De-o haină veche, ruptă, peticită

De-o haină veche, ruptă, peticită
Ușor te descotorosești,
Când alta nouă-ți este oferită
Și îmbracând-o parcă alt om ești.

Te-ai încălzit cu ea pentru o vreme,
Ți-a fost tovarășul nedespărțit;
Cu ea trecut-ai vânturi și probleme
Și în furtună te-a acoperit.

Dar vine-un timp când alta îi ia locul
Și uiti de straiul ponosit și vechi,
Ce n-are altă soartă decât focul
Căci vechi cu nou, n-ai cum să faci perechi.

Te resemnezi când trece peste tine
Patina timpului necruțător,
Și când ființa ta încet devine
Un accesoriu nefolositor...

Ca haina demodată și bătrână
Ajungem toți odată și odată,
Căci viața tuturora se termină
Și orice amintire e uitată.

Este normal cu timpul să-ți schimbi straiul,
Aceasta este legea firii,
Dar ca să moștenești, amice, Raiul
Îmbracă-te în hainele iubirii!

Nu arunca cu duritate
O haină la antichități,
Chiar de ai alta mai de calitate,
Fii bun, căci n-ai aici mai multe vieți!

Ce-am scris, prietene, i-o taină,
Ce se pastrează din străbuni,
Nu renunța ca la o veche haină
La prietenii de-o viață: cei mai buni!

Și chiar de-ți faci alte relații,
Este normal, dar nu uita
Că niciodată nu-ți vor înțelege alții
Mai bine decât ei, viața ta.