Ce-i viața aceasta?

Ce-i viața aceasta? Un nimic
Un abur ce se-arată puțintel, și apoi piere.
De cînd e lumea și pamintul
Tu pleci atunci cînd vrea Preasfântul!

Nimic nu o să iei cu tine cînd ai să pleci din astă lume
Decât comoara ce o ai in suflet, aceea doar o iei cu tine.
Degeaba aduni comori aicea jos, că toate sunt gunoi
Nimic nu vei lua cu tine, toate sunt praf, pămînt, noroi.


A fost odată un împărat, și acest împărat, trei fii avea
Și fiind cam la sfârșitul vieții, la cel ce o să îi ia locul, se gândea.
De obicei, la tron urmează, fiul cel mare în locul tatălui
"Dar eu nu vreau să procedez așa"; zicea-mpăratul înțelept, in sinea lui.

"O să-i supun la test, pe cei trei fii ai mei
Și numai după aceea voi decide
Care din ei va fi cel vrednic
Locul să-mi ia pe tron, urmașul după mine."
Și i-a chemat pe toți trei într-o zi la el
Și-atunci el le-a vorbit așa:
"O, fii mei preascumpi, sfârșitul meu i-aproape
Și unu dintre voi, trebuie să-mi ia locul
Dar vreau cu înțelepciune să lucrez, și vreau să aleg bine
Pe cel ce e vrednic să ia tronul.
De aceea, va trimit in lume, căci la un test eu vreau să vă supun
Și cînd 'napoi vă veți întoarce, voi decide
Care din voi, să stea pe tron, e cel mai bun"

Și au pornit toți trei la drum, cu o corabie
Și după un timp la o insulă ei au ajuns
Și-n fața ochilor ei o grădină au văzut
Care era atât de frumoasă, de nedescris.
Minunăție de culori, copaci, frumos, că nu se pot descrie
Parfum de flori și un izvor, adevărată bucurie.

Dar vrând să intre, n-au putut, paznicii de la poartă i-au oprit
"Puteți intra, puteți să faceți ce voiți
Puteți să admirați, mîncați din fructele grădinii
Dar la ieșire cînd plecați, cu voi, nimic nu aveți voie să luați.
Asta e una din condiții; și-a doua... nu aveți voie ca să stați cât vreți
La un moment dat sunet de gong se va auzi
Și atuncea să ieșiți va trebui."

Sau învoit și au intrat toți trei, dar unul dintre ei era cam pofticios
Și a-nceput ca să mănânce, din toate fructele, chiar de pe jos.
Și a continuat ca să mănânce de nu se mai putea opri
Căci fructele-i făceau cu ochiul, și pofta... el nu reușea a-și domoli.

Al doilea... era cam lacom de avere,
Și uitându-se pe jos, acea grădină minunată
N-avea pietre obișnuite, ci pietre prețioase și safire
Diamante și rubine, cum nu a mai văzut vreodată.
Deși știa că nu poate lua nimic, a luat totuși o piatră, ... două... trei... 50
Și-a tot luat, nu s-a oprit, pină a ajuns la sute, zeci și zeci.
Și uitându-se la ce a adunat, în sinea lui gândea așa:
"Pe cine altul, tatăl meu, numi-va ca împărat, la întoarcerea mea"

Al treilea... văzu și el fructe frumoase, a luat una sau două și-a mâncat
Văzu și pietrele, safire prețioase, doar s-a uitat la ele și le-a admirat.
Știa că nu poate lua nimic, și se-ndreptă către izvor
Uitându-se la toate, cu ochii admira, la ce-a făcut Stăpânul Creator.
S-a așezat pe-o piatră, după ce apă a băut
Și a făcut o poezie, lăudând pe Cel ce toate le-a făcut.
Și poezia a devenit cântare, de laudă la adresa Celui sfânt
Ce a creat asemenea minunăție, gradina aceea minunată pe pământ.

Deodată... se aude gongul; știau că la semnalu-acela, tre să iasă
Și primul se-ndreptă spre poartă, însă fiind prea strâmtă
Să treacă, el nu reușea; burta prea mare îi era.
Și paznicii au fost așa drăguți, că îi dădeau și pumni in burtă-l împingeau
Ca să-l ajute, pe poartă ca să iasă, dar oricât au voit, nu reușeau.
Și de la atitea lovituri, a căzut jos, duhul și-a dat.
Dar iată, vine și al doilea, plin de bagaje, încărcat.
De giuvaere, pietre scumpe, dar nici el nu a reușit
Pe poarta strâmtă ca să iasă, și a căzut jos și-a murit.

În urmă, vine și al treilea, voios, fără bagaj, cântând
Trecând f. usor pe poartă, pe Domnul slavei, lăudând.
Și ajungând la tatăl său acasă, căci numai el cu bine, testu' la trecut
Atuncea împăratul, tronul i la dat, și mulțumit de-alegerea ce a făcut.


Așa e viața, o grădină, in care noi toți am venit
Putem ca să ne bucurăm de tot ce e in ea,
Dar la plecare, nu luăm nimic.
Nimic în viața aceasta nu-i valoare, că toate-s trecătoare, toate pier
Și dragostea de bani și de plăceri, sunt goană după vânt, căci omul este efemer.
Străini și călători suntem cu toți în lumea aceasta
Dar dacă ai in suflet, Mărgăritarul prețios
Pe Nestematul, Minunatul, pe Mielul Sfânt fără cusur
Atunci îl ai în suflet pe Hristos!
Și-atuncea merită trăită, viața ta-mpreună cu Isus
Căci la sfârșitul alergării tale, tu vei primi răsplata
Ce te așteaptă acolo-n ceruri sus!
Amin!

Camelia Guțu