"Fiicele lui Ţelofhad"

Categorie:  Personaje biblice
 

1. Cele cinci surori se înţelegeau bine (Numeri 27:1-2 )

Cele cinci fiice ale lui Ţelofhad, Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa, sunt amintite de cinci ori în istoria biblică (Numeri 26:33 ; 27:1-11 ; 36:3-12 ; Iosua 17:3-7 , 1. Cronici 7:15 ). Totdeauna sunt numite toate cinci. Nu citim nicăieri că se certau cine are locul de frunte între ele. Nici cea mai mare, nici cea mai mică fiică nu solicitau anumite drepturi speciale pentru ele.

Cum ne comportăm noi în familie? Ce frumos este când toţi suntem interesaţi de pacea şi buna înţelegere între noi! Acest lucru este valabil nu numai în familie, ci şi acolo unde ne strângem laolaltă ca fraţi. Să ne îndemnăm să urmărim pacea (Evrei 12:14 ) şi să ne gândim cu ce putem contribui fiecare la aceasta. Găsim indicaţii interesante în acest sens în Filipeni 4:2,8 , 1. Corinteni 7:9-13 sau Romani 14:21 .

Dacă punem la inimă aceste lucruri, câte probleme ar putea fi evitate în familie şi între fraţi! Nu s-au certat şi chiar despărţit unii din cauza unor probleme de moştenire?

2. Ele cunoşteau promisiunile lui Dumnezeu (Numeri 27:4 )

Dumnezeu a spus prin Moise poporului Său că îl va duce într-o ţară în care „curge lapte şi miere“. Aceste tinere femei s-au interesat de această ţară. Nu le era indiferent încotro călătoreau şi ce vor găsi acolo. Ele se bucurau deja acum de acea ţară. Dar exista o problemă. Ele erau „numai“ fete, respectiv femei. Tatăl lor nu avea fii. Numai familiile cu fii aveau promisiunea că vor poseda o moştenire în ţara Canaan. Acest lucru reiese din împărţirea ţării (Numeri 26:52-56 ).

Dar şi familia lor trebuia să primească o parte în acea ţară minunată! Astfel, ele au prins curaj şi au adus problema lor în faţa lui Moise. Pentru aceasta a fost nevoie de mult curaj al credinţei. Moise era marele om al lui Dumnezeu. Aveau ele dreptul să vină cu problema lor la acest mare bărbat? Moise alesese şi alţi bărbaţi destoinici (Exod 18 ) pentru a decide în problemele poporului Israel în pustie.

Dar pentru aceste tinere problema era atât de importantă, încât nu s-au temut să meargă direct la Moise. Sunt convins că înainte de a se prezenta înaintea lui Moise, ele au vorbit cu Dumnezeu şi El le-a dat curajul necesar.

Ele s-au prezentat şi cu respectul cuvenit. Erau conştiente de faptul că Dumnezeu nu poate trece cu vederea păcatul şi au recunoscut faptul că situaţia lor unică era rezultatul păcatului tatălui lor. Deşi nu a fost „în ceata celor care s-au strâns împotriva Domnului, în ceata lui Core“, totuşi „a murit în pustie“ în păcatul său; aceasta era cauza pentru care nu a avut fii (versetul 3). Cele cinci fiice ale sale doreau ca numele tatălui lor să dăinuiască în continuare; ca fiice ale lui Israel puneau mare valoare pe genealogia lor şi ca urmare pe moştenirea lor.

Nu ştim ce vârstă aveau şi cu ce probleme se confruntaseră în călătoria prin pustie. Dar din ceea ce cunoşteau din lege, fetele au tras o concluzie corectă. Noi avem Cuvântul lui Dumnezeu în mâini. Acolo găsim toate promisiunile Sale. „Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu“ (1. Corinteni 2:12 ). Ne-am gândit vreodată ce înseamnă aceste cuvinte? Dumnezeu nu ne poate dărui bucurie cu privire la promisiunile Sale, dacă trăim în neascultare.

În general, există părerea că studiul Bibliei este o problemă a bărbaţilor, a fraţilor. Oricum, femeilor nu le este permis să vorbească în strângerile laolaltă ale credincioşilor ca adunare. Dacă au întrebări, trebuie să întrebe acasă pe soţii lor (1. Corinteni 34:35 ). Astfel, sunt unii de părere, studiul Bibliei nu ar fi chiar atât de important pentru femei. Dar fiicele lui Ţelofhad au fost de altă părere. Femeile trebuie să fie preocupate cu lucrurile lui Dumnezeu în locul potrivit şi în modul corect! Dumnezeu apreciază acest lucru. Tocmai de aceea ne-a dat exemple: Priscila, amintită de şase ori în Noul Testament, a putut fi folosită de Dumnezeu, pentru ca împreună cu soţul ei să-i prezinte mai bine lui Apolo, acel predicator binecuvântat, calea lui Dumnezeu. În versetul 26 din Fapte 18 , Priscila este amintită chiar înaintea soţului ei.

