Iosif din revista „Cercetați Scripturile”

Categorie: Personaje biblice
 

La vârsta de 30 de ani, fiind format, a fost chemat de faraon. „L-a pus domn peste casa lui şi cârmuitor peste toate avuţiile lui: ca să lege după plac pe căpeteniile lui şi să-i înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea“ (Psalmul 105:21,22 ). Poate ne întrebăm: „De unde avea această înţelepciune? Ce şcoli a frecventat?“ Răspunsul este simplu: facultatea lui Dumnezeu. Noi toţi suntem în şcoala lui Dumnezeu, dar la facultate nu ajunge fiecare. Facultatea este în mod obişnuit pentru cei care de timpuriu se dovedesc destoinici într-un mod deosebit. Aşa au stat lucrurile cu Iosif.

Şi-a pierdut mama fiind copil. Acest lucru a contribuit, probabil, la faptul că a privit viaţa din latura ei cea mai serioasă. „La vârsta de şaptesprezece ani“ păştea oile tatălui său împreună cu fraţii lui. Copil fiind, era „cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, soţiile tatălui său“ (Geneza 37:2 ). Se pare că aceştia nu răspândeau o influenţă bună, căci „Iosif transmitea tatălui său vorbele lor cele rele“.

„Temerea de Domnul este urârea răului“ (Proverbe 8:13 ). Acest tânăr a început devreme să fie „despărţit de fraţii săi“ („încoronat între fraţii săi“). Ispita era să facă şi el răul, dar el s-a întors cu spatele. Poziţia fraţilor săi i-a provocat necazuri. Dar tatăl său l-a iubit şi l-a cinstit făcându-i acea haină lungă. Toate acestea i-au adus ura fraţilor.

Nu este aceasta vârsta, când cunoaştem pentru prima dată felul lumii? În viaţa profesională, lucrurile stau altfel decât în casa părintească. Ne fac necazuri colegi de muncă răi? „Să râd cu ei? Să fac ce fac ei? Doar sunt tânăr!“ Dar tocmai începutul este aşa de important şi de decisiv. O dată ce ai intrat în şuvoi, îţi va fi greu să ieşi. Recunoaşte imediat cine eşti, apoi rămâi credincios mărturiei tale prin comportamentul tău! Închide-ţi urechile, când auzi lucruri rele; întoarce-te, când eşti condus să faci păcatul; evită răul oriunde se apropie de tine! Cu siguranţă, făcând aceste lucruri, nu vei avea prieteni, pentru că lumea iubeşte ce este al ei. Dar gândeşte-te „că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu“ (Iacov 4:4 )! De aceea fii atent şi la alegerea prietenilor tăi! Numai aşa, inima ta va rămâne fericită, iar Domnul va fi cu tine.

Dar în privinţa lui Iosif, lucrurile s-au agravat. Fraţii lui au vrut să-l omoare, l-au aruncat într-o groapă, apoi „au tras şi au scos pe Iosif din groapă şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de arginţi. Şi ei l-au dus pe Iosif în Egipt“ (Geneza 37:28 ). Aceasta a fost, desigur, prima mare probă din viaţa lui. A trebuit să simtă ura fraţilor săi, care mai târziu şi-au zis unul altuia: „Cu adevărat suntem vinovaţi pentru fratele nostru, pentru că am văzut strâmtorarea sufletului său, când se ruga de noi şi nu l-am ascultat“ (Geneza 42:21 ).

Probele nu lipsesc nici din viaţa noastră, mai ales atunci când dorim să fim fideli. Lumea îşi arată, când prinde ocazia, adevărata ei faţă. Ea îl urăşte pe Domnul Isus şi ne urăşte şi pe noi. Satana foloseşte astfel de ocazii pentru a ne nelinişti. „Te iubeşte Dumnezeu? Doar ai vrut să fie bine, iar Dumnezeu te-a dezamăgit în felul acesta!“ O, drag prieten, acum trebuie să fii atent! Poate până în acest moment toate au decurs bine, dar acum lucrurile se schimbă. Pe calea credinţei trebuie să învăţăm un lucru: căile Lui nu sunt căile noastre. Acest lucru apare la unul mai devreme, la altul mai târziu. Dumnezeu nu ne trimite acestea pentru a ne descuraja, ci pentru a ne încerca credinţa şi încrederea. La vârsta de 39 de ani, Iosif a judecat aceste lucruri cu totul altfel: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze o rămăşiţă pe pământ şi să vă păstreze viaţa printr-o mare salvare. Şi acum, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu“ (Geneza 45:7,8 ).

