Manoah şi familia sa. Harm Wilts

Categorie: Personaje biblice
 

Familia cu care dorim să ne ocupăm în continuare, este o familie mică: tata, mama şi un fiu. În Judecători 13 ni se spune că la început căsnicia a fost fără copii, pentru că soţia era sterilă. Numele ei nu este numit. Despre problema lipsei copiilor am scris deja într-un alt capitol, de aceea pot trece acum peste acest subiect. Fără îndoială, aceşti doi soţi au adus durerea lor în rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

Domnul Însuşi i s-a arătat acestei femei, şi anume „îngerul Domnului“, cum este El numit deseori înainte de „descoperirea Sa în trup“. Din cuvintele Sale se observă clar că ştia foarte bine care era situaţia femeii. El i-a promis că va primi un fiu şi că acesta va fi un nazireu al lui Dumnezeu. În Numeri 6 se găseşte întreaga lege a nazireului. Aici sunt numite câteva puncte: părul nu va fi tăiat, nu va bea nici vin, nici altă băutură tare, nu va mânca nimic necurat.

Când soţia i-a povestit soţului ei toate aceste cuvinte, Manoah a cerut ca bărbatul acela să mai vină o dată la ei. Dar nu pentru că nu putea crede; rugăciunea sa arată tocmai contrariul: „Te rog, Doamne, să mai vină la noi Omul lui Dumnezeu, pe care L-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem cu copilul care se va naşte“ (Judecători 13:8 ).

Am scris deja despre necesitatea unei pregătiri în rugăciune cu privire la paternitate. Din nefericire, acest lucru este deseori neglijat. Cum ar putea fi îndeplinită lucrarea de educaţie a copiilor fără înţelepciunea de sus? Rugăciunea a fost ascultată. Manoah a avut ocazia să pună întrebări. Remarcabil este faptul că îngerul a spus abia după aceea ce trebuia să facă şi să nu facă viitoarea mamă.

Sunt tot mai mult convins că secretul educaţiei copiilor este în primul rând o problemă a autoeducaţiei. Trebuie să ne pregătim deja înainte pentru aceasta. Stăpânirea de sine şi dispunerea de a se jertfi stau în firea femeii şi mai puţin în cea a bărbatului. La început, chiar înainte de naştere, centrul de greutate se află la mamă. Ea poartă copilul şi îl aduce pe lume. Ea îl hrăneşte şi îl îngrijeşte. Primele influenţe asupra copilaşului, atât corporale, cât şi spirituale sunt exercitate de mamă. De aceea, soţia trebuie să se pregătească pentru maternitatea care urmează. Deseori, viitoarele mame primesc tot felul de sfaturi, probabil bine intenţionate. Şi soţia mea a primit astfel de sfaturi. Dar cele mai multe pot fi numite flecăreală. Din ceea ce i-a spus soţiei lui Manoah îngerul putem învăţa multe. Nu mă refer la faptul că totul trebuie aplicat ad-literam. Dar folosirea abuzivă a alcoolului, fumatul, drogurile, medicamentele, tranchilizantele sunt dăunătoare bebeluşului nenăscut, dar şi mai târziu. Viitoarea mamă trebuie să înveţe să renunţe la astfel de lucruri şi probabil şi la altele. Această autodisciplinare este necesară şi pentru soţ, dacă doreşte să-şi educe cu succes copiii.

Un exemplu în acest sens: am avut odată o vecină care căzuse în mrejele nicotinei. Deja dimineaţa când făcea curăţenie, fuma ţigară după ţigară. Medicul a sfătuit-o să renunţe la această obişnuinţă din cauză că era gravidă. Dar nu a putut să se stăpânească. Urmările grave s-au arătat după naştere la copil. Atunci autoreproşurile au venit prea târziu!

Pentru părinţii credincioşi rugăciunea pentru înţelepciune în educarea copiilor lor este indispensabilă. O tânără pereche, pe care o cunoşteam bine, avea o fetiţă foarte drăguţă de trei ani. Într-o seară, sosi ora ca ea să meargă la culcare. La îndemnul de a da un sărut ca de obicei şi să spună „Noaptă bună!“, urmă un clar „Nu“. Oricât de mult a insistat tatăl, ea a rămas la „Nu“. O palmă uşoară nu a adus nicio schimbare. Nici ameninţarea „te voi pune la colţ“ nu a adus niciun succes. Din mica gură răsuna mereu, tot mai îndărătnic, cuvântul „Nu“. Atunci tatăl a dus-o în altă cameră şi a închis uşa. Abătuţi, părinţii au rămas un timp unul lângă altul.

Părinţii cu mai mulţi copii cunosc această perioadă grea a copiilor mici, când totul este negat, şi învaţă încetul cu încetul cum se reacţionează la ea. Pentru aceşti părinţi a fost o experienţă nouă şi dureroasă. Mama a început să plângă. Ea era de părere că soţul trebuia să înceteze şi să cedeze. Dar el nu se putea consola că voinţa micuţei era mai puternică decât a sa. Aproape s-ar fi ajuns chiar la un schimb de cuvinte. Dar apoi au îngenuncheat şi au cerut Domnului înţelepciune. Tatăl a deschis uşa şi a spus prietenos: „Vino aici, Anne!“ Micuţa veni veselă în cameră şi spuse: „Noapte bună, tata! Noapte bună, mama!“ Le dădu un sărut şi plecă la culcare mulţumită. A fost o ascultare a rugăciunii? Poate cineva care nu crede, are o altă explicaţie. Şi eu am o explicaţie psihologică. Cred că tonul schimbat din vocea aspră a tatălui a distrus împotrivirea fetiţei. Totuşi nu ezit să vorbesc aici despre ascultarea unei rugăciuni.

