Tinu

Iată povestea mea! „Cine are urechi de auzit să audă! ” Voi începe prin a spune că mă numesc Tinu, de numai douăzeci şi unu de ani, dintr-un judeţ anume. Orice copil, la începutul vieţii, este atent la ce se petrece în jurul lui şi, de multe ori, copiii îşi imită părinţii prin ceea ce fac când ajung la maturitate, lucruri bune sau rele. Nu voi vorbi despre cum îşi pot educa părinţii mai bine copiii, ceea ce este foarte important pentru creşterea lor, ci despre mine ca om.

Când eram copil, nu am făcut ce făceau părinţi mei, doar m-am luat după gândirea mea în perspectivă. Chiar dacă eram foarte mic, înţelegeam anumite aspecte ale vieţii. Am fost influenţat de cămin şi societate, ceea ce este bine, numai că dacă aceste două puteri mari ale formării unui om nu sunt implicate în mod temeinic şi spiritual, viaţa acelui om în devenire va fi afectată grav, cum a fost şi viaţa mea.

Din cauze cunoscute şi necunoscute, am ajuns să cred mult timp, de când mă ştiu, că sunt homosexual, fără să-mi dau seama de ce sunt aşa. „De ce mi se întâmplă mie asta? Oare a cui este vina, a lui Dumnezeu? A vrut să fiu aşa? ” mă întrebam în sinea mea, plin de durere şi amărăciune. Este foarte greu să trăieşti în patima asta, mai ales că nu înţelegi nimic, te lupţi să te vindeci singur, iar când crezi că ai făcut‑o, devii şi mai dezamăgit. Este greu să trăieşti în minciună continuă, nu faci decât să nu fii tu însuţi, cel care trebuie să fii, ci un prefăcut. Cine a trecut şi trece prin aceasta mă înţelege foarte bine.

Vroiam să mă schimb, dar nu găseam puterea, aveam nevoie de prieteni care să mă cunoască aşa cum sunt, nu ca pe un făţarnic, şi îmi ziceam că doar cei care ştiu prin ce trec mă vor înţelege. Aşa am intrat pe internet să caut amici şi am găsit acolo scris: „cum pot face o schimbare prin Domnul”. Nu m-a interesat prea tare, eram sătul de astfel de vorbe, dar am găsit pe cineva pe internet. Nu era homosexual, ci robul lui Dumnezeu, şi nu avea patima homosexualităţii, era curat. El m-a călăuzit spre singura schimbare care există, cea cu Domnul nostru Isus Cristos, în viaţa mea cea singură şi reală. M-au uns pe suflet cuvintele lui despre Domnul.

Am hotărât să mă schimb în urmă cu câteva luni, dar acum am luat hotărârea definitivă. Cu ajutorul vostru, al celorlalţi colaboratori şi al lui Dumnezeu am reuşit să-mi pun viaţa la punct. Într-o seară, m-am rugat Domnului şi mi-am cerut iertare pentru toate greşelile, iar acum mă simt alt om, curat pe dinăuntru. E o senzaţie pe care nu o întâlneşti des. I-am cerut Domnului să-mi dea putere să trec peste tentaţiile care îmi apar în cale. În trecut am intrat pe site-uri porno, dar acum am şters poze sau ceea ce mă compromitea, totul.

Amintiri la care să renunţ nu cred că am; nu am avut decât două relaţii, dar nu m-am simţit în regulă ca om şi am zis: chiar dacă am această problemă, nu trebuie să decad. Am refuzat acest gen de relaţii, chiar dacă nu voi putea vreodată să fiu căsătorit în faţa lui Dumnezeu sau să am copii. Îmi doresc din suflet, când mă întorc acasă, să aibă cine să mă întâmpine, să fiu fericit când vin acasă. Mă refer la copii aici. Copiii sunt un vis pentru mine. Când ajungeţi acasă şi se bucură copilul că vă vede şi vă sare în braţe, bucuros că aţi venit, cum vă simţiţi? Sunt nefericit din pricina aceasta… Este cea mai mare dezamăgire de până acum.

Presupunând că aţi avea un băiat, dacă aţi afla că are aceeaşi problemă ca mine, cum aţi reacţiona? Mă scuzaţi de întrebare, sunt mai direct, câteodată pun întrebări ciudate. Pentru o fată consider că este mai uşor în astfel de situaţii, fiindcă nu este jignită de către semeni, dar pentru un băiat este un coşmar să trăiască într-o identitate falsă. Nu te poţi simţi bine atunci când te prefaci, când minţi. E complicat, nu aveţi cum să înţelegeţi. Fiţi fericiţi că nu înţelegeţi, consideraţi-vă norocoşi!

Ambii mei bunici din partea tatei erau evanghelici. Ei nu mai sunt în viaţă de aproximativ zece ani. Bunica era o sfântă şi cred că este acolo sus şi veghează. Nu o spun numai eu, ci toată lumea care a cunoscut-o. Cerea iertare şi unui copil dacă îi greşea. Părinţii mei nu sunt evanghelici, dar sunt oameni cu frică de Dumnezeu sau eu aşa tind să cred.

Am nevoie de putere! Citesc din Biblia bunicilor. Am terminat primele două cărţi din Noul Testament, dar după un efort asiduu. Merită oricum, adică a trebuit să văd ce voi face cu viaţa mea. Nu e uşor să iei această decizie, pentru că e o decizie de viaţă, de viitor, dar, cum am spus, merită, mă simt liber. Mi-am arătat faţa către Dumnezeu. Am făcut un nou început, adică I-am cerut iertare Lui. Nu vreau să par un făţarnic sau să mă laud, dar abia aştept să încep cea de-a treia carte, Evanghelia după Luca.

Nu mă întoarce nimeni şi nimic, fiindcă am înţeles ce este bine pentru mine. Mi-a fost greu până acum, dar am văzut un drum pe care în trecut nu l-am zărit. În Noul Testament se spune că este păcat să cazi în ispită, nu să o întâlneşti. Dacă Îl ai ca sprijin pe Domnul, Îl rogi să te ajute să nu cazi în ispite şi să nu-ţi vină în minte. Eu aşa am învăţat, că şi dacă te gândeşti la „diverse” este un păcat, dar cred că găseşti puterea să treci şi peste aceste aspecte ale vieţii, cu ajutorul Lui.

Uneori, tristeţea se abate din nou asupra mea. Plâng încontinuu. Atunci aş vrea să discut cu cineva ca să mă calmez, dar nu am cu cine. Nu am prieteni în care să pot avea încredere să le spun necazul meu, să mă înţeleagă. Oare de ce trec de la bucurie, linişte sufletească, brusc la depresie? Îmi este greu, dar vă am pe voi şi pe cei din biserică; ei mă încurajează să nu mă abat de la cale. În ultimul timp m-am simţit mai bine, vorbind cu voi, cei care m-aţi ajutat, susţinut şi sfătuit. Au fost patru persoane care mi-au indicat drumul. Mai am de luptat să-mi înving îndoielile. Nu aş vrea să-mi pierd speranţa; dacă e ceva, încerc să vorbesc cu unul din voi. Domnul să vă binecuvânteze pentru lucrarea aceasta!

DUPĂ UN TIMP

Citesc mult în Biblie, merg regulat la biserică. Mi-am făcut prieteni şi prietene acolo, din grupul de tineri. Am petrecut Revelionul împreună. Mă simt bine. Sunt cu Domnul.

[La câţiva ani după ce a scris această mărturie, Tinu s-a căsătorit cu o fată credincioasă, căreia i-a mărturisit înainte de căsătorie despre viaţa sa din trecut. Între timp a devenit tată. ]