În Egipt a început o nouă etapă din viaţă pentru Iosif. Era despărţit de casa părintească şi pus pe picioarele lui proprii. Dar „Domnul era cu Iosif“ (capitolul 39:2), iar comportamentul său ca sclav al dregătorului Potifar a dat mărturie despre aceasta. Tocmai de aceea a găsit trecere înaintea stăpânului său şi a fost pus de acesta peste toată casa lui. Dumnezeu a binecuvântat fidelitatea lui în slujire şi a fost cu el şi când a venit marea ispită prin soţia lui Potifar – una din multele ispite, de care au parte multe inimi omeneşti de toate vârstele şi din toate ţările. A fost un ceas greu pentru tânărul de aproximativ 27 de ani, când s-a năpustit această ispită asupra lui, care era sclav într-o ţară stricată, departe de patrie şi de influenţa bună a casei părinteşti şi suferea sub presiunea nedreptăţii. Dar Iosif a respins păcatul în numele şi puterea lui Dumnezeu: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39:9 ). Pentru el nu era numai un păcat mare faţă de Potifar, ci un păcat împotriva lui Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu este cu el şi că ochiul Lui priveşte spre el. Cum putea el să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu? Umblarea cu Dumnezeu l-a făcut un tânăr al puterii, iar conştienţa prezenţei lui Dumnezeu a fost secretul biruinţei sale. Duşmanul l-a atacat cu arme puternice, dar în zadar – Iosif a fost stăpân asupra lui în integritate dumnezeiască.

Cei mai mulţi părăsesc de tineri casa părintească şi nu se mai află sub ochii plini de grijă ai părinţilor. Nu este frumos ca acum să dovedească ceea ce au auzit şi au învăţat în casa părintească? Nu te încrede în tine, duşmanul e prezent! El ademeneşte şi îţi pune curse. De aceea nu trebuie să fii neglijent! Şi Lot s-a despărţit de Avraam şi apoi a ajuns atât de departe, încât şi-a chinuit sufletul său drept. Vrei să faci şi tu aşa? Vrei să priveşti în urmă la o perioadă pierdută sau pătată din timpul tinereţii? Du-te cu Dumnezeu şi gândeşte-te că ochiul lui Dumnezeu te vede întotdeauna!

Pentru Iosif a venit acum timpul, despre care spune psalmistul: „I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare“ (Psalmul 105:18 ). Nu o faptă rea, ci fidelitatea l-a dus la închisoare. Era vorba de propria-i cinste. Nicăieri nu suntem mai sensibili ca în acest punct. Nu ştia Dumnezeu de nevinovăţia lui? El a învăţat să suporte şi aceasta cu Dumnezeu. El a trebuit să înveţe să nu se încreadă în om, ci să aştepte ceasul lui Dumnezeu. Paharnicul l-a uitat. Dumnezeu avea măsura suferinţelor în mâna lui, iar Iosif trebuia să aştepte: „până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat“ (Psalmul 105:19 ).

Dumnezeu nu încearcă peste puteri. Poate câteodată în inima lui Iosif s-a ridicat întrebarea: „A uitat Dumnezeu să fie îndurător?“ El nu l-a uitat, căci: „Şi Domnul era cu Iosif şi Şi-a revărsat îndurarea peste el şi i-a dăruit favoare în ochii căpeteniei închisorii“ (Geneza 39:21 ). A fost o şcoală aspră, dar nu prea grea pentru credinţa lui Iosif. Niciodată nu luminează mai tare credinţa, ale cărei izvoare sunt în Dumnezeu, ca atunci când în jurul nostru este un mare întuneric. Atunci se arată şi roada preţioasă a temerii de Dumnezeu. „Domnul Se destăinuie celor care se tem de El“ (Psalmul 25:14 ). Iosif a devenit confidentul gândurilor ascunse ale lui Dumnezeu. El deschide mintea pentru gândurile Sale tuturor celor care umblă cu El şi trăiesc în sfinţenie prezenţa Sa. Astfel l-a făcut capabil şi pe Iosif să explice visurile celor doi întemniţaţi şi ale împăratului faraon.

Rezultatul întemniţării de mai mulţi ani a fost: „Cuvântul Domnului l-a încercat“ (Psalmul 105:19 ). Apoi a fost matur pentru o sarcină mare şi a fost înălţat.

Nu se merită oare să umblăm anii tinereţii în temere de Dumnezeu şi să folosim Cuvântul Său ca lumină pentru cale? Rezultatul este binecuvântat: „El este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui şi a cărui frunză nu se veştejeşte; şi tot ce face prosperă“ (Psalmul 1:3 ).

sursa: https://comori.org/