Pe un tablou am citit cuvintele: Rugăciunea schimbă totul. Acesta nu este un cuvânt din Biblie, totuşi este adevărat. Această schimbare are loc mai întâi în inima celui care se roagă, aşa cum a fost şi aici cazul. De ar fi toţi părinţii conştienţi de importanţa rugăciunii pentru copiii lor şi câteodată şi împreună cu ei! Eu cred că aceasta i-ar învăţa să aplice în mod corect autoritatea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Dar cum stau lucrurile după ce copiii au crescut, au devenit independenţi şi au plecat de acasă? Rugăciunea rămâne şi adesea va deveni mai intensă. Iar când apare conflictul între generaţii şi părerile se izbesc unele de altele? Tocmai atunci, cu mai multă seriozitate!

Am spus deja că secretul educaţiei este în primul rând o problemă a autoeducaţiei. Acesta este modul în care putem fi un model bun pentru copiii noştri. „Exemplul este cea mai bună învăţătură.“

Poate cunoaşteţi şi dumneavoastră povestea despre fiul avertizat de tatăl lui din cauza comportamentului său. „Când eram de vârsta ta făceam alte lucruri.“ Apoi a înşirat tot felul de calităţi. „Poţi să le spui şi tu aşa ceva mai târziu copiilor tăi?“ Răspunsul a fost: „Cred că da, dar nu ştiu dacă voi reuşi să o fac cu aceeaşi mină nevinovată cu care ai făcut-o tu!“ Acesta a fost un răspuns brutal, stângaci; nu mulţi copii vor spune aşa ceva. Dar totuşi, ochiul copiilor vede multe şi urechea receptează multe. Dacă facem doar avertizări, dar de care nu ţinem noi înşine seama, nu trebuie să ne aşteptăm la vreun rezultat deosebit.

Pavel le scria filipenilor: „Ce aţi şi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut în mine, pe acestea faceţi-le“ (Filipeni 4 .9). Matthew Henry făcea următoarea observaţie la acest verset: „Ceea ce spunem altora are o mai mare putere dacă putem face referire la ceea ce au văzut ei la noi.“ O lecţie importantă pentru educatori!

Mai este ceva interesant de observat cu privire la raportul soţ-soţie al acestei perechi. Când şi-au arătat mulţumirea prin aducerea unei jertfe, au văzut o minune: Îngerul Domnului s-a înălţat de pe altar în flacără. Manoah s-a temut că va muri, dar soţia sa a spus: „Dacă Domnul ar fi vrut să ne omoare, n-ar fi luat din mâinile noastre o ardere-de-tot şi un dar de mâncare“ (Judecători 13:23 ). Aici soţia arată o gândire mai spirituală şi o credinţă mai puternică decât soţul ei. De cele mai multe ori, din punct de vedere fizic, bărbatul este mai puternic decât femeia. Dar în privinţa spirituală, nu este întotdeauna aşa, uneori este chiar invers.

La discursul cununiei noastre, vorbitorul a folosit un tablou din natură pentru a ilustra raportul ideal de căsnicie. El a comparat soţul cu un stejar şi soţia cu o iederă, care se prinde de copac. Această imagine mi-a vorbit mult. Un astfel de stejar robust, neclintit doream să fiu eu! Dar fata drăguţă de lângă mine, care a devenit de câteva ore soţia mea? Nu ar fi minunat dacă ea ar trăi mereu lângă mine şi îşi va găsi în mine tăria şi puterea de care are nevoie? Din acel discurs am învăţat mult şi l-am apreciat foarte mult pe acel vorbitor plecat acum la Domnul. Dar curând am observat că această imagine era inadecvată. Nu ni se potrivea. Am ajuns la descoperirea dureroasă că nu eram un astfel de stejar robust, care aş fi dorit să fiu. Nu am fost în toate situaţiile vieţii de căsnicie cel puternic. Iar soţia mea nu a fost iedera dependentă. Ea a arătat că are două picioare, pe care poate să stea.

Sunt mulţumitor că această ilustraţie, pe care am auzit-o mai târziu deseori, nu redă adevărata relaţie. Ce folos are un stejar de la o iederă? Oricât de decorativă este, ea nu-i oferă stejarului sprijin pentru a face faţă furtunilor de toamnă! Oricât de frumoasă este, până la urmă este numai un parazit.

De altfel, o astfel de relaţie nu a fost intenţia lui Dumnezeu când i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, soţia sa. Aceasta nu este intenţia Sa când aduce pe un bărbat şi pe o femeie să-şi petreacă împreună viaţa. Căsnicia este mult mai frumoasă şi de o importanţă mult mai mare, decât în acest tablou. În Biblie găsim destule exemple în care câteodată bărbatul, câteodată femeia era mai puternică din punct de vedere spiritual. Care pereche nu a trecut prin situaţii în care o dată soţul, altă dată soţia a avut o gândire mai bună? Şi în timpul încercărilor grele, o dată unul, o dată celălalt arată putere de rezistenţă mai mare. Un autor spunea: „Unul să fie sprijin pentru celălalt pe calea înspre casa Tatălui.“ Acest ideal ar trebui, consider eu, să fie înaintea tuturor perechilor şi să încerce în puterea lui Dumnezeu să-l realizeze.

Nu ştim dacă aceşti doi au mai avut alţi copii mai târziu. Dar acest fiu le-a făcut părinţilor mai târziu destule probleme. Lui Samson îi dedic un capitol separat.

sursa: https://comori.org/