Lupta dintre 2 lumi

Lupta dintre 2 lumi

Două lumi ce sunt opuse
Şi protivnice de veacuri,
Doi stăpîni mereu se luptă
În văzduh cu-ale lor duhuri.

Zi şi noapte-i bătălia,
Ei nu obosesc nicicînd.
Unul dă la toţi puterea
Să ajung-n cerul sfînt.

Altul vine doar să-nşele,
Să dărîme, să lovească,
Să ia pacea, dînd blestemul,
Pe aleşi să-i rătăcească.

Fiecare îşi trimite
Solii în lucrarea lor,
Dîndu-le porunci şi sfaturi
Cum să fie-nvingători.

***
Oastea din abis adună
Solii la o conferinţă
Să-i înveţe, să le spună
Noi metode-a biruinţei.

Scopul însă e acelaş –
Şarpele amăgitor
Faraonul să robească
Pe al Domnului popor.

Nu cu bici ca altă dată,
Nici cu jugul cel de fier,
Lumea e civilizată,
Şi robia-i de alt fel.

Dă poruncă faraonul,
Iar supuşii îl ascultă:
Nu lăsaţi să plece unul
Din Egipt de sub osîndă!

Pierdem munca cea pe gratis!
Pierdem piramizi imense!
Pierdem numărul de oameni!
Din Egipt ei să nu plece!

Daţi-le mai mult de lucru
Din zori pînă la apus.
Şi, căzînd de oboseală,
Să nu mai privească-n sus!

Furaţi timpul – iată arma!
Daţi-le ocupaţii multe,
La cei din jur să nu ia seama,
De vocea sfîntă să n-asculte!

Din Cuvînt să nu citească,
Daţi îngrijorări şi gînduri,
Ca la cer să nu gîndească,
Ridicaţi între ei ziduri!

Şi genunchii să nu-şi plece,
Să nu se-apropie de Tron,
Ruga lor să fie rece,
Depărtaţi-i de-al lor Domn!

***
Doamne, cum să luăm timpul,
Că e totul dezvoltat,
Au maşini, tehnică multă,
Totul lucră automat.

Îşi fac timp de rugăciune,
Şi se-adună regulat,
Gîndul li-e-ndreptat spre ceruri
Şi se roagă ne-ncetat!

***
Atrageţi-le privirea
Cu lucruri scumpe, valoroase,
Ca să-şi dea toată puterea
Să le poată-aduce-n case.

Semănaţi nemulţumire,
Invidia-ntre ei să crească,
Şi, stăpîniţi de cîrtire,
Tot mai mult ei să dorească!

Nu opriţi a lor izbîndă,
Ci lăsaţi-i să muncească,
Şi avînd succes în muncă,
Lucruri scumpe să dorească!

Nu-i atrageţi dintr-o dată, –
Idolii nu-i vor primi, –
Lăsaţi să se-obişnuiască,
Şi-n timp scurt îi veţi momi!

Timpul liber să-şi petreacă
Judecînd pe cineva,
Şi-astfel ura tot să crească,
Dragostea-atunci va scădea.

***
Iar dacă tot mereu insistă
Să iasă din a noastră ţară
Să aducă în pustiu o slujbă,
Nu le pierdeţi a lor urmă!

Prea departe să nu meargă,
De zid a se depărta,
Ci aruncînd cîte o piatră
Să-i puteţi iar cîştiga.

Jertfa s-o aducă, însă
Cîştigaţi a lor gîndire,
Arătaţi de sus pe ziduri
Egiptul şi a lui mărire.

Cu învăţături străine
Depărtaţi-i de-adevăr,
Şi, crezînd c-aşa e bine
S-atragă pe mulţi de partea lor.

Nu lăsaţi a lor avere
Domnului s-o dăruiască,
Dacă ies ei la slujire,
Banii lor să nu jertvească!

Cît despre copii – feriţi-i
De a lor învăţătură,
Daţi-le voi educaţii,
Ca în ţară să rămînă.

Şi cînd tineri ei vor creşte,
Mersul nu-l vor mai schimba,
Vor fi cetăţenii ţării,
Utili pentru munca mea!

***
Zi de zi cu indicaţii
Merg în lume duhuri multe,
Demonii cu obligaţii
Pe Israel să-l înfrunte.

Mulţi cad doar la o săgeată,
Alţii se mai ţin puţin,
Dar după-o mai intensă luptă
Se întorc iar în Egipt.

Duc demonii cîte unul,
Alţii reuşesc mai mult...
Aceştia-s toţi? ! – strigă stăpînul, –
Nu mă mărginesc cu-atît!

– Ne-am luptat, să ştii, stăpîne,
Însă nu am reuşit, –
Au luat averea, pruncii
Şi cu toţii au ieşit!

Pietre de pe ziduri, doamne,
Multe-am aruncat, dar nu!
Ei erau deja departe,
Nici pe unul n-am răpus!

Ba mai mult, să ştii, stăpîne,
Însuşi cerul e cu ei,
Un foc îi conduce-n noapte,
În arşiţă e un nor cu ei!

***
Se înfurie-al lor rege
Groaznic, parcă disperat.
Cu-n fior de groază rece
Cheamă iadu-ntreg la sfat.

– Acum dau poruncă mare,
Să m-asculte toţi vitejii,
Puneţi totul în mişcare,
Strîngeţi-mi acum ostaşii!

Toată arma pregătiţi-o,
Care, oameni de război,
Adunaţi acum pe dată
Pe viteji şi luptători!

Pornim toţi cu o viteză,
Timpu-i scurt şi s-ar putea
Să îi pierdem în pustie, –
Ascultaţi porunca mea!

