"Arhip"

Categorie:  Personaje biblice
 

Arhip este unul din bărbaţii despre care citim puţin în Noul Testament. Este amintit de două ori, şi anume în Filimon 2 şi în Coloseni 4:17 . Totuşi putem învăţa ceva pentru viaţa noastră ca creştini din ceea ce citim despre el.

Un împreună-ostaş

Pavel îl numeşte pe Arhip împreună-ostaşul său. Acesta a fost şi este un titlu deosebit. Nu ni se spune în ce consta lupta sa, dar putem să presupunem că a luptat împreună cu apostolul Pavel pentru Evanghelie. Această luptă există, desigur, şi astăzi şi o putem duce împreună cu alţi fraţi. Diavolul va încerca tot posibilul să împiedice răspândirea Evangheliei. Sunt căutaţi bărbaţi şi femei care la fel ca Arhip luptă cu energie. Aceasta nu se referă numai la evangheliştii consacraţi. Orice slujbă, cum ar fi împărţirea de pliante, o discuţie cu colegi, cunoscuţi sau vecini despre ceea ce a făcut Domnul pentru noi (Marcu 5:19 ), este o luptă pentru Evanghelie.

Dar Noul Testament vorbeşte şi despre o altă luptă, şi anume despre lupta pentru „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna“ (Iuda 3 ). În această luptă este vorba despre apărarea credinţei, a adevărului pe care Dumnezeu ni l-a dat în Biblie. Cine păşeşte prin lume cu ochii deschişi ştie cât de actuală şi de importantă este şi această luptă. Niciodată nu a fost atât de mult atacat şi pus sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu ca astăzi. De aceea Dumnezeu caută bărbaţi şi femei, care sunt gata să ducă această luptă. În discuţiile noastre la şcoală sau la locul de muncă să intervenim printr-o mărturisire simplă pentru inspiraţia divină a Bibliei, pentru valorile morale ale Bibliei (care au valabilitate şi astăzi), pentru poziţia bărbatului şi a femeii în ordinea divină a creaţiei, pentru a numi numai câteva adevăruri biblice. Dacă ai şira spinării dreaptă şi nu doar iei cunoştinţă în tăcere de părerile greşite ale celor din jurul tău, ci îţi susţii părerea ta orientată după Biblie, atunci şi tu eşti un împreună-ostaş pentru adevărul Bibliei.

A lupta înseamnă a-ţi da toate silinţele. Viaţa noastră ca creştini nu este o plimbare, ci este în legătură cu angajament şi osteneală. Eşti gata să lupţi? Arhip a luptat. El l-a văzut pe apostolul Pavel luptând şi a fost gata să stea alături de el. De aceea Biblia îl numeşte un „împreună-ostaş“.
Şi noi putem fi bucuroşi şi mulţumitori că nu suntem singuri. Dacă ne străduim să răspândim Evanghelia, vom găsi şi alţii care fac acelaşi lucru. Dacă luăm poziţie pentru adevărul Bibliei, vom observa că şi alţii fac acest lucru. Dumnezeu aşază alături de noi fraţi şi surori, cu care putem realiza împreună aceste lucrări. Este un privilegiu să fii împreună-ostaş şi să ai alături împreună-ostaşi.

Un slujitor

Arhip nu era numai un luptător, ci era şi un slujitor. Dumnezeu i-a dat o slujbă în lucrarea Sa. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel în Coloseni: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4:17 ). În aceste cuvinte este o atenţionare pentru Arhip, dar şi pentru tine şi pentru mine. La fel ca Arhip odinioară, care a primit o slujbă, şi astăzi fiecare dintre noi a primit de la Domnul o slujbă. Nici unul nu poate spune: „Aceasta nu mă priveşte pe mine, Domnul nu mă poate folosi.“ Domnul Isus doreşte să ne folosească pe fiecare. Desigur, lucrările noastre sunt diferite. Se pune acum întrebarea: Îţi cunoşti lucrarea care ţi-a dat-o Domnul? Să răspundem fiecare personal înaintea Domnului la această întrebare, înainte de a cugeta la ceea ce i s-a spus lui Arhip. Cum am putea îndeplini lucrarea noastră, dacă nu ştim în ce constă ea?

