text Personaje biblice

"Estera: Afară din zona de confort"

Categorie: Personaje biblice

 

O lecție despre o fetiță orfană care a ajuns împărăteasă în momentul în care a pășit în credința.

5 minute · Ann Steiner

Estera: Afară din zona de confort

Este ceva ce știi că trebuie să faci, dar aceasta înseamnă să îți abandonezi zona de confort și să pășești în credință. Știi că aceasta este călăuzirea lui Dumnezeu, dar este greu. Nu știi care va fi rezultatul. Chiar nu știi care va fi poziția ta la sfârșit.

O întreagă carte din Vechiul Testament este dedicată istoriei lui Estera, o fată într-o țară străină – Persia. Fiind orfană, ea a fost crescută de verișorul ei Mardoheu. Ea era frumoasă și drăguță și trebuie să fi fost și foarte tânără. Când a fost trimis decretul regal ca să se găsească o nouă regină, și toate fetele tinere și frumoase din împărăție trebuiau să se arate la palat, Estera și-a părăsit casa copilăriei și s-a mutat la palat. Dintre toate femeile frumoase de acolo, împăratul Ahașveroș a pus coroana regală pe capul ei și a făcut-o împărăteasă. Este interesant să ne gândim cum s-a simțit Estera prin toate acestea. Nu este nicio îndoială că, fiind o fată tânără evreică, acum ea se simțea complet în afara zonei de confort. Ea n-avea de unde să știe cum vor decurge lucrurile. Dar Dumnezeu, ca întotdeauna, era în spatele scenei. El avea o misiune pentru Estera; ceva ce ea nu ar fi putut îndeplini dacă nu și-ar fi părăsit viața veche din urmă.

Sincronizarea perfectă a lui Dumnezeu

Între timp, Mardoheu, datorită fricii lui de Dumnezeu, a devenit neplăcut în fața unui om care avea multă putere în împărăția lui Ahașveroș. Asta este o altă poveste în sine. Rezultatul era acesta că acest bărbat, Haman, a devenit atât de mânios încât l-a convins pe împărat că toți evreii din împărăție trebuie distruși. Împăratul nu era conștient de faptul că propria lui regină era dintre acești oameni și a fost de acord cu acest plan malefic. Cum va supraviețui poporul lui Dumnezeu prin aceasta?

Dumnezeu a pus în mișcare un lanț de evenimente, iar Estera și Mardoheu erau în poziția în care Dumnezeu să îi poată folosi ca să salveze poporul Său de la distrugere.

Când citești istoria, vezi cât de perfect a fost sincronizat totul. Dumnezeu a pus în mișcare un lanț de evenimente, iar Estera și Mardoheu erau în poziția în care Dumnezeu să îi poată folosi ca să salveze poporul Său de la distrugere.

Nici tu nu poți vedea imaginea de ansamblu în viața ta, dar te poți încrede în controlul desăvârșit al lui Dumnezeu? Isus spune despre El că nicio vrabie nu cade la pământ fără ca El să știe despre aceasta. (Matei 10:29). Este imposibil atunci să nu crezi că tot ce ni se întâmplă nouă nu este urmărit cu atenție și măsurat și echilibrat ca să fie exact ce avem nevoie ca să împlinim planul Lui pentru viețile noastre. (Prov. 3:5-6)

Curaj în fața incertitudinii

Estera și Mardoheu au venit cu acest plan care presupunea ca Estera să-și riște viața. Ea urma să meargă la împărat și să mijlocească la el pentru poporul ei. Legea spunea că oricine se apropia de împărat fără să fie chemat trebuia omorât și nu era sigur dacă el o va primi sau nu. Mardoheu a convins-o, totuși, spunând: „Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?”

Și răspunsul Esterei a fost: „Voi intra la împărat, în ciuda legii, şi, dacă va fi să mor, voi muri.” Asta este credință!

