de foame.

Cei păcătoși
Și de neiertat,
Care constant,
Pe Diavol l-au urmat,
Pășesc nervoși
Pe drumul cel lat.

Ei pot sfârși în uscăciune,
Și-așa, secetă, încât beau sânge
Ajung, cu toții-n recesiune,
Veți vedea și vă veți convinge! ...

Foametea-și arat-acum, fața,
Fața ei, fiind cu totul cumplită,
Oamenii, ce nu respectă, distanța,
Boli infecțioase la moarte-i invită.

Mulți sunt, din care
Fiarele-i răresc,
Le intră-n ocoale,
Cu ei se hrănesc,
Cât timp, necontrolat,
Se-nmulțesc...

Noi le-am luat,
Teritorii de hrană,
Păduri, am tăiat,
Defrișând de pomană! ...

O să ducem și, de rădăcini, lipsă
Hrană lumii, ajunse-n eclipsă...
Ca orbii, am provocat,
O Apocalipsă,
Le-am fi consumat, fiind
Mâine, poimâine,
Ca și gâzele, făină de pâine! ! ...

Și încă sperăm, la ziua de mâine.
Nu recunoaștem, măcar Adevărul,
Gheață cu foc, ne-azvârle cerul,
Care deja, va cerne dezastre,
Foc și fum, se urcă la astre.
Sperând, să mai viețuim, puțin,
Timp în care, să ne pocăim! ! ...
Să fim, apoi cufundați, în apă
Ieșind oameni noi, ce Domnul îi scapă.

Vom fi vii făcuți,
Scoși din groapă,
Fericiți, dar tăcuți
Bem a vieții apă! ! !

Fapte ascunse,
Se pun în lumină,
De frică, pătrunse
Inimi suspină.

Nu au cei răi,
Nici o scăpare,
Poartă, cu ei
Păcate amare,
Și durere, prea mare.

Am mai trăi, puțin,
Pe mai departe,
Târziu, să ne, căim
Vedem a doua moarte! ! ...

Fiarele, pe străzi
Oameni atacă,
Urși, vulpi turbate, șacali
Ca niciodată...

E-un altfel de potop,
Furtuni și inundații,
Foamete și foc,
Și noi, situații.

Mari viituri,
Apoi, mari călduri,
Secete care,
Scrum fac păduri,
Arse de Soare.

Se-afundă-n pădure
Să simtă răcoare,
Dar, cu ea cu tot
Vor arde în foc! ...

Veți dori să vedeți moartea,
Dar de voi, fuge departe,
Nu sunteți în cartea,
Vieții, fără moarte.

Văzând ce minuni, face
Balaurul cel vechi,
L-a-nceput, învingător,
Privim înapoi, nu-n viitor...
Sunt tari de urechi,
Se feresc să-L provoace,
Îl vor urma,
Și-i vor cere, pace.

Ploi rapide curg,
Practic, din cer
Și-n timp scurt,
Mulți oameni pier,

Secetă, cumplită
În alte locuri,
Tufișuri și pomi,
Se-aprind, pe alocuri.

Oameni ard la fel
Torțe vii,
Căzuți victime
Pe străzi pustii...

Se-aprind acoperișuri,
De carton, cu gudron,
Dispar alte mari
Straturi de ozon.

Și totuși, cei mulți,
Își caută, treabă
Cât e de grav e,
Nu se întreabă! ...

Fără ecran, raze de Soare
Prăjesc livezi, topesc ghețare,
În loc de apă-i secetă mare.

Exact, ca în anticul, Egipt,
Plăgi neașteptate, coboară
Pe pământ.
Deși, existau de veacuri,
Seacă râuri, mari și lacuri.

Inundații-n alte părți,
Bagă, omu-n sperieți,
Pe de-o parte, totul, seacă
Pe de alta îl înneacă.

Cresc, volumele, de apă-n oceane,
Și se urcă, peste, coaste,
Și mici saivane,
Când calote mari de gheață,
Pierd rapid, din suprafață,

Înnecând, ce erau ieri,
Atoli, insule, chiar țări
Marea care nu-i, departe,
De-așezări civilizate,

Lanț de mine, cuirasate,
Izolează și desparte! ...