Răspunsul lui Dumnezeu la problema tinerelor a fost: „Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept; să le dai negreşit o stăpânire de moşternire între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor“  (Numeri 27:7 ). Acolo unde există râvnă pentru însuşirea binecuvântărilor şi promisiunilor divine, se primeşte cu siguranţă un răspuns. Domnul le dă chiar mai mult decât cer ele. El trece asupra lor moştenirea tatălui lor şi adaugă legii Sale o clauză, al cărei motiv sunt chiar aceste femei. „Şi să vorbeşti fiilor lui Israel, zicând: Dacă va muri cineva şi nu va avea fiu, atunci să treceţi moştenirea lui la fiica lui. Şi, dacă nu va avea fiică, să daţi moştenirea lui fraţilor lui. Şi, dacă nu va avea fraţi, să daţi moştenirea lui fraţilor tatălui său. Şi, dacă tatăl său nu va avea fraţi, să daţi moştenirea lui rudei lui celei mai apropiate din familia lui, şi el s-o stăpânească“ (versetele 8-11). În afara hotărârilor stabilite prin lege, Dumnezeu dă o descoperire specială pentru a răspunde la dorinţa exprimată de câteva fiice ale lui Israel.

3. Comportamentul lor a avut efect (Numeri 36:1-4 )

„Şi capii părinţilor familiilor fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile fiilor lui Iosif, s-au apropiat şi au vorbit înaintea lui Moise şi înaintea căpeteniilor, capilor părinţilor fiilor lui Israel“ (Numeri 36:1 ). Bărbaţii mai în vârstă, cu mai multă experienţă au fost încurajaţi de comportamentul celor cinci femei, de interesul lor pentru moştenirea lui Dumnezeu. Ei s-au gândit: dacă fetele se căsătoresc cu un bărbat din altă seminţie, pierdem moştenirea. Ei n-au vrut să rămână în urma lor şi astfel s-au dus cu problema lor la Moise. Acesta L-a întrebat pe Dumnezeu; Moise a putut da poporului răspunsul lui Dumnezeu: „Drept vorbeşte seminţia fiilor lui Iosif.“ Dumnezeu dă o nouă descoperire, pentru a reglementa căsătoriile în legătură cu moştenirea, pentru că Manase dorea mult ca nici cea mai mică parte din moştenire să nu fie luată de altcineva. Dumnezeu a dat porunca: fiecare fiică, care posedă o moştenire, trebuie să se căsătorească cu un bărbat din respectiva seminţie, pentru ca fiecare seminţie din Israel să posede moştenirea părinţilor lor. Această poruncă era valabilă pentru întreg poporul. Nu este aceasta o îmbărbătare pentru toate fetele şi femeile credincioase? Sunt convins că Dumnezeu va binecuvânta un astfel de comportament. Din păcate, ne orientăm adesea spre oameni care nu au nimic a face cu binecuvântările şi promisiunile lui Dumnezeu. Trebuie să rămânem în graniţele familiei lui Dumnezeu şi în domeniul credinţei, altfel va apărea repede neorânduială în Adunare. Moştenirea trebuie să rămână neîmpărţită şi să nu ajungă în alte mâini. Orice legătură cu cei de afară este o pierdere pentru întreg.

4. Ele erau caracterizate de ascultare şi de energie a credinţei (Numeri 36:10-11 ; Iosua 17:3-4 )

Decizia mai sus numită a fost luată în al patruzecilea an după ieşirea din Egipt. Din Iosua 14 putem deduce că au trecut aproximativ 7 ani, până când Iosua a împărţit poporului ţara Canaan. În acel moment, fiicele lui Ţelofhad au păşit înaintea lui Iosua şi a lui Eleazar pentru a le aminti de promisiunea lui Dumnezeu. Ele au primit o moştenire printre fiii lui Manase (Iosua 17:3-5 ). Să nu uităm că ele au primit moştenirea numai datorită ascultării lor. Ele au respectat porunca lui Dumnezeu şi s-au căsătorit cu bărbaţi din propria seminţie (Numeri 36:10-11 ). Credinţa şi încrederea lor în „porunca Domnului“ au avut ca rezultat că atât dincoace, cât şi dincolo de Iordan a fost stabilită aceeaşi regulă pentru urmaşe. „Fiicele lui Manase au avut o moştenire între fiii lui“ (versetul 6).

Istoria acestor fete prezintă un interes deosebit pentru noi. Să privim privilegiile moştenirii noastre cereşti ca pe un lucru de mare preţ! Să nu ne lăsăm opriţi de anumite gânduri fireşti, care ne împiedică să luăm în posesie binecuvântările noastre.

Voi, surorilor în Hristos, să nu gândiţi că savurarea binecuvântărilor cereşti este pentru voi mai mică datorită poziţiei de supunere, şi nu vă mulţumiţi până nu aţi obţinut aceeaşi moştenire ca fraţii voştri! Desigur, nu sunteţi chemate la aceeaşi luptă, la rolul de bărbaţi care se luptă în bătălie, dar sunteţi chemate la aceeaşi moştenire ca ei. Aveţi aceeaşi parte, aceleaşi binecuvântări cereşti!

În 2. Petru 1 citim că am primit în dar cele mai mari şi preţioase promisiuni; dar suntem îndemnaţi să depunem toată hărnicia şi energia. Astfel, şi aceste întâmplări, care au fost scrise spre învăţătura noastră, vor contribui ca, prin răbdarea şi prin încurajarea Scripturii, să avem speranţă (Romani 15:4 ).

sursa: https://comori.org/