Nimrod. William Kelly

Categorie: Personaje biblice
 

Geneza 10:8-12

1. Geneza 10:8-9

Din felul  în care apare Nimrod, reiese că el era mai degrabă un descendent al lui Cuş decât un fiu, în sensul strict al cuvântului. Altfel, de ce ar fi el menţionat nu doar după cei 5 fii al lui Cuş, dar şi după nepoţii pe care i-a avut de la Raema?

„Cuş a născut pe Nimrod : el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului. Iată de ce se zice : Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.” (Geneza 10:8-10 ).

Nimrod era deci un cuşit. Trebuie spus acest lucru din cauza desfăşurării ulterioare a evenimentelor la a căror origine se află. Exceptând acest fapt, că era din familia lui Cuş, nu se spune nimic despre rudele lui directe şi nici despre urmaşii lui. Este menţionat în primul rând ascendentul lui şi, deşi fugitiv, este suficient pentru a atrage atenţia şi a lăsa de-o parte listele genealogice sau originea diferitelor neamuri.

„ A început să fie puternic pe pământ.” Nu este vorba despre o slujbă încredinţată de Dumnezeu şi nici de o succesiune providenţială. Braţul lui acţiona pentru el însuşi. Ca de obicei, tradiţia evreiască este îndeajuns de prolixă acolo unde Scriptura tace şi încearcă să exagereze cele câteva adevăruri de care dispune pentru zugrăvi un tablou fabulos. Şi alţii fac la fel – căci este o înclinaţie naturală –, pretinzând că se raportează la o tradiţie ce vine din Antichitate; astfel astronomia arabă l-a identificat pe Nimrod cu constelaţia Orion, care înseamnă „Uriaş”, iar în ebraică Chesil (Iov 9:9 ; 38:31 ; Amos 5:8 ). Nu este important să-i încărcăm pe cititori cu numeroasele ipoteze legate de acest cuvânt. Cei care sunt interesaţi de aceste speculaţii pot găsi informaţii în lucrarea lui Michaelis, Suppl. ad Lex. Hebr. N° 1192 .

Nu este vorba nici despre vreun mit în aceste scurte versete ale Scripturii. Nimrod „care a început să fie puternic pe pământ”. Abel şi Set nu fuseseră puternici, şi nici Enoh şi Noe. Ei s-au mulţumit să împlinească ceea ce le-a dat Dumnezeu să facă. Ei priveau spre Cel care urma să vină (Matei 11:3 ). Nimrod căuta fapte mari pentru el însuşi, ca şi Cain, primul ctitor de oraşe în timpurile de la început. În mod similar, Nimrod a fost primul care a zidit oraşe după potop, la o scară mai mare şi de mai multe ori. Puterea nemijlocită era ceea ce-şi dorea şi Dumnezeu, cel puţin în aparenţă, l-a lăsat să reuşească.

Se adaugă şi că „a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”. Nu avem niciun motiv să nu luăm  această afirmaţie  în sens literal. Acest lucru i-a impresionat atât de mult pe contemporani, încât actele lui de bravură au devenit proverbiale. „De aceea se spune : Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea lui Domnului”. Este evident că, ocupându-se cu vânătoarea, a dobândit o abilitate practică şi o forţă pe care le-a folosit ulterior într-un alt domeniu, mai interesant şi mai greu în consecinţe.

2. Geneza 10:10

Este important să notăm că Nimrod a fost primul care a ignorat autoritatea patriarhilor care au dominat până atunci şi care au rezistat ici şi colo timp de secole. Ambiţia lui nu putea să se limiteze doar la vânătoare: ea l-a împins să treacă de la animalele sălbatice la colectivităţi de oameni: „El a domnit la început peste Babel”. Din capitolul următor putem înţelege semnificaţia acestui fapt. Observăm că acest capitol 10 nu este cronologic. Deşi se vorbeşte despre originea raselor de oameni, despre ţările şi limbile lor, sunt intercalate observaţii asupra unor fapte petrecute după mult timp, din care face parte şi acest episod cu Nimrod.

