text Poezii crestine

În zori de Paște sfânt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
În zori de Paște sfânt, un clopot iar răsună,
Sub cerul cel deschis, lumină se adună,
Cu inimi pline stăm, chemați la sfânt altar,
Căci Domnul ne primește, prin harul Său în dar.

​La masa pregătită, cu pâine și cu vin,
Privim spre jertfa sfântă, spre Fiul cel divin,
Un trup frânt pentru lume, un sânge dăruit,
E semnul unui legământ ce nu s-a risipit.

​El, Mielul fără vină, pe cruce ridicat,
A dus povara noastră și totul a iertat,
Iar moartea a fost frântă prin jertfă, pe deplin,
Și viața ne-a deschis-o, prin harul Său divin.

​Tăcerea nopții cade, și piatra s-a mișcat,
Mormântul e deschis, Isus a înviat,
Lumina biruinței, pătrunde pe pământ,
Și moartea e zdrobită și dusă în adânc.

​„Luați dar și mâncați” – se-aude peste veacuri,
„Beți toți din acest rod” – chemare peste neamuri,
La masa Lui cea sfântă venim cu stăruință,
Și inimi ce se pleacă în marea pocăință.

​Ne cercetăm în taină și stăm în ascultare,
Căci masa este sfântă și plină de îndurare,
Nu-i simplu obicei, ci harul cel ceresc,
Prin care toți cu Domnul, prin Duh se-mpărtășesc.

​În pâinea care-i frântă, iubirea e deplină,
În rodul viței sfinte, e pacea ce ne-alină,
Ne leagă peste veacuri același legământ,
Și harul ne ridică, din orice greu mormânt.

​În strânsă adunare, uniți ca la-nceput,
Vestim cu bucurie tot El ce a făcut,
Că viața este vie și dragostea rămâne,
Mereu ne va conduce pe căile creștine.

​Hristos a înviat – răsună-n adunare,
Și inimile noastre se umplu de cântare,
Căci moartea nu mai are putere peste noi,
Căci Domnul ne conduce, spre viața de apoi.

​La masa părtășiei rămânem adunați,
Cu suflete smerite și ochii luminați,
Vom aștepta venirea, Lui, sfântă pe pământ,
Trăind în ascultare de-al Său ceresc cuvânt.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>