Tabita din revista „Cercetați Scripturile”

Categorie: Personaje biblice
 

„Şi în Iope era o ucenică numită Tabita, care tradus înseamnă Dorca. Ea era plină de lucrări bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi a fost că, în zilele acelea, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, după ce au spălat-o, au pus-o în camera de sus. Iar Lida fiind aproape de Iope, ucenicii, auzind că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, rugându-l: «Nu întârzia să vii la noi!» Şi, ridicându-se, Petru a plecat cu ei; pe care, atunci când a sosit, l-au dus în camera de sus; şi toate văduvele stăteau lângă el, plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. Iar Petru, scoţându-i pe toţi afară şi îngenunchind, s-a rugat; şi, întorcându-se spre trup, a spus: «Tabita, ridică-te!» Şi ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a aşezat. Şi, dându-i mâna, a ridicat-o şi, chemându-i pe sfinţi şi pe văduve, le-a înfăţişat-o vie. Şi s-a făcut cunoscut lucrul acesta prin toată cetatea Iope şi mulţi au crezut în Domnul“ (Faptele Apostolilor 9:36-42 ).

Este foarte plăcut să vedem cum Domnul subliniază în Cuvântul Său ceea ce a făcut o persoană pentru El. Acest lucru îl recunoaştem în mod deosebit din ceea ce ne este relatat în Scriptură despre Tabita: „Ea era plină de lucrări bune şi de milosteniile pe care le făcea.“ Activitatea ei îndreptăţeşte, desigur, denumirea de „ucenică“.

Chiar dacă nu ni se spune cine a dus vestea bună în Iope, totuşi din relatarea prezentată în fragmentul nostru putem vedea că şi acolo au fost câştigate suflete preţioase pentru Domnul prin vestirea Evangheliei.

La fel ca mai târziu Lidiei, Domnul i-a deschis Tabitei inima şi ea L-a primit prin credinţă pe Domnul Isus ca Salvatorul ei personal. Acum putea recunoaşte cu pace adâncă în inimă şi cu o bucurie sfântă: Domnul „mi-a şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele mele ca pe un nor“ (Isaia 44:22 ).

Plină de mulţumire, ea dorea să-şi dedice viaţa Domnului, care i-a dăruit o mântuire atât de mare, la fel ca acele femei care L-au urmat pe Domnul şi i-au slujit cu bunurile lor (Luca 8:2,3 ).

În acel timp nu erau scrise epistolele cu indicaţiile referitoare la comportamentul credincioşilor faţă de fraţii de credinţă şi faţă de ceilalţi oameni. Dar Duhul Sfânt a fost activ în cei mântuiţi, astfel încât viaţa din Dumnezeu, care era în ei, s-a dezvoltat atât de minunat şi s-a arătat roada plăcută a Duhului. Şi Tabita s-a dat pe sine, ca mai târziu credincioşii din Macedonia (2. Corinteni 8:5 ), mai întâi Domnului şi apoi alor Săi. Atitudinea ei interioară era:

„La dispoziţia Ta, Domnul meu,

fie că munca e mare sau mică,

în casă şi pe câmp, în muncă şi odihnă,

spune-mi Tu, Doamne, ce să fac.“

Deja cu mult înainte de a fi scrise cuvintele: „participaţi la nevoile sfinţilor“, Tabita a fost mişcată de nevoile sfinţilor şi astfel şi-a dedicat Domnului timpul, puterea şi banii în slujirea sfinţilor Săi. Probabil, unii preferă odihna sau se gândesc numai la ei. Ce a făcut Tabita? Ea a făcut binefacere şi dărnicie. Citim în Scriptură că „era plină de lucrări bune şi de milostenii“. Ea însăşi, o lucrare a harului lui Dumnezeu, înţelegea că acum trebuie să fie un vas „folositor stăpânului“ şi dorea să umble în faptele „pe care le-a pregătit Dumnezeu înainte“. Deoarece avea o inimă pentru Domnul, îi iubea şi pe ai Săi şi lua parte la bunăstarea acestora şi la necazurile lor, dar nu prin cuvinte, ci prin faptă şi în adevăr.

Să imităm şi noi lucrarea ei! O astfel de mărturie a Scripturii este desigur pentru a ne îndemna să facem binele şi să nu obosim; „pentru că, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“ (Galateni 6:9,10 ).

Cât de mişcător este să vedem văduvele care i-au relatat apostolului Petru ceea ce a fost Tabita pentru ele. Cât de mult a fost proslăvit Domnul prin învierea ei. Învierea Tabitei nu a fost însă singura răsplată pentru activitatea ei. În faţa scaunului de judecată al lui Hristos va primi întreaga răsplată din mâna Domnului ei iubit, Căruia i s-a pus la dispoziţie.

Cu ce plăcere se odihnea ochiul Său peste ea, deoarece ea făcea milostenie şi dărnicie. Şi în zilele noastre, Domnul priveşte dragostea activă a celor care Îi aparţin. El vede darurile care sunt date din belşug, dar şi bănuţul văduvei care a jertfit din sărăcia ei. Scriitorul acestor rânduri a fost adânc mişcat când o ucenică în vârstă, a Domnului, i-a înmânat o sumă de bani pentru cei în suferinţă din alte locuri. Câtă îmbărbătare este în Cuvântul Domnului: „Pentru că oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteţi ai lui Hristos, adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata“ (Marcu 9:41 )!

Aşa cum Domnul a luat cunoştinţă de activitatea plăcută a Tabitei, El a privit în trecut şi priveşte cu plăcere şi în prezent tot ceea ce se face pentru sfinţi din dragoste faţă de El. Răsplata va fi deplină pentru fiecare în ziua Sa!

Din revista „Ermunterung und Ermahnung“

Ce privilegiu avem noi, copiii lui Dumnezeu, să sprijinim lucrarea Sa de pe pământ, precum şi să ne îngrijim de cei săraci şi în nevoi! Apostolul Pavel le-a scris corintenilor: „Dar, după cum prisosiţi în orice, în credinţă şi în cuvânt şi în cunoştinţă şi în orice sârguinţă şi în dragostea voastră către noi, să prisosiţi şi în acest har“ (2. Corinteni 8:7 ), adică în harul binefacerii şi al dărniciei. „Dar cine are bunurile lumii şi îl vede pe fratele său având nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?“ (1. Ioan 3:17 ). Îl întristăm pe Dumnezeu când ne închidem inima faţă de nevoile copiilor Săi. Dar Îi facem bucurie când ajutăm ca aceste nevoi să fie alinate. „Dumnezeu îl iubeşte pe acela care dă bucuros“ (2. Corinteni 9:7 ). Cineva a spus: bucuria pe care o faci cuiva se întoarce în propria inimă. Acest lucru este adevărat şi ne îndeamnă să dăm „cu binecuvântări“ şi nu cu zgârcenie. Cine seamănă cu binecuvântări va şi secera cu binecuvântări. În schimbul bunurilor materiale, Domnul ne va dărui lucruri spirituale: bucuria în El şi o inimă fericită. „Dar nu uitaţi de binefacere şi de dărnicie, pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu“ (Evrei 13:16 ).

sursa: https://comori.org/