Prin descendenţii lui Ham a apărut pentru prima oară printre oameni un regat. Dumnezeu era departe de preocupările lui Nimrod; el nu-L căuta, iar Dumnezeu ni i-a dat nicio direcţie, chiar dacă el ar fi căutat vreuna. Din ambiţie şi-a conceput Nimrod planul şi l-a pus în practică prin voinţa sa, cu îndemânarea şi abilitatea deprinse la vânătoare. Ce diferenţă faţă de modul în care a lucrat mai târziu Dumnezeu, când El a ales un rege: Israel, dorind să aibă şi el un rege ca toate celelalte naţiuni, şi-au ales unul – pe Saul –, care nu-şi vedea decât interesele proprii (1. Sam 8 ) şi nu a eliberat poporul, nici măcar de filisteni, duşmanii din interior, care s-au întors împotriva lui, ajungând să-l omoare şi pe el, şi pe fiul lui; Dumnezeu l-a luat atunci pe slujitorul lui David de pe câmpul unde păştea oile şi a făcut din el un prinţ pentru poporul Lui, Israel, pentru a le da hrană, şi Dumnezeu i-a promis lui David că împărăţia şi casa lui vor dăinui veşnic înaintea Lui, iar tronul lui va fi întărit pe vecie (2. Samuel 7:12-16 )

Aceste versete nu afirmă perenitatea împărăţiei lui David: Hristos înviat este garantul ei, potrivit îndurărilor Lui faţă de David (Isaia 55:3  ; Fapte 13:34 ). Dar aceste versete ne reamintesc de minunata pregătire după voia lui Dumnezeu, când l-a ales pe David, care avea slujba umilă de a îngriji mieluşeii. Ce contrast cu cel care a fost primul rege printre oameni, care şi-a câştigat notorietatea prin întinderea curselor şi uciderea animalelor sălbatice.

Specia umană îşi arătase deja puţina consideraţie faţă de bătrânul Noe, atunci când el era conducătorul tuturor celor care scăpaseră din potop, iar Dumnezeu îl însărcinase pentru prima dată cu sabia justiţiei (Romani 13:3-4 ; Geneza 9:6 ). Sigur că, dintr-o neglijenţă imprudentă, Noe a comis o greşeală care l-a acoperit de cea mai mare ruşine, dar câtă răutate la rudele lui să-l expună batjocurii, pe el care îi pusese la adăpost de potop!

Deşi Nimrod nu a fost un descendent al lui Canaan, a dovedit aceeaşi aroganţă, fiind primul care şi-a întemeiat un regat, aşa cum spune profetul referitor la caldeeni: "îngrozitor şi înfricoşător; numai din el însuşi îi iese judecata şi demnitatea!" (Hab 1:7 )

Nimrod şi-a început domnia cu Babel. Îi este absolut caracteristic. Ce-i păsa lui că începuse, dintr-o voinţă proprie insolentă, să concentreze în Babel specia umană, în opoziţie flagrantă cu dorinţa şi porunca divină de a umple pământul (Geneza 1:28 )? Ce-i păsa lui că fusese abandonat de constructorii Turnului Babel, obligaţi de judecata divină să se împrăştie pe toată faţa pământului (Geneza 11:6-9 )? Oraşul pustiu, cu turnul său, îi convenea de minune pentru planul lui de a domni peste un regat doar al lui, nu peste o comunitate universală. De aceea se spune că "el a domnit la început peste Babel". Reuşita aceasta l-a încurajat să continue cu "Erec, Acad şi Calne în ţara Şinear".

