Marturisire

Ma numesc George si as vrea sa iti zic cate ceva despre mine si mai ales despre cum L-am cunoscut eu pe Dumnezeu, in Biserica Agape.

Eu m-am nascut si am copilarit in Buzau, insa marile schimbari din viata mea s-au petrecut in Bucuresti, chiar in primul meu an de facultate. Aceste lucruri se intamplau in toamna lui 2001. Eu eram cazat in camin impreuna cu alti colegi veniti tot din Buzau, si pentru ca noi cunosteam foarte putin capitala, eram mai tot timpul impreuna. Impreuna si la bine, si la rau, adica atat in facultate si la invatat in camin, cat si la serile de distractie in cluburile din Regie. Daca initial eram intru totul de acord ca studentia este cea mai frumoasa perioada din viata, nu acelasi lucru il mai spuneam cand am inceput sesiunea de partiale si apoi sesiunea din iarna. Situatia mea era dezastruoasa, imi era rusine sa vorbesc despre scoala acasa, iar eu recunosteam in sinea mea ca in acest ritm, nu voi ajunge unde mi-am propus.

Dar iata ca Dumnezeu a ales tocmai acest moment pentru a mi se arata. Asta pentru ca El nu doar planteaza o samanta, ci ii asigura si conditiile prielnice de crestere. Primul contact cu Biserica Maranata s-a facut prin misionarele Rodica si Lidia, care m-au intalnit in facultate, eram in pauza. In acele zile, eu ma tot intrebam: „Doamne, ce este de facut?”, iar ele au zis: „Vino la studiul Bibliei!”. Nu am stiut foarte mult ce inseamna acest lucru, insa nu am putut sa refuz, chiar daca initial am ezitat. Pe drum spre biserica stiu doar ca mi-am zis: multumesc, este cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Dupa cateva studii, am ajuns sa cunosc pe cativa dintre membrii bisericii. In cateva luni petrecute in acest Bucuresti rece, cu colegi indiferenti sau profesori nemilosi, fratii din biserica au fost primii oameni care mi-au aratat dragoste, rabdare si intelegere.

Cum biserica este dedicata studentilor, nu a trebuit sa treaca mult timp pentru a-mi face prieteni de varsta mea, avand aceleasi aspiratii ca si mine, sau aceleasi nedumeriri despre viata de credinta. Partasia lor si toate activitatile din programul bisericii m-au atras mult catre ceea ce urmam sa descopar – lui Dumnezeu ii pasa de mine si vrea sa ma faca un copil al Sau. Am aflat ca a fi crestin nu inseamna numai o viata ascetica de renuntare la tot, ci inseamna a fi pe placul Domnului, iar asta nu exclude o masa impreuna sau un meci de fotbal.

Studiile biblice au continuat, eu am acumulat suficienta informatie incat sa imi pun intrebarea: cum pot pune in practica in viata mea? Aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu nu a fost usoara, deoarece eu inca nu renuntasem la lucrurile care ma legau de pacat. Nu renuntasem la viata de noapte sau petrecerile studentesti, insa acest lucru a incetat treptat, odata cu deprinderea unor obiceiuri noi. Prima vacanta de vara a insemnat si prima despartire de lunga durata de biserica, iar acest lucru m-a afectat negativ. Insa in timpul vacantei am participat la Conferinta de vara de la Busteni, organizata de biserica, in care, in fata Cuvantului Domnului, m-am gasit neputincios in fata pacatului si am hotarat sa cer ajutorul Domnului. Pentru mine acest lucru a insemnat si o dedicare, facuta inaintea bisericii, ca viata mea sa fie condusa de Hristos.

Aceasta schimbare a mea nu a avut efecte imediate in plan scolar, dar primele roade au inceput sa se vada. Participarea in activitatile bisericii, din ce in ce mai activa, imi ocupau timpul care altadata era petrecut in pacat. Primele responsabilitati in biserica si prezenta unor frati mai mici decat mine ma obligau sa ma tin de angajamentul luat inaintea lui Dumnezeu. Destul de tarziu din pricina mostenirii mele religioase, a venit si recunoasterea Domnului meu in apa botezului.

Planurile mele nu mai aratau deloc cu cele cu care venisem in Bucuresti. Biserica Maranata are o viziune cu privire la membrii sai: familii crestine si profesori universitari. Eu am fost nu impotriva, ci incompatibil cu acestea. Dar la Domnul am descoperit ca e suficient sa vrei si sa crezi, iar El se va ocupa de restul. Am adoptat asadar aceasta viziune, cu toate ca eu aveam serioase probleme in absolvirea facultatii datorita restantelor. Domnul m-a binecuvantat ca in ultimul an de facultate, sa privesc cu mai multa seriozitate scoala, a fost un an de maturizare atat sociala cat si profesionala, si tot atunci m-am gandit pentru prima data la casatorie. Ii multumesc Domnului Isus pentru sustinerea Sa in realizarea lucrarii de diploma si in terminarea facultatii, pe baza careia am primit si un loc de munca potrivit. Nu a trecut mult timp si am inceput cursurile de masterat care mi-au dat posibilitatea de a ramane in mediul universitar si a sluji in continuare in Biserica Maranata.

Ceea ce imi lipsea acum mie, Domnul mi-a daruit prin copilul Sau, Laura, cu care am intemeiat o familie prin Harul Sau. O noua latura a vietii de credinta – viata de familie – am gasit-o atat minunata prin binecuvatarile ei, cat si necesara in maturizarea unui crestin. In acelasi timp se schimba si slujirea in biserica, care trebuia sa tina cont si sa dea prioritate responsabilitatilor de familie. Dar Domnul a lucrat astfel incat sa nu ne lipseasca partasia, lucrarea, primirea si daruirea de binecuvantari, impreuna cu celelate familii si frati din biserica.

Privind acum in urma, observ evenimente din viata mea si lucrari cu neputinta oamenilor, incepand de la primul studiu biblic si pana la a spune „Da” in fata sotiei mele, a bisericii si a Domnului, si vreau sa Ii aduc slava atat prin cuvintele mele cat si prin viata mea. Ii multumesc Domnului pentru tot ce mi-a dat pana acum, pentru cursurile de doctorat nou incepute, pentru casa noastra si ma rog sa Ii pun la dispozitia Sa tot ce am pentru inaintarea Cuvantului Sau. Ma bucur sa pot face toate aceste lucruri impreuna cu toti colaboratorii in Domnul, nadajduind ca tot impreuna ne vom bucura de slava Domnului ce ne va fi cunoscuta. Amin.