"Promisiunea lui Iefta"

Categorie: Personaje biblice

Întrebare:

Am câteva întrebări cu privire la promisiunea lui Iefta din Judecători 11:30-31 . Şi-a adus el efectiv fiica lui ca jertfă Domnului? Dacă da, există o semnificaţie tipică în această acţiune? Şi-a omorât mai întâi fiica, sau, după obiceiul păgân, a ars-o de vie?

Răspuns:

Faptul că Iefta şi-a împlinit promisiunea cu privire la fiica lui, este clar exprimat în Judecători 11:39 : „Şi el a împlinit asupra ei promisiunea pe care o făcuse”. Trebuie să luăm afirmaţiile Sfintei Scripturi cum sunt scrise, şi să nu luăm ca punct de plecare faptul că ar putea să spună altceva. Există deseori această tendinţă de a introduce ceva în afirmaţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, şi astfel sunt deturnate direct în contrariul lor: aceasta s-ar putea dovedi funest. Dumnezeu nu ne spune ceva pentru a ne îndrepta gândurile într-o direcţie falsă; ar fi complet nedemn de El. Dacă de exemplu Domnul Isus vorbeşte în Matei 25 că cei nedrepţi merg în focul etern şi în chinurile eterne (Matei 25:41,46 ), nu vrea nicidecum să provoace prin aceste cuvinte impresia că pedeapsa este doar trecătoare, limitată în timp. Nu, ea este eternă. El spune lucrurile în sensul lor direct. Aveam pe inimă să pun acest principiu în evidenţă în raport cu prima întrebare pusă. Putem să ne încredem în întregime în ceea ce spune Dumnezeu. Aceasta este foarte liniştitor.

În ce fel a fost împlinită această jertfă, nu ştim. Sfânta Scriptură nu ne dă nicio informaţie în această privinţă. Această tăcere a Duhului Sfânt tocmai asupra punctului care trezeşte uşor curiozitatea oamenilor, îmi pare a fi foarte semnificativă: Cuvântul lui Dumnezeu trece sub tăcere un lucru care nu provenea deloc de la Duhul lui Dumnezeu.

Rezultatul înspăimântător – jertfirea propriei sale fiice – era în rodul amar al unei promisiuni necugetate şi nesăbuite a unui om dur, ambiţios şi brutal, capabil să masacre puţin mai târziu 42.000 din fraţii săi din cauza vanităţii lui rănite (Judecători 12 ). Niciun scrupul nu l-a chinuit pe acest om nici măcar când a fost vorba de a da la moarte pe singura lui fiică.

Se poate obiecta că el cunoştea totuşi Sfintele Scripturi, cum dovedeşte mesajul său pentru împăratul fiilor lui Amon (Judecători 11:15 şi urm.), şi că astfel, pentru a face ceea ce a făcut, s-a putut baza pe ceea ce făcuse Avraam înaintea lui. Dar aceasta înseamnă să uităm că Avraam l-a oferit pe Isaac „prin credinţă” şi la un ordin expres al lui Dumnezeu (comparaţi Evrei 11:17 ). În revanşă Iefta şi-a jertfit fiica în mod voluntar şi prin lipsă de credinţă. În cazul jertfirii lui Isaac, Dumnezeu Însuşi opreşte braţul lui Avraam pentru a împiedica ce era mai rău. Dar la jertfirea fiicei lui Iefta, nu se vede nimic asemănător. Promisiunea a fost rostită fără Dumnezeu, în mod precipitat, cu uşurinţă şi fără a fi cântărită; şi a fost şi îndeplinită fără Dumnezeu. Dumnezeu a lăsat să aibă loc ceea ce era complet contrar naturii Lui.

Singurul punct luminos în această scenă întunecată vine de la credinţa, ascultarea şi devotamentul fiicei faţă de voia tatălui ei. Ea era gata să moară, dacă Domnul dădea tatălui ei răzbunare asupra duşmanilor săi. Ea a fost astfel considerată demnă de a reprezenta trăsăturile frumoase ale caracterului Celui care a împlinit desăvârşit voia Tatălui Său şi care, din cauza noastră, S-a făcut „ascultător până la moarte, şi chiar moarte de cruce” (Filipeni 2:8 ).

sursa: https://comori.org/