La un start plecăm cu toţii,
Boli, războaie, dureri, ciumi,
Nu cruţaţi un colţ din lume,
Prigoniţi-i pe creştini!

Cum de îndrăznesc să spună
Lumii ’ntregi despre Hristos,
Cu ce rîvnă se adună
Şi devin tot mai voioşi!

Prigoniţi-i! şi nădejdea
Ce şi-au pus-o-n Domnul lor
Nimiciţi-o! şi puterea
S-o slăbiţi la-ntreg popor!

De cei tari să nu vă temeţi,
Faceţi tot ce veţi putea,
Ei sunt cheia – nimiciţi-i,
Şi cei slabi toţi vor cădea!

Nu cruţaţi bătrîni sau tineri,
Pe părinţi să-i despărţiţi
De a lor copii, să ştie
Să se lepede de sfinţi!

Munci cumplite, chinuri grele
Să le fie partea lor,
Iar batjocura şi ura
Să-i apese în popor!

De şapte ori mai mult cuptorul
Să fie aspru încălzit!
Cel ce mi-a-ncălcat porunca
Să fie groaznic chinuit!

Cine nu vrea să primească
Semnul meu ca devotat,
Să piardă orice drept de viaţă,
De-a vinde sau a cumpăra!

Şi chiar averea lor înreagă,
Ce toată viaţa au adunat,
Pămîntul, casa şi-ntreprinderi,
Să treceţi grabnic tot la stat!

Îndreptaţi toată-armatura
Împotriva celor sfinţi!
Pe cei ce împlinesc Scriptura
Îzolaţi-i în pustiu!

Curăţiţi societatea
De aceşti periculoşi,
Partea lor să fie moartea,
Pedeapsa celor credincioşi!

***
Şi porneşte cu viteză
Faraonul cel cumplit
Cu războaie şi răscoale,
Groaznic, ca un leu răcnind.

Întorceţi-i! – strigă-ntruna, –
Să se-ntoarcă-n ţara mea!
Cum de-au îndrăznit să fugă!
Aspru mă voi judeca!

***
Pe cînd oastea cea din ceruri,
Fiul slavei neînfrînt
Toţi privesc scena din vale:
Biserica cu greu luptînd.

– Cum vor birui, stăpîne?
Că-s atîta de slăbiți.
Și iadul cu a lui putere
Îi va nimici pe sfinți!

Și mai sunt puțini la număr
Ce Cuvîntul au păstrat...
Cine-atunci să-Ți proslăvească
Numele-Ți sfînt și nălțat?

– Mi-am păstrat o rămășiță,
Oameni sfinți și devotați.
Au avut puterea mică,
Dar păstratu-s-au curați!

Semne și minuni prea multe
N-au făcut în viața lor,
Dar au stat mereu aproape
De al lor Mîntuitor.

Pentru ei am pus deoparte
O putere mult mai mare,
Ca în lupta de pe urmă
Să rămînă în picioare.

Chipul lor nu va fi groaznic,
Ca a celor din abis,
Ci umili, plini de blîndețe
Și vor fi de neînvins!

***
Îşi adună cerul solii
Să-i trimită pe pămînt,
Unde-aşteaptă-n dor poporul
Obosit de-al lumii vînt.

Cu ochii îndreptaţi spre ceruri,
Puterea scade tot mai mult,
– Nu vii să ne ridici din chinuri,
De pe acest străin pămînt? !

Priveşte Tatăl îndurării, –
Cum să nu-i fie dior de ei?
– Ne mai desparte doar o clipă,
Şi voi veni, copiii Mei!

Şi pe obraz îi licăreşte
O lacrimă de bucurie
„O clipă doar! ... – răsună-n zare
Ne desparte de răpire!

Ştiu că-i grea înaintarea
Pentru cei ce M-au primit
Dar vă dau înviorarea
Şi puteri unde-aţi slăbit!

Norul este-asupra voastră,
Vă umbreşte în pustiu,
Iar noaptea focul Meu va arde,
Luminînd al vostru drum.

Nimeni şi nimic din lune
Nu vă smulge de la Mine,
Sîngele-Mi vă dau ca armă
De apărare şi ocrotire.

Dintre crăpătura stîncii,
Din scorbura de prăpastii
Aud vocea porumbiţei,
Doru-amestecal cu lacrimi.

Faţa-i este obosită,
Copleşită de-ntristare,
Dar va străluci odată
În a cerului splendoare!

Strigă mulţi de sub altare
Sub povara, ce-i apasă
Şi aşteaptă o gloată mare
Pe a Mielului Mireasă.

Şi-ncurînd pe norii slavei
În slăvita dimineaţă
Vine Mirele Iubirii
Să-Şi ridice-a Sa Mireasă!

Sărbătoare sfîntă-n slavă,
Nunta Mielului Divin! ...
Vino, Doamne! – strigă gloata
Vino cu un ceas mai curînd!

***
Se va termina tot chinul,
Lacrimi ce aici am strîns,
Dureri, tot greul şi amarul
Dispreţ, batjocură şi plîns!

Dar suntem încă pe scena
Bătăliei de pe urmă,
Unde pentru omenire
Două lumi mereu se luptă.

Să privim mereu spre ceruri,
Oastea sfîntă e cu noi! –
E cu mult mai numeroasă,
Decît ai lui satan eroi!

Domnul ne va da izbînda,
Însuşi cerul va lupta,
Mielul va cîştiga lupta
Iar noi steagu’-om flutura!

Şi acolo-n veşnicie,
Unde vom scăpa de chin
Vom cînta pentru vecie
Celui ce a-nvins! Amin!