Situația e tristă,
Speranțe, sunt cap de listă,
Unii-și fac, bunkere, tari
Cei mulți demonstrații mari! ! ...

Clima-i toată în schimbare,
Și foarte-amenințătoare,
Pericol, multor popoare
Ajunse iar migratoare! ! ...

Îndreptându-se, spre-apus
Dar nici aici, speranțe nu-s.
Clima asta în schimbare,
Vine ca o pedeapsă mare.

Parcă, cu scop să omoare.
Pentru-abuzuri milenare,
Și războaie, mondiale
Cu-aspecte primordiale.
Când, economia moare.

Gaze din țiței arzând,
Și din nalți, munți de cărbune,
Nori de ploaie depărtând,
Păn, la ceru-nalt se suie.

Mari terenuri roditoare,
Au nevoie de-aspersoare
Dar, se usc-atât de tare,
Merg spre deșertificare! ! ...

Pământul, își pierde capul,
Lumea face pact, cu Dracul.
L-a schimbat și l-a rănit,
Chiar de când l-a stăpânit.

Oamenii-s, ca strânși în clește,
Azi pământu-i stăpânește,
Au distrus, munte și-ogor,
Azi e vai de capul lor,
Lipsiți de-orice viitor...

Vor avea, apă sărată
Și-o moarte asigurată,
Venind bine calculată,
Dar viață niciodată! ...

Viață au, cei cu credință,
În ea-i totul cu putință,
C-au trecut, prin suferință,
Viață au cu prisosință! ...
Ea venea prin conștiință.

Tehnica în dezvoltare,
E, în scopuri militare,
Umflând, multe buzunare,
Investesc, s-ajungă-n Soare.

Asta, până într-o zi
Când natura-i va opri,
Tot ce-au deranjat, vor trage,
Când leii, pe străzi, vor rage...

Cum recoltele-s, uscate,
Și izvoarele secate,
Nu e apă, în fântâni,
Nici cât să te speli pe mâini! ...

Ce-au rămas, pe arii-nguste,
Sunt mâncate, de lăcuste! ! ...
Unde-a fost semănat grâu,
Acum e-un, teren pustiu.

Tot ce-i, semănat, pe luncă
Crește, dă-n spic, dar se-usucă...
Încolțesc semințe poate,
Cum ar fi orz, ori porumb,

Lângă râuri, nesecate,
Dar, sunt de mistreți, mâncate,
Umblând, mai nou, în mari haite.
Foametea, e tot mai mare,

Cei ce au, păzesc și-ascund,
Droguri amenințătoare,
Sunt, pe stradă de vânzare,
Cad în sacul, fără fund...

Accidente, cu mulți, morți
Fac drogații și bețivii,
Chiar dacă-s amendați, toți,
La volan, bat bidiviii.

Sinuciderile cresc,
Oameni fără viitor,
Lucrurile, potrivesc,
De acoper-un omor.

Ucid, pentru bani, mâncare,
Băuturi și droguri rare,
Damblagesc, se-agit-adorm,
Unii, nu mai ies din somn! !

Iar procente, cresc enorm.
Experiențe amare,
Duc la deznădejde, mare,
Că-i depresia in floare...

Cum rar, a mai fost, sub soare.
Se nasc, prea des malformați,
Și mulți, sunt abandonați,
Unii, chiar răpesc, copii
Și nu că ar avea ei, toane,
Ci îi vând, pentru organe.

Pentru multe, milioane,
Care să-i scape, de foame.
Sunt lipsiți, de conștiință,
Și nici, nu au, vre-o credință,

Ucid, de parcă beau apă,
Și nici nu miros, a ceapă,
Dacă-s prinși, bănuții-i scapă! ...

Omu-ajunge-n neputință,
Din lipsa lui de credință.
Cum nu crede, la sfârșit,
Își pun funia de gât! ! ...

Depresii-n locul credinței,
Sunt, căderi în gol, a ființei,
Și-un lanț, nesfârșit de crime,
Pușcării și-ospicii pline! ! ...

(urmează partea a doua)