Arhip avea nevoie de această atenţionare prietenească. Nu ştim unde era punctul slab la el. Atenţionarea lui Pavel avea diverse motive. Probabil, Arhip era preocupat cu alte lucruri şi a uitat de slujba sa pentru Domnul. Este subliniat cuvântul „slujbă“. Poate era aşa de mult preocupat cu slujba altora, încât îşi neglija propria sa lucrare. Acum este subliniat cuvântul „tu“. Poate îşi făcea slujba, dar nu o ducea la capăt. Acum este subliniat cuvântul „a împlini“. Aceste trei posibilităţi există şi astăzi şi ele reprezintă un adevărat pericol pentru noi.

Pericolul nr. 1: suntem atât de mult preocupaţi cu alte lucruri, încât uităm lucrarea noastră pentru Domnul. Aceasta este o problemă actuală. Timpul în care trăim, este caracterizat de o împovărare crescândă. Şcoala, studiul, serviciul, familia şi timpul liber ne acaparează, încât timpul pentru slujbă ni se scurge adesea ca nisipul printre degete. Desigur, la şcoală, la serviciu trebuie să facem faţă cerinţelor. Trebuie de asemenea să avem timp pentru familie şi prieteni. Desigur, Domnul ne înţelege şi când mergem în concediu. Dar întrebarea este cum aşezăm priorităţile. Dacă într-adevăr dorim să avem timp pentru lucrarea Domnului, atunci vom găsi timp. Dar dacă toate celelalte lucruri devin mult mai importante, vom găsi mereu motivaţii plauzibile pentru neglijarea slujbei noastre. De aceea să ne întrebăm astăzi dacă mai sunt în ordine criteriile de valoare din viaţa noastră sau trebuie să schimbăm ceva.

Pericolul nr. 2: suntem atât de mult preocupaţi cu slujba altora, încât neglijăm slujba noastră. Aşa cum am spus, slujbele date de Domnul sunt foarte diferite. Dar poate considerăm că slujba, pe care Domnul a dat-o fratelui sau surorii noastre, este mai importantă sau mai frumoasă decât a noastră. Atunci, poate din invidie sau chiar din admiraţie privim la slujba altora, iar lucrarea noastră o desconsiderăm. Să nu uităm că Domnul are alte criterii de evaluare decât noi. Pentru El nu este important dacă slujba noastră este văzută sau nu. Nici aplauzele celorlalţi nu sunt importante pentru El. Domnul apreciază fidelitatea cu care împlinim lucrarea. O slujbă măruntă în ochii noştri poate să fie pentru Domnul de mare importanţă, dacă o facem în credincioşie.

Să fim mulţumitori că Domnul poate lucra prin fraţii noştri, dar să nu avem complexe de inferioritate din această cauză. Dacă Domnul ne dă o lucrare, chiar dacă este mică şi neimportantă în ochii noştri, pentru El are întotdeauna valoare. Să nu uităm că El este cel care dă lucrarea, nu oamenii.

Pericolul nr. 3: facem lucrarea pe care ne-o dă Domnul, dar nu o ducem la capăt. Domnul ne arată o lucrare şi pornim cu elan şi entuziasm să o realizăm. Cu timpul, râvna scade, obosim şi ne pierdem interesul pentru respectiva lucrare. Dintr-o dată ni se par importante alte lucruri şi nu ne mai îndeplinim lucrarea. Câteodată, Dumnezeu verifică stăruinţa noastră în slujbă. Munca regulată, cu credincioşie ne poate obosi, mai ales când apar greutăţi şi îm-potrivire sau nu se văd rezultate. Tocmai atunci este nevoie de stăruinţă. Domnul doreşte să ducem la capăt o lucrare pe care am început-o cu El.

Şi în acest punct, Domnul Isus este exemplul desăvârşit. El a spus Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac“ (Ioan 17:4 ). Să fie aceste cuvinte un îndemn pentru noi de a duce la capăt în credincioşie lucrarea începută!

Decisiv este să fim gata să învăţăm de aici şi să tragem consecinţele. Slujba pentru Domnul nu este scop în sine, ci trebuie să fie întotdeauna spre onoarea Sa.

sursa: https://comori.org/