Fără îndoială că Babel este Babilonul şi se poate presupune că Warka (Irka sau Irac), la aproximativ 70 km este de Babilon, este Erec şi nicidecum Arraca, pe fluviul Tigru, cum se gândea Gensenius, şi nici Edessa (sau Urfah), cum susţinea Ieronim. Părerea evreilor, citată de Ieronim, conform căreia Accad este Nisibis, vechiul nume al lui Acar (Rosenmuller II, 29) are mai multă credibilitate. Talmudul identifică Calne cu Niffer, la 95 km sud-est de Babilon. În acest domeniu, tradiţia arabă abundă de informaţii, dar este atât fantezistă încât nu merită efortul de a o cita.

3. Geneza 10:11-12

Versetele precedente ne-au arătat acest fapt important al primei domnii suverane a lui Nimrod Cuşitul, rezultat al forţei şi imposturii exercitate de acesta pentru a domina mai întâi animalele sălbatice şi apoi specia umană, pentru a se ridica pe sine. L-am văzut construind oraşe în Babilonia: pentru prima dată se petrecea acest lucru după potop. Conform lui Ferguson, arhitectura în stil monumental masiv al fiilor lui Ham este inconfundabilă.

Acest lucru este confirmat în adevăratul sens de profetul Mica 5:6 , care vorbeşte despre "ţara Asiriei" şi "ţara lui Nimrod", aceasta din urmă fiind în realitate câmpia Şinear. Ele erau bine delimitate şi separate de fluviul Tigru (sau Hidechel). În "această ţară" (Geneza 10:11 ), adică Babilonia, erau urmaşii ieşiţi din Sem şi Iafet, dar şi din Ham, predominanţi la început.

Versetul 11 pare a relata aici o mişcare contrară - ieşind din Babilon - din partea lui Asur (care este un semit şi despre care se vorbeşte mai târziu).  O iniţiativă pornită de la oameni îşi găseşte în curând imitatori. Relatarea unei noi strategii de construire de oraşe în sud este urmată de aceeaşi strategie în nord, chiar dacă aceasta pare a fi ulterioară, şi nu contemporană. Similitudinea operaţiilor din versetele 10 şi11 este suficientă pentru a explica apropierea lor în acelaşi text.

"Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare." (Geneza 10:11-12 ).

Nu se spune că Asur a fost respins de seminţia lui Ham, dar textul ne face să înţelegem că reuşita lui Nimrod a fost un exemplu şi a născut ambiţii similare. Ceea ce se remarcă din povestirea biblică este că autoritatea lui Noe (care era în viaţă încă) fusese complet uitată. Poziţia patriarhului ceda în faţa gândurilor şi voinţei oamenilor.

Din cele patru oraşe din v. 11, primul nu pune nicio problemă. Totuşi, mult mai târziu în istorie se vorbeşte despre Ninive. În zilele lui Iona, era un "oraş foarte mare", s-ar părea mai mare şi decât Babilonul, "cetatea de aur", din zilele lui de glorie.

Dar relatările despre oraşele dispărute de mult timp sunt subiecte controversate, cronicarii de mai târziu fiind înclinaţi să îndepărteze exagerările. Însă acesta despre care vorbeşte Biblia, referitor la timpurile trecute, are o importanţă imensă, o populaţie numeroasă şi o splendoare fără asemănare. Relicvele descoperite recent de arheologi confirmă relatările biblice, care sunt mai credibile decât oricând. Să nu ne surprindă ceea ce a făcut Asur la început. N-a fost decât un mic început al acestei curse a puterii şi măreţiei, care se vor manifesta cu mare putere mai târziu. Această dezvoltare va duce spre dominaţia asupra celor zece triburi ale lui Israel şi la o ameninţare pentru Iuda şi casa lui David; dar lui Asur i se va aplica o asemenea lovitură - de natură divină -, încât niciodată nu va mai tulbura ţara sfântă. În curând Asur va cădea şi nu se va mai ridica, atunci când lui Dumnezeu Îi va plăcea să ridice Babilonul din poziţia lui de oraş provincial - dar care avea totuşi un rege şi din când în când independenţă -, să facă din el stăpânul lumii, cel care va pune mâna pe capitala vinovată a evreilor, pe regele lor şi pe popor.

sursa: https://comori.org/