Estera era o orfană care a devenit împărăteasa împărăției. A fost nevoie de curaj ca să lupte pentru poporul ei. Cu siguranță nu a fost ușor; scrie că ea a postit și s-a rugat timp de 3 zile înainte să pună în acțiune acest plan. Apoi a fost ascultătoare, neștiind care urma să fie rezultatul. Dar era mai important pentru ea să facă ce trebuia să facă. Ea a crezut că Dumnezeu avea controlul.

Încredere în controlul lui Dumnezeu

Rezultatul încrederii și curajului Esterei a fost că Ahașveroș a primit-o când ea s-a apropiat, și i-a ascultat rugămintea, iar poporul evreu a fost salvat de la distrugere. Haman cel rău a fost spânzurat de spânzurătoarea pe care tocmai el o pregătise pentru Mardoheu.

Învață să ai încredere în Dumnezeu necondiționat. Să crezi că El te iubește atât de mult încât să te poți odihni în conducerea și înțelepciunea lui perfectă pentru viața ta. Estera a făcut asta în simplitate și a mers mai mult decât bine pentru ea. Și tu poți face la fel de simplu și să faci acest pas al credinței! Fii ascultător de lucrurile pe care Dumnezeu cere să le faci. Pășește afară din zona de confort și trăiește o viață de credință.

Citește toată cartea Esterei pentru o istorie foarte captivantă și inspirațională.


 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

 

Cele mai recente resurse scrise - Personaje biblice

Nimrod. William Kelly
Categorie: Personaje biblice  Geneza 10:8-121. Geneza 10:8-9Din felul  în care apare Nimrod, reiese că el era mai degrabă un descendent al lui Cuş decât un fiu, în sensul strict al cuvâ... Citeste mai mult >>
David. Walter Gschwind
Categorie: Personaje biblice  În viaţa lui David a existat un capitol care ar putea fi intitulat „Reabilitarea“. Aceasta are să ne spună ceva şi nouă, care am găsit mântuirea în Hristos.Lect... Citeste mai mult >>
Barnaba. Walter Gschwind
Categorie: Personaje biblice  Despre acest colaborator al apostolului Pavel, care l-a însoţit pe apostolul naţiunilor în prima sa călătorie misionară, găsim câteva indicaţii în Faptele Apost... Citeste mai mult >>
Gânduri despre Daniel. W. T. P. Wolston
Categorie: Invataturi biblice  În seara aceasta aş dori să privim la câteva aspecte din viaţa lui Daniel, că şi om, că şi credincios şi că slujitor al lui Dumnezeu. Daniel era prizonier. Cre... Citeste mai mult >>
„Astfel s-a întors Naomi” Philippe Laügt
Categorie: Invataturi biblice  Israel a primit de la Dumnezeu, o ţară unde curgea lapte şi miere (Exod 3:8,17 ). În schimb, trebuia să-L iubească şi să-I slujească. Cu toate acestea, în timp... Citeste mai mult >>
Solomon. Philippe Laügt
Categorie: Personaje biblice  “Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul” (2. Samuel 12:24 )“Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea... Citeste mai mult >>
Încercarea lui Iov, Philippe Laügt
Categorie: Personaje biblice  Esenţialul pe care îl ştim despre Iov se găseşte în cartea sa, una dintre cărţile experienţei sau înţelepciunii, ca Psalmii, Proverbele, Eclesiastul, Cântarea c... Citeste mai mult >>
Iefta, galaaditul. Philippe Laügt
Categorie: Personaje biblice  Perioada Judecătorilor a succedat cărţii lui Iosua; după momentul glorios al cuceririi ţării promise, declinul are loc într-un mod accelerat. Oamenii se îndepăr... Citeste mai mult >>
Urie, hetitul. Marco Lessmann
Categorie: Personaje biblice  Istoria lui David şi a Bat-Şebei o punem în legătură cu o criză în istoria lui David, şi anume cu adulter şi cu omor, dar şi cu mărturisire şi cu iertare. Însă,... Citeste mai mult >>
Abigail. Marcel Graf
Categorie: Personaje biblice  Înainte ca David să devină împăratul de drept al lui Israel, a fost nevoit, deşi era uns ca împărat, să fugă de Saul. În acea perioadă a lepădării sale, au fost... Citeste mai mult >>