În veacuri vechi

În veacuri vechi, prin încercare,
Au mers creștinii pe pământ,
Și-n focul greu al suferinței,
Făceau doar voia celui sfânt.

Când lumea-ntreagă obosise,
Și valuri grele doar loveau,
Credința lor era lumina,
Prin care cerul ei vedeau.

Daniel stătea în groap-adâncă,
Cu lei flămânzi în jurul său,
Dar Dumnezeu trimise-un înger,
Să-nchidă gura celui rău.

Nici noaptea grea, nici moartea-n față,
Nu i-au putut credința frânge,
Căci Domnul stă doar lângă robul,
Ce nu vrea inima s-o schimbe.

Naaman, cel mare peste oaste,
Cu slavă multă-n lumea sa,
Purta pe trup o grea rușine,
Când boala nu se vindeca.

Dar la Cuvântul Celui veșnic,
S-a dus în fugă la Iordan,
Și când s-a scufundat în ape,
S-a vindecat fără vre-un ban.

Și Iov, lovit de grele chinuri,
Cu tot ce-avea pierdut deodat’,
A stat în praf și-n suferință,
Dar n-a hulit, ci-a adorat.

Și-a spus cu glasul plin de lacrimi,
„Al meu Srăpân e viu, trăiește!”,
Chiar dacă noaptea-l înconjoară,
Credința lui nu se zdrobește.

Și Dumnezeu văzu răbdarea,
Și cugetul ce-a stat curat,
Și i-a întors din nou belșugul,
Mai mult ca tot ce-avu odat’.

Așa lucrează Domnul slavei,
Cu cei ce-n El se-ncred deplin,
Prin încercări îi duce-n slavă,
Și le deschide cer senin.

De-aceea, om ce mergi prin lume,
Când vine ziua de cuptor,
Adu-ți aminte de aceia,
Ce-au biruit prin Domnul lor.

Căci Dumnezeul lor trăiește,
Și azi și-n veci El va domni,
El dă putere-n încercare
Cu El mereu poți birui.

David, păstor cu suflet tânăr,
Când Goliat se lăuda,
N-avea nici sabie în luptă,
Căci Domnu-n locul său lupta.

Cu praștia și cu credință,
Fără de frică a pornit,
Și piatra mică, aruncată,
Pe uriaș l-a biruit.

Și tinerii din valea Dura,
Au stat în foc fără să ardă,
Căci Domnul sfânt era acolo,
Și flacăra n-a prins să-i piardă.

În mijlocul de nimicire,
Se arăta un chip de slavă,
Iar focul greu, aprins în Dura,
Nu le-a atins nici fir de barbă.

Și Moise-n fața mări-ntinse,
Când faraon îl urmărea,
A ridicat toiag spre ceruri,
Și Domnul marea o seca.

Poporul a trecut prin ape,
Pe drum uscat, cu pas ușor,
Iar valurile se-nchideau,
Să-nece pe vrăjmașul lor.

Și Petru, prins în grea-ncercare,
Legat cu lanțuri grele-n mâini,
Dormea în pace-n noaptea neagră,
Când îl păzeau străjeri păgâni.

Dar îngerul trimis din ceruri,
A rupt cătușe și zăvoare,
Și robul Domnului ieșise,
Prin porți deschise spre scăpare.

Așa lucrează Domnul slavei,
Cu cei ce-L caută curat,
În noapte-aprinde El lumina,
Și schimbă plânsul în cântat.

De-aceea, suflete în lupte,
Când valuri vin fără oprire,
Adu-ți aminte de Scriptură
Și luptă-ntruna cu iubire.

Căci Domnul care-a fost cu ei,
El neschimbat va fi mereu,
El dă putere-n orice luptă,
Și biruință-n drumul greu.
Amin