"Iosif din Arimateea"

Categorie:  Personaje biblice
 

Cei patru evanghelişti relatează aproape la fel despre acţiunea lui Iosif din Arimateea. Iosif s-a dus la Pilat şi a cerut trupul Domnului Isus. Apoi a coborât trupul de pe cruce, l-a înfăşurat în pânză fină de in şi l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese nimeni. Acţiunea este peste tot aceeaşi; diferită este însă descrierea personalităţii celui care acţionează, aceasta fiind întotdeauna în concordanţă cu caracterul şi scopul fiecărei evanghelii.

Matei, care Îl prezintă poporului Israel pe Mesia, pe Împăratul promis, pe Fiul lui Avraam şi Fiul lui David şi care aminteşte mereu poporului de împlinirea promisiunilor date, istoriseşte: „Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă“ (Matei 27:57-60 ). Prorocul Isaia a prorocit cu privire la Domnul: „Şi groapa Lui a fost rânduită cu cei răi, dar El a fost cu cel bogat în moartea Lui“ (Isaia 53:9 ). Pentru împlinirea exactă a acestor cuvinte, un israelit bogat trebuia să pregătească ultimul loc de odihnă pentru trupul Fiului lui David în mormântul său nou, săpat în stâncă. Aşa era potrivit pentru Mesia, şi aşa trebuia să-L prezinte Matei.

Marcu, care a primit însărcinarea să-L descrie pe Domnul ca Slujitor şi să prezinte slujba Sa de profet, relatează: „Când se făcuse deja seară... venind Iosif din Arimateea, un consilier onorabil, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, a îndrăznit şi a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Isus“ (Marcu 15:42-43 ). Pilat i-a dăruit lui Iosif trupul. Pentru onorarea unui Slujitor fidel, care S-a smerit pe Sine Însuşi şi care a fost ascultător până la moarte de cruce, al cărui trup a putut fi dăruit, a trebuit să intervină un consilier onorabil, cu vază, în acelaşi timp un om credincios, care a crezut mărturia Domnului Isus şi aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa era potrivit pentru Slujitor şi Profet, aşa trebuia să relateze Marcu.

Luca, a cărui Evanghelie îl descrie pe Hristos ca Fiul Omului, care a descoperit pe pământ în adâncă smerenie bogăţiile harului lui Dumnezeu, scrie: „Şi, iată, un om cu numele Iosif, care era consilier, un om bun şi drept (acesta nu fusese de acord cu hotărârea şi cu fapta lor), din Arimateea, o cetate a iudeilor...“ (Luca 23:50-53 ). Un om bun şi drept, care a stat departe de acţiunile poporului său, a trebuit să-i acorde, cum se spune, ultimul onor, Fiului Omului dispreţuit. Aşa a fost potrivit pentru Fiul Omului, care nu a avut aici un loc unde să-Şi pună capul. Un om cu vază, bun şi drept a pregătit un mormânt într-o stâncă pentru trupul Slujitorului şi Omului după încheierea căii şi a slujbei dragostei.

Ioan vorbeşte despre Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic, Creatorul şi Susţinătorul universului, Dumnezeu descoperit ca lumină şi dragoste. Cum prezintă el această întâmplare? „După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus“ (Ioan 19:38 ). Israelitul bogat, consilierul onorabil, omul bun şi drept - toţi dispar acum şi rămâne numai un ucenic temător al Domnului Isus, care a rămas mult timp în ascuns, dar care a prins curaj şi mânat de dragoste l-a rugat pe Pilat să-i acorde onoarea de a înmormânta trupul Mântuitorului său, Fiul lui Dumnezeu. Dacă în primele trei locuri, bogăţia sa, poziţia sa înaltă şi bunul său renume au fost favorabile pentru a-i acorda înmormântării Domnului un anumit caracter onorabil, aici, când este vorba despre Fiul lui Dumnezeu, Iosif este cel onorat. Lui i s-a acordat privilegiul nespus de mare ca împreună cu Nicodim, un alt ucenic temător al Domnului Isus, să pregătească trupul lui Isus „cum este obiceiul la iudei, pentru înmormântare“ şi apoi să-l pună într-un mormânt nou, în care nimeni nu fusese pus vreodată. Aici nu se spune că mormântul ar fi aparţinut lui Iosif.

Harul a fost acela care i-a ales pe aceşti doi bărbaţi temători, dar sinceri să realizeze o lucrare binecuvântată. Tot harul a fost acela care le-a dăruit o distincţie mare faţă de toţi ceilalţi ucenici. Fiul lui Dumnezeu nu avea nevoie de nici o onoare din partea oamenilor. Mai degrabă, El a fost Acela care a acordat onoare celor care s-au preocupat cu trupul Său. Harul a ales şi a învrednicit în acest sens nu pe Ioan sau pe Iacov, ci pe Iosif şi pe Nicodim, acelaşi har care l-a ales pe un israelit infidel, pe vameşul Matei, să scrie Evanghelia despre Hristos, Fiul lui David, şi care l-a chemat pe infidelul slujitor Marcu (a se compara Fapte 15:37-39 ) să schiţeze tabloul Slujitorului fidel. Prin aceste instrumente şi prin altele, harul ne-a dat spre folosul nostru Sfintele Scripturi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună“ (2. Timotei 3:16,17 ).

sursa